– La inceput a fost lumina, din ea s-au nascut cuvintele si culorile, spunea criticul Valentin Ciuca. Au culorile un limbaj mai profund, mai accesibil, uneori singular in comunicare, fata de cuvinte?
– Cuvantul este direct, culoarea influenteaza subconstientul. Culoarea are cu totul alta conotatie, cuvantul exprima direct mesajul, este usor accesibil pentru cei instruiti, usor de inteles. Culoarea o percepi in subconstient, o alta latura a sensibilitatii tale percepe culoarea. Spun asta deoarece tu ca fiinta te afli intr-un mediu, in care, sa zicem, culorile sunt sumbre, iti dau o stare de melancolie, nu te simti bine si nu stii de ce. Poti constientiza sau nu, ele au influenta pentru ca fiecare culoare are un spectru de energie, o miscare a ei. Cand inveti la scoala despre culori si faci primele armonii de culoare ti se dau anumite teste. Copilul primeste niste cercuri pe care sa le umple cu o culoare, cu galben, cu rosu, albastru, oranj, negru. Daca te uiti fix cateva minute la galben, la un moment dat ai sa ai impresia ca acea culoare depaseste granita cercului si se intinde pe toata suprafata. Este culoarea care transmite cel mai puternic, este cea mai vizibila, iti da exuberanta, buna dispozitie, este cea mai aproape de lumina. Rosu are o miscare giratorie, usor spre interior, asta inseamna ca este foarte dinamica, nu depaseste granitele, insa este culoarea care iti da foarte multa energie. Oranjul este intre cele doua. Verdele are o miscare atat de inceata, giratorie spre interior, incat aproape este imperceptibila, albastru este mai vizibila. Oricine poate face acest test si va putea observa cu ochiul liber despre ce vorbesc eu. Culorile se combina si cu temperamentul, psihicul, interiorul tau. Sunt oameni care reactioneaza pozitiv la rosu, pe altii, care au un temperament mai melancolic, meditativ, ii irita. Sunt persoane care se simt bine in violet, in oranj, unii au un temperament agitat si se simt bine in verde, in albastru, in culori terne, care ii linistesc, ii deconecteaza.
Nu ma simt bine in violet
– Ati vorbit de culorile in care individul se simte bine, dar noi vorbeam si de culorile la care privim, atunci cand ne inviti la o expozitie. Care culoare va defineste?
– Culoarea mea, daca ar fi sa ma definesc, este rosu. De ce? Pentru ca am un temperament coleric, sunt dinamica, optimista, pentru ca am o energie care, atunci cand este pusa in miscare, merge ca o locomotiva, cu viteza maxima. Eu ma cunosc pe mine (fiecare ar trebui sa ne cunoastem), imi place rosul, chiar daca nu ma imbrac in rosu, ma simt bine in rosu. Nu ma simt bine in violet, imi da o stare proasta, este ca o zi mohorata, de iarna laptoasa, cu cer acoperit. Nu mi se potriveste.
– Am observat ca, permanent, imi spuneati si dumneavoastra, asociati culoarea cu muzica. Ele se adreseaza unor simturi diferite, una ochiului, vazului, alta auzului, inimii.
– Da, pentru ca muzica are aproape acelasi limbaj. Ai partituri in care ti se arata ca sunetul trebuie sa fie catifelat, sa aiba o anumita moliciune, ca o panza, ca o stofa, ca o anumita culoare. Se vorbeste de sunete stridente, asa cum spui despre o culoare ca este stridenta, deranjanta, in combinatie cu altele. Cele doua limbaje se intrepatrund foarte bine. Mai mult decat limbajul curent, de cuvinte, muzica este la fel de abstracta ca si pictura. Si muzica lucreaza la nivelul subconstientului, fiecare sunet are o anumita viata, puse impreuna, aceasta gama poate fi infinita, poate crea un anumit tip de muzica care iti da o anumita stare, ca si arta plastica. Modul cum combini culorile, cum le faci sa cante, sa vibreze, sa se armonizeze, sa fie stridente, sa fie in afara armoniei, poate sa creeze privitorului o anumita stare. Din toate tu alegi, de aceea arta are un limbaj universal. Eu am vorbit de virtutile culorilor, despre limbajul muzicii, va las pe dumneavoastra sa vorbiti despre cele ale cuvintelor, ale frazei, ale poeziei. Sunt si in acest domeniu maestri care fac din poezia cuvintelor adevarate simfonii.
Nu-mi plac oamenii
care se imbraca la fel
– Ati facut muzica ani buni, apoi pictura, dar ati terminat Academia de Arte “Ion Andreescu” din Cluj, specialitatea Textile, arta decorativa si design vestimentar.
– Am inceput cu muzica, la Liceul de Arta din Craiova, am facut pian sapte ani. Cand am inceput scoala, am ramas la bunici, la Craiova si am hotarat sa trec la plastica, pentru ca aveam doua pasiuni, si muzica, si pictura. Am ales pictura, pentru ca imi lasa libertatea de a ma exprima. Ce nu-mi convenea la muzica era faptul ca trebuia sa interpretez partituri care nu-mi ofereau posibilitatea de a le interpreta cum as fi dorit eu, ele trebuiau sa respecte spiritul epocii respective, ceea ce a gandit artistul, compozitorul. Eram mult mai ingradita decat in pictura, unde aveam posibilitatea sa fac ce vreau, unde ma exprimam asa cum doream. A fost o educatie pentru toata viata.
– Arta decorativa…
– Am ajuns la arta decorativa din doua considerente. Pictura faceam oricum. Problema era ca dupa patru ani de pictura as fi fost profesor de desen, undeva unde m-ar fi repartizat. Nu mi-a placut sa fiu pedagog, profesor. Am preferat sa merg la textile, deoarece repartitiile nu puteau sa fie decat intr-un oras, in al doilea rand invatam lucruri pe care nu le-as fi invatat niciodata la pictura de sevalet. Am invatat sa imprim un material, sa fac tehnologia de imprimare, sa tes stofa, sa fac tapiserie si, mai ales, am invatat sa croiesc, toata meseria de croi. Asta nu inseamna ca am incetat sa pictez, pictez in continuare, a fost un plus tot ceea ce inseamna arta decorativa. Fac creatie vestimentara pentru ca imi place, nu depind de altii, prefer sa fiu cu creatiile mele vestimentare mai aproape de pictura, de arta in sine, unde sunt eu si cu obiectul pe care il creez. Nu-mi plac seriile, repetarea. Nu-mi plac oamenii care se imbraca la fel.
– Zilele acestea am participat la vernisajul unei noi expozitii de design vestimentar, la Galeriile Frunzetti, semnata Carmen Poenaru. Sa spunem cititorilor ziarului nostru, celor care vor intra in expozitie cu ce noutati ii surprindeti.
– Anul acesta am pregatit o colectie care se numeste “Pictura care te imbraca”, un concept nou, care se leaga de ceea ce va spuneam mai devreme. In toamna am avut doua expozitii de pictura, una la Galeriile Gold Art din Bucuresti, iar alta, impreuna cu cinci artisti, a reprezentat Romania la Abu Dhabi. Cand au revenit lucrarile, am avut o stare de revelatie, m-am uitat la propriile mele lucrari si am zis ce frumoase ar fi aceste lucrari sa fie puse pe niste rochii, sa te poti imbraca in ele, sa le poti purta. Pornind, deci, de la propriile picturi, am transpus totul in imbracaminte. Tot ce am creat pe panza, am incercat sa transpun in creatii vestimentare si a iesit ce s-a vazut si se vede in continuare, adica pictura care te imbraca. De aceea am folosit materiale din mai multe zone, tricot, matase, broderie, impletitura, materiale diferite, pe care le-am combinat, iar ca imagine arata ca niste picturi pe haine, ele, optic, sunt ca niste tablouri. Unicate. In fond si in fond, arta este un dialog permanent cu tine. Ca te judeca altii, asta este problema lor, problema mea este sa exprim ceea ce am in interiorul meu, ceea ce da pe dinafara si simt nevoia sa fie aplicat pe suport.
O haina trebuie sa aiba personalitate
– Stiu bacauancele sa se imbrace? Va pun aceasta intrebare deoarece ati calatorit mult, aveti o imagine asupra frumosului stradal, vestimentar, din mai multe zone.
– In general da, da si nu. Te imbraci in ce gasesti, incerci sa armonizezi din ce gasesti pe piata, cum simti tu si crezi ca e bine. Important este cum le armonizezi. Nu trebuie neaparat sa cheltui foarte mult, pentru a arata bine. Omul se imbraca si cum simte. Daca magazinele pun la dispozitie lucruri diferite, diferite, diferite, cu cat ai de unde alege, cu atat poti sa te imbraci asa cum doresti. Am vazut in toate marile orase strazi intregi cu boutiquri, care nu seamana unul cu celalalt. N-ai sa vezi aceeasi linie in toate. Ai de unde alege. Expozitia mea este si o reactie la tot ce vad in oras, second-hand, productie globala, mall-uri cu aceleasi haine, materiale proaste. O haina trebuie sa fie de calitate, sa aiba personalitate. Nu vedeti, zece oameni pe strada au aceiasi pantofi, aceeasi fusta, acelasi costum, parca suntem facuti la xerox.
– Artistul vine cu un raspuns?
– Da. Trebuie sa faci ceva sa te redescoperi, sa incerci sa fii autentic de cand te scoli dimineata si pana te culci, ba chiar si in somn. Sa-ti gasesti punctul rosu, punctul eului tau. Mergi mereu mai departe. Este ca atunci cand esti pe un rau intr-o barca, barca pluteste, iar peisajul se schimba mereu. Nu pot sa ma uit inapoi, nu pot sa raman agatata de imaginea unui pom, iar barca pluteste, pluteste. Nu pot da inapoi. Fiecare moment este important, dar eu il am pe cel de acum si ma gandesc la cel de maine.
– Orice creatie presupune si o investitie si nu ma refer doar la investitia de talent, munca, efort, miscare, presupun ca este nevoie si de bani. Cum se descurca artistul azi?
– Orice creatie inseamna si investitie. Arta este un lux. O spun clar, pentru cei care vin si vor sa fie artisti, trebuie sa stie ca este un lux. Ca sa te poti exprima iti trebuie bani, banii trebuie sa-i faci. Eu nu zic arta pentru arta, eu traiesc din arta. Trebuie sa-ti vinzi lucrarile ca sa mergi mai departe, sa poti sa-ti cumperi panza, materiale, sa platesti eventuali colabo-
ratori, CA S| TR|IESTI. Altfel ramane o imensa incarcatura de creativitate pe care nu o poti transpune pentru ca nu ai bani. Creativitatea umana este infinita, ne-a inzestrat Dumnezeu cu ea, daca o activam putem fi fericiti si ii putem ferici si pe altii. Daca cineva mi-a cumparat o lucrare, inseamna ca se simte bine cu ea in casa, ii da o stare buna, este un suport psihic. O lucrare in casa devine un alt membru al familiei. Iti da energie, te face sa te simti bine dupa nebunia de afara. Daca eu pot sa fac un bine cat de mic unui om, ma bucur. Au fost si perioade mai grele, cum este si acum. Este adevarat ca artistul infloreste intr-un moment in care societatea este stabila si ii merge bine. Oamenii se duc spre arta cand au o stare buna, cand nu au grija lucrurilor marunte. Atunci ai starea necesara sa citesti o carte, sa intri intr-o expozitie, intr-o librarie, sa mergi la un muzeu, sa-ti pui o muzica pe care sa o asculti cu sufletul, iar artistul are conditiile necesare pentru a crea.
Lucrarile mele sunt pline de culoare
– Am lasat la urma India, un capitol important in creatia artistei Carmen Poenaru. De ce India, cand toti artistii din Romania aleg Parisul, capitala artelor frumoase, New York etc.
– India este o mare dragoste. Am castigat o bursa prin UNESCO. Din 2000 de participanti, am reusit doar doi. A fost cea mai mare bursa si cea mai mare surpriza care mi s-a intamplat in viata. A fost momentul de cotitura in cariera mea. Daca eu sunt artistul de astazi, se datoreaza acelui moment in care am castigat acea bursa. Pot sa spun ca a fost a doua casa, a doua scoala. A facut cat toata educatia de aici acest contact cu India. Am renuntat la multe reguli, care mi s-au parut apoi absolut prostesti, nefondate. Acolo este o alta perceptie, un alt mod de a gandi, de a te manifesta si comporta. Este o alta lume, care m-a ajutat, impreuna cu ce am dobandit aici, sa creez. A avut loc o schimbare profunda in creatia mea. Din 1996 pana in 2005, aproape ca am stat permanent acolo. Am lucrat, am expus, am reprezentat Romania la Trienala de la Delhi, din 2001, am avut expozitii personale cat si cu grupuri de artisti din India. Am lucrat, am lucrat, a fost o experienta de viata, ce a fost de inteles am inteles, ce nu, le-am lasat asa. Trebuie sa stiti ca India nu are griuri, India are numai culoare, India este culoare, de cand te trezesti si vezi rasaritul ciclame si pana la apusul orange. Este culoare pe strada, in imbracaminte, in casa, in lumina. Este o lume a rosului, galbenului, violetului, este o nebunie de culoare. Acolo uiti de gri, nu este gri. Lucrarile mele, mai ales cele pe care le-am prezentat la Galerie sunt pline de culoare. Mie imi place culoarea, insa in scoala am invatat sa combin griurile si iar griurile, pentru ca o lucrare sa fie pretioasa. Am abandonat griurile, am ales culoarea, combinatii care la noi pareau de neconceput.
– In Bacau traieste si creeaza un nucleu puternic de artisti, insa Bacaul n-are nimic din freamatul creatiei lor.
– Nu din vina noastra. Noi am facut multe propuneri, insa birocratia, dezinteresul au stopat orice demers al nostru. Orasul ar putea sa arate splendid. Am sa va dau un exemplu. Operele lui Gheorghe Zarnescu au fost oferite gratis municipalitatii, ele au apartinut doamnei Viorica Filimon, care l-a ajutat pe sculptor si, pentru o perioada le-a pus in fata farmaciei de langa Spital. Dupa ce s-a amenajat Parcul de langa Catedrala, a fost o propunere ca acele lucrari de sculptura mari sa fie “plantate” gratis in acest parc. Surprinzator, nu s-a dat acordul. Am sa va mai dau un exemplu. La Caransebes se poate. Primarul de acolo este un indragostit de arta, organizeaza o tabara, devenita acum internationala. Toata frumusetea orasului sta in lucrarile executate in marmura, adunate in 10 ani. Este o splendoare de oras. Vin artisti din toata lumea. Noi avem spatiu, avem artisti, insa ne lipseste initiativa, sustinerea.
– La ce lucreaza acum Carmen Poenaru?
– Am multe proiecte, muncesc mult, nu pot sa stau o clipa. Acum vreau sa fac pictura pe batic, pe ceramica, icoane si pictura pe sticla. La mine este importanta starea, dispozitia, aluatul trebuie sa dospeasca bine, pentru ca mesajul meu sa fie receptat cu interes, cu dragoste si sensibilitate. Asa cum nu am avut starea sa pictez, am avut starea pentru aceasta colectie de haine pe care am expus-o la Galeria Frunzetti.
Gheorghe Baltatescu
