Interviu cu Georgeta Codrina Pascaru, director adjunct al Oficiului de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Bacau
– De 15-20 de ani vorbim, analizam, luam decizii, unele mai bune, altele chiar aberante cu privire la dezvoltarea agriculturii, asezarea ei pe specificul romanesc. S-au elaborat legi, hotarari, ordonante, decizii ale ministerului, s-au alocat bani, din buget dar si din fonduri europene, fermierii au facut credite, s-au alocat subventii. S-au cheltuit si se cheltuiesc milioane de euro pentru consultanta, programe de informare, simpozioane, conferinte, organizare si reorganizare.
S-au infiintat organizatii, institutii, directii si agentii de profil, cu menirea de a-l ridica pe taranul roman la rangul de fermier. Astazi, chiar daca 50 la suta din populatia judetului are domiciliul in mediul urban, miile de hectare de teren arabil din judet nu reusesc sa asigure un trai mai bun celor de la sate. Nu a fost depasit nici macar conceptul de viata la limita subzistentei. Cum apreciati acest tablou, care nu va este, sunt sigur, strain?
– Se discuta mult pe acest statut: taran sau fermier. Majoritatea sunt tarani cu gospodarii individuale, cu proprietati mai mici sau mai mari. Fermierii sunt taranii mai instariti, cu suprafete de teren ce depasesc cinci hectare, au productie, din sectoarele vegetal sau zootehnic, pot accesa fonduri, pot face proiecte si le pot sustine pana la intrarea investitiei in productie. Este doar o proiectie a mea, avansata acum in discutia noastra. De ce nu se vad rezultatele? Atat timp cat taranul este nevoit sa produca, sa-si caute piata de desfacere, sa faca si marketing, nu se poate. La noi lipseste o veriga foarte importanta, aceea de intermediere intre taran si piata. Taranul, fermierul trebuie, sau ar trebui, sa se axeze pe ce stie el cel mai bine: sa produca. Daca el trebuie sa-si bata capul cui vinde, unde vinde, cu ce pret, unde depoziteaza, cu ce costuri, pierde din vedere si din resursele pe care le poate intrebuinta acolo unde se pricepe el cel mai bine. Spuneti ca sunt institutii, organisme care se ocupa de agricultura. Sunt, dar fiecare are bucatica lui din marea felie a ceea ce inseamna agricultura. Ceea ce spuneti dumneavoastra, ceea ce am spus eu, revine Guvernului. Este nevoie de decizie politica, de vointa politica, pentru ca lantul sa nu fie intrerupt. Cred, ma gandesc ca ar trebui, asa cum am vazut in strainatate, sa se infiinteze cooperative, sa se cheme oricum, deoarece cand taranul aude de cooperativa ii vine sa fuga, care sa se ocupe de desfacere, de valorificare a productiei. Este timpul ca terenurile sa fie lucrate pe suprafete mai mari. Am vazut in Franta, in Slovenia, in Germania cum este organizat sistemul: productia este preluata din ferma de cooperativa, de lanturi de magazine, de depozitele en-gros, fermierul primeste banii si porneste sa pregateasca alta recolta. Aici este vorba de politica agricola.
Cand esti pregatit nu ai complexe
– Sunteti nascuta in oras, la asfalt cum se spune. Cum ati ajuns pe camp, in miezul agriculturii bacauane? Sunteti singura femeie cu functie de conducere. Nu aveti complexe?
– Nu am complexe. Atunci cand faci ce te pricepi, pentru ce te-ai pregatit, nu vad de ce ai putea avea complexe. Eu ma pricep la proiecte, altii la cercetare, altii la productie. In 1996 am terminat Facultatea de Marketing, studii economice, la Universitatea Bacau, acum “Vasile Alecsandri” si am gasit un post disponibil la Directia Agricola. M-am angajat si de atunci a inceput evolutia si ascensiunea mea in acest domeniu.
N-am crezut ca voi lucra vreodata in acest sector. Drumul meu a mers in directia dezvoltarii de proiecte, de strategii pentru agricultura. Dupa doi ani s-a infiintat Oficiul de Consultanta Agricola, care acum s-a transformat in Camera Agricola, unde am lucrat la Departamentul Instruiri pe diferite domenii. In 2000 s-a infiintat Serviciul de Dezvoltare Rurala, fiind numita atunci seful acestui serviciu, odata cu infiintarea Agentiei SAPARD. Am fost nevoita sa ma adaptez, sa ma pregatesc mereu, astfel ca imediat am fost desemnta coordonator al unui proiect al Bancii Mondiale si am parasit institutia publica, Directia Agricola, si timp de patru ani am coordonat acest proiect care a vizat transfer de know-how pentru agricultori. A fost o activitate extrem de utila pentru fermieri, dar si pentru mine. Cand programul s-a finalizat, in 2009, am fost propusa pentru aceasta functie, director adjunct la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, astfel ca am revenit in sistem. Mi-a fost usor ca am fost si de o parte si de alta a baricadei.
– O evolutie rapida, inceputul unei cariere de succes. Cu ce se ocupa, ce face pentru agricultura noul Oficiu de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit?
– Aici se primesc proiecte, care sunt finantate pe una din masurile cuprinse in Planul National de Dezvoltare Rurala, care cuprinde masuri de finantare pe care Uniunea Europeana le acorda Romaniei, pe tipuri de activitati. O sa dau doar cateva exemple: Masura 112 se adreseaza tinerilor fermieri, Masura 121, modernizarea exploatatiilor agricale etc. Finantarea se realizeaza prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurala, care este instrumentul financiar al UE pus la dispozitia statelor membre in vederea implementarii politicii agricole comune. Toti cei care vor sa acceseze fonduri depun la noi proiectele, care vor fi amplasate pe teritoriul judetului Bacau, noi le facem o verificare a conformitatii, apoi proiectelor simple, de achizitii de echipamente, le facem verificarea eligibilitatii, iar cele complexe sunt verificate la Iasi. Cele contractate pentru implementare urmeaza faza de aplicare, care cuprinde doua etape, una de achizitii, iar alta de intocmire a documentatiei de plati, cum ai cheltuit banii, ai respectat sau nu proiectul. 80 la suta din bani ii da UE, iar 20 la suta Guvernul Romaniei.
Speranta sunt tinerii de la sate
– Cat s-a luat din cat s-a dat, deoarece vorbim de mai multi ani ca nu reusim sa accesam toti banii alocati acestui Fond, dar si altora.
– La unele masuri da, la altele nu. Sunt masuri care sunt foarte solicitate, cum este 3.2.2. (proiecte ale administratiilor locale pentru infrastructura), dar si cele care privesc modernizarea exploatatiilor agricole. Apoi 3.1.2., crearea de microintreprinderi in mediul rural. Sunt masuri cu concurenta. Sunt si masuri la care nu s-a prea inghesuit multa lume, 1.1.2., pentru tineri, unde alocarea fondurilor este mai restrictiva, sunt necesare studii, liceu sau scoala profe-
sionala. Insa se observa ca tinerii vin din ce in ce cu mai multa incredere spre aceste fonduri. Sunt sigura ca pana in 2013, fondurile alocate vor fi cheltuite. Este insa Masura 2.2.1., cu prima impadurire a terenurilor agricole, unde nu am inregistrat niciun proiect. Transferarea banilor de la o masura la alta se face numai cu acordul Uniunii Europene. Bani sunt, conditiile sunt clare, sunt cunoscute, mai trebuie initiativa, incredere si vointa. Ca sa extrapolam, UE ne da, dar nu ne baga in traista. La nivel national, toate proiectele intra in competitie. Pentru proiecte de investitii sunt alocate, pana in 2013, sapte miliarde de euro, prin 12 masuri. Pana in martie 2011 au fost solicitate 13 miliarde de euro (134%) si contractate doar 3,6 miliarde de euro (53%). Mai avem 50 la suta de cheltuit pana in 2013. In judetul Bacau, in perioada 2008-2010, au fost depuse 1233 de proiecte, au fost contractate 599, in valoare de 84,64 milioane de euro.
– Va rog sa detaliem masura 1.1.2., cea destinata instalarii tinerilor fermieri. Cum si pentru ce pot accesa fonduri?
– V-am spus de studii, care sunt eliminatorii. Liceul, cu sau fara bacalaureat, scoala profesionala cu profil agricol, plus un curs de pregatire profesionala in domeniu de minim 150 de ore. Tanarul trebuie sa detina exploatatia, dar nu cu mai mult de 12 luni inainte de depunerea proiectului. El trebuie sa faca dovada ca isi va mari aceasta exploatatie, fie ea vegetala sau zootehnica. Nu poate porni de la zero. Poate sa-si infiinteze o ferma de la zero, orice fermier, indiferent de varsta, dar pe alta masura, cu alte conditii, este vorba de 1.2.1. Diferenta este ca pe 1.1.2. primeste o alocatie financiara in cont, pana la maxim 25.000 de euro, iar pe 1.2.1., trebuie sa investeasca cu resurse proprii, urmand ca UE sa-i acorde ajutorul financiar nerambursabil dupa ce justifica cum i-a cheltuit. Este un pic mai complicat, insa cei care doresc se pot informa, pot veni la noi sa se intereseze despre absolut orice detaliu.
Modelul afacerilor in comunitate
– Vesnicia s-a nascut la sat, insa o vesnicie in saracie demitizeaza aceasta butada. Sunt sanse ca agricultura, ruralul sa devina ceea ce toata lumea asteapta de la aceasta ramura? Taranul a ajuns dependent de magazinul satesc, de buticul de la capatul ulitei. Unde plasati acest orizont?
– Eu cred ca se poate schimba ceva, si nu dupa multi ani. Nu putem face singuri, unii sau altii, numai o institutie sau alta, iar sa ne uitam mereu peste gard nu este o solutie. Este absolut necesara o vointa comuna, de competente, de inteligente, de bani, de programe. Cate ceva a inceput sa se mai schimbe: informatia circula. Ma bucur ca tinerii, intorsi scoliti la sate, multi au fost in strainatate, au ceva bani si vor sa investeasca in agricultura. Fonduri in mediul rural nu se mai pot atrage decat pe baza de proiecte. Nu pot sa estimez in ani, in perioade, important e ca schimbarea, chiar daca mai tarziu, vine, si vine mult mai repede decat pana acum. Mizam pe o schimbare de jos in sus, de acolo de unde fermierii vor fi cei care vor da tonul. Camerele agricole, recent infiintate, din care fac parte fermieri, vor fi corolarul acestor schimbari. Ei stiu cel mai bine ce trebuie, cum trebuie, unde trebuie sa se investeasca.
– Spuneati ca ati fost in mai multe schimburi de experienta in tari europene. Ce ati vazut, cu ce ati venit de acolo si credeti ca poate fi preluat si la noi?
– Disciplina. Fiecare stie ce are de facut. Nu se aplica principiul caprei vecinului, care la noi functioneaza din plin. Cum va spuneam, lantul de la productie la beneficiar este neintrerupt, toate verigile sunt viabile, functioneaza pe principii sanatoase. Am fost in Franta, Germania, Slovenia, Lituania, Ungaria, Austria. Mi-a ramas in minte o localitate din Slovenia. O comunitate mica, avea cam 100-150 de case. Toate strazile, ulitele cum le spunem noi, erau asfaltate, si cele de doi metri latime, in centrul satului erau indicatoare de circulatie, dar si de orientare, spre cabinetul medical, spre biblioteca, primarie. Totul era pus la punct si virgula. Am vizitat acolo o afacere in domeniul agriculturii ecologice. Aveau o livada si o fabrica cu instalatii de preparare a merelor uscate, ambalare, etichetare, pregatite apoi pentru expeditie catre beneficiar. Era un produs foarte cautat pe piata. Toata viata comunitatii se invartea in jurul acelei afaceri. Aveau apa curenta, canalizare, scoala, gradinita, sediu financiar.
Bancile – spaima taranului
– La noi, la dumneavoastra s-au depus proiecte pentru o afacere cu produse ecologice?
– Nu, niciuna, niciun proiect, e drept ca unele conditii sunt mai restrictive, produsele ecologice sunt mai scumpe, tehnologia este mai complicata, mai scumpa, iar piata nu este pregatita sa absoarba produsele la nivel industrial. Doream sa mai spun un lucru important. In derularea proiectelor noastre, ministerul a agreat mai multe banci prin intermediul carora se desfasoara credi-
tarea. S-au semnat protocoale in acest sens. Pana acum creditarea prin aceste banci s-a desfasurat bine, nu au fost sincope, ele au inteles ca acest sector reprezinta o nisa unde pot interveni, bancile au pachete de finantare pentru agricultura. La intalnirile noastre de lucru invitam si bancile, pot sa va spun ca la ultima au raspuns sapte unitati bancare din Bacau, care si-au prezentat ofertele. Este, se vede, o deschidere si din partea bancilor.
– Taranul cand aude de banca il apuca ameteala…
– Depinde, cel care doreste sa-si dezvolte afacerea nu o poate face fara sprijinul bancilor. Aceste fonduri neram-
bursabile sunt mana cereasca pentru fermieri. Este adevarat ca presupune munca, seriozitate si, de ce nu, curaj.
– Spuneti cateva afaceri de succes derulate prin proiectele finantate prin masurile de care am vorbit.
– Nu vreau sa nominalizez, insa va pot spune domeniile. In panificatie si in turism, in prelucrarea lemnului unde s-au dezvoltat mai multe proiecte cu fonduri europene. Este in derulare o afacere in brichetarea produselor secundare din lemn, folosite la centralele pentru incalzire, la Darmanesti. Sunt si afaceri care s-au oprit din diferite motive, care nu tin de sistemul de creditare, ci din caz de forta majora. Proiectele sunt verificate prin metoda “patru ochi” si urmarite pana la finalizare de oficiul nostru, dar si monitorizate cinci ani de la implementare. Sunt si alte institutii care pot sa verifice modul de desfasurare a activitatii, de respectare a conditiilor din contract.
Sunt o tehnocrata
– M-am uitat pe declaratia dumneavoastra de avere. Sunteti cel mai sarac director din sistem.
– Am avantajul ca sunt cea mai tanara. Nu, nu pentru a ma imbogati am venit la Directia Agricola. Mama mea, invatatoare la o scoala prestigioasa din Bacau, cu dragoste fata de meserie, fata de copii, a vrut sa dau la medicina, iar eu visam sa-mi fac o casa de moda, erau vise ale copilariei, adolescentei. De la tata am invatat ordinea, disciplina, el fiind cadru militar. Sunt mandra de parintii mei ca m-au indrumat, m-au invatat respectul fata de oameni si munca, mi-au oferit cadrul, conditiile pentru a ma pregati, pentru a-mi construi o cariera. Viata, destinul iti ofera si alte posibilitati. M-am hotarat sa studiez economia, marketingul. Scoala am facut-o, in cea mai mare parte, inainte de 1990, eu am terminat Liceul “George Bacovia” in 1991, acolo am facut carte pe rupte, cum se spune. Invatam la toate materiile, nu mergea pe sarite. Nu aveam timp sa ma gandesc la podium. Prioritatile erau scoala, educatia.
– Concurs sau a decis partidul sa preluati acest post?
– M-am inscris la concurs, l-am castigat cu o nota dincolo de orice interpretare. Am studii necesare, am terminat si un masterat la ASE Bucuresti, pe marketing si comunicare, am experienta in domeniu si sunt convinsa ca am fost aleasa pentru profesionalismul meu, fara sa fiu lipsita de modestie. Lucrez de foarte multi ani in domeniu, am expertiza necesara si am fost asimilata mai mult ca un tehnocrat. Eu cred ca Guvernul, ministerul trebuie sa numeasca, sa aleaga pentru posturi cheie oameni competenti, astfel ca munca lor sa contribuie la indeplinirea obiectivelor lor in domeniu. Recunosc ca simpatizez cu o anumita formatiune politica, insa este o problema personala, nu fac parte din structurile de conducere.
Juramant pentru agricultura
– Domnisoara, se spune ca in Romania nu se face nimic fara spaga. Am auzit fermieri care spuneau ca proiectul lor nu a fost aprobat din motive politice, ca nu au ochi albastri.
– Oamenii pot vorbi orice, ei trebuie sa o mai si dovedeasca. Nu se pune in acest fel problema. Proiectul este cel care arata ce doreste sa faca, ia cunostinta de toate conditiile, este ajutat, sprijinit, consiliat, iar fermierul alege si decide, restul este folclor. V-am mai spus ca verificarea proiectului se face prin metoda “patru ochi”. Sunt bani europeni, nerambursabili, nimeni nu-si permite sa se abata de la regulile impuse de finantator.
– Pana cand functioneaza acest program?
– El a pornit in 2007 si se va incheia in 2013. Din acel an se va negocia un alt program, insa nu am detalii pana la aceasta ora. De aceea facem mereu apel, prin toate canalele, ca persoanele interesate sa ni se adreseze pentru informatii si proiecte, deoarece acum sunt singurele oportunitati pentru dezvoltarea investitiilor in agricultura si in activitatea de procesare in industria alimentara.
– Ce proiecte aveti in viata personala, daca tot sunteti specialista in proiecte?
– Proiectele mele mari sunt legate de profesie, de pregatire, de studiu. Vreau, prin mica mea contributie sa-mi las amprenta asupra derularii acestor proiecte, sa accesam cat mai multi bani de la Uniunea Europeana. Imi place sa calatoresc, iubesc florile, citesc. Acum sunt foarte ocupata cu fina mea, pe care am botezat-o anul acesta. O cheama Karina-Ioana, o iubesc foarte mult si imi ia destul timp.
– Asa cum se procedeaza in sistemul medical, in administratia publica, in Parlament, in armata, eu cred ca si in institutiile care se ocupa de agricultura ar trebui introdusa procedura de depunere a juramantului. La numirea pe functie, directorul, inspectorul sa puna mana pe Biblie si sa jure ca va face tot ceea ce tine de fisa postului, de competenta sa si chiar mai mult. Ce parere aveti?
– Da. Eu sunt de acord. Cat esti pe o functie, sa te angajezi public, in fata lui Dumnezeu, ca vei servi interesele oamenilor, ale fermierilor. Este interesanta propunerea dumneavoastra. Nu stiu care ar fi eficienta, insa sigur ca va creste responsabilitatea acelor persoane. Doamne ajuta!
Gheorghe Baltatescu
