„Securitatea m-a acuzat de terorism”

Interviu cu Doru Botez, antrenor emerit de Arte martiale, centura neagra 6 Dan

– Sensei, practicati artele martiale de aproape 35 de ani, timp in care ati fost si sunteti antrenor, antrenor emerit, arbitru international, aveti centura neagra 6 Dan. Ati fost obligat vreodata sa folositi cunos­tintele din sala in afara ei, pe strada, in locuri publice?
– In viata mea nu m-am batut niciodata. Nu am fost si nu sunt un bataus. Când m-am apucat de karate nu am facut-o pentru a invata sa ma bat, nici macar sa ma apar. Am avut la baza, in optiunea mea, alte principii, despre care cred ca vom vorbi. Paradoxal insa, daca inainte de a ma apuca de artele martiale nu-mi era teama sa merg prin parc seara, eu sunt bacauan, dupa ce am facut karate, ma cam feream sa mai trec pe acolo, il ocoleam. Poate ca, in sub­constient, ma gândeam ca as putea fi fortat sa ma folosesc de tehnicile karate-ului. Plus de asta, eram cunoscut in târg, am apoi un dar de a descuraja orice incercare mai agresiva din partea unora. Deci, niciodata un kumite pe strada.

Autopsie cu securisti

– Inainte de 1990, artele martiale se practicau in clandestinitate, Federatia Româna de Karate a luat fiinta in 1990. Ce aveau comunistii cu artele martiale, mai ales in ultimii ani ai regimului? Dupa câte stiu, ati avut mari probleme cu Securitatea. Ce s-a intâmplat?
– Domnule, nu am inteles prea bine. Ei credeau ca practicantii de arte martiale faceau parte dintr-un grup, dintr-o grupare care urmarea, printre altele, rastur­narea lui Ceausescu. La ultima confruntare, intrevedere, interogatoriu de vreo opt ore, au incercat sa ma forteze sa zic ca ei: bai, voi sunteti aceia care vreti sa-l dati jos pe Ceausescu. Eu le spuneam: oameni buni, eu fac sport, fac miscare pentru sanatatea mea, pentru fortificarea organismului, este un sport care sadeste in om foarte multe calitati, se practica in toata lumea de sute si mii de ani. Intr-o declaratie pe care am dat-o, am scris despre niste maestri din Iugoslavia, fratii Ilija si Vladimir Iorga, niste somitati, doctori in acest sport. Ilija are acum 10 Dan, si de aici a iesit o intreaga tevatura. M-au intrebat daca eu stiu ca sârbii sunt teroristii Europei, era pe timpul când relatiile dintre cele doua tari se racisera, insa acesti oameni au fost maestrii maestrilor mei, Dan Stuparu si Adrian Popescu-Sacele, ei sunt senseii mei, cu ei am dat gradele. M-au intrebat care-i codul meu in acea organizatie. Si au tinut-o asa luni intregi. M-au amenintat ca ma aresteaza, daca nu renunt la karate. Ma intrebau cu cât ma platesc, unde ma intâlnesc, care sunt planurile.
– Cum s-au materializat acele cercetari?
– Erau diabolici. Au inceput santajul, ca am un copil, ca s-ar putea sa nu-l mai am. Cezara, fetita mea, era mica, ramasese orfana, mama ei murise in 1985 si in ‘87-’88 tovarasii nu ma slabeau deloc. Ma urmareau pe la socri, pe la rude. Un an si jumatate, zi de zi, m-au urmarit pas cu pas. Ascultau telefoanele, am vazut in dosar dupa 1990. S-au dus la serviciu, la URA, eu lucram la proiectari si mergeam la bancul de probe sa-mi urmaresc lucrarile. Directorul m-a chemat si mi-a pus in vedere, apoi mi-a spus ca nu mai am ce cauta in sectie, deoarece eu as fi un sabotor, dusman al poporului. M-au pus la o munca de doi lei, inregistram consumul de curent electric prin fabrica. Colegii se fereau de mine, ma ocoleau. Dar cel mai mare rau pe care mi l-au facut a fost la decesul sotiei. Au venit când urma sa o asezam in sicriu, au infasurat-o intr-o patura si au dus-o la morga pentru autopsie, sa vada, am aflat mai târziu, daca nu cumva am omorât-o eu, cu vreo lovitura de la karate care nu se observa cu ochiul liber. La autopsie au asistat si niste securisti, dupa cum mi-au spus niste cunoscuti din zona spitalului. Pe mine m-au dus la Securitate, la interogatoriu. Tot orasul stia ca Doru Botez si-a omorât sotia. Tot ei au imprastiat zvonul. Pai, daca era asa, nu ma arestau, ca ei abia asteptau un priliej? Ea, Dumnezeu sa o odihneasca!, a murit de astm bronsic, cu acte in regula de la medici specialisti. M-am lasat de karate. Oficial. Inainte ne antrenam pe la Scoala 15, dincolo de Pod. Ne-au dat afara si de acolo.

Ma antrenam in clandestinitate

– Totusi, v-ati apucat de karate in 1977, ati luat centuri, grade. Cum a fost posibil?
– Se practica acest sport. Karate se facea in zona Ardealului, cred ca erau oameni mai luminati acolo, mai destepti. Securitatea era mai destupata la cap, si-au dat seama ca noi faceam sport. Domnule, eu ma duceam in concediu, in statiuni, la Sinaia, la Busteni, iar in spatele acestor plecari eu urmaream si faceam antrenamente cu acei maestri de care am pomenit. Nu voiam sa ma izolez, nu voiam sa pierd contactul cu oamenii de karate. Mi-a spus un prieten de la Brasov, care lucrase in sistem, ca Securitatea din Bacau era cea mai a dracu’ din toata tara. Nu m-au batut, nu m-au schingiuit, si-au dat seama, cred, ca nu aveam nicio treaba cu terorismul, insa nu o mai puteau spune, nu mai puteau da inapoi.
– In 1990 ati ajuns la centura neagra – 1 Dan. Aveati o vârsta. Nu v-ati lasat?
– Nu. Am infiintat primul club de arte martiale din Bacau, Seishin karate-do. Seishin – spirit, do – calea. Aveam antrenament, o pregatire fizica excelenta, aveam o stare spirituala foarte buna, mosteniri de la maestrii mei. Nu aparuse competitia, sportul. Faceam antrenamente de kihon (introducere in tehnica), kata – acea lupta cu parteneri imaginari, iar partea de kumite, lupta directa cu partenerul, o faceam mai putin. In Europa, in lume, erau campionate la aceste niveluri, insa noi lipseam. Sportul, competitia ucide spiritul martial, de aceea eu, in clubul meu, vreau sa reactivez acest spirit, adica sa fac antrenamente asa cum am invatat de la maestrii mei. Tot in 1990 a luat fiinta si Federatia Româna de Karate.

Bacaul este un centru valoros de karate

– Vorbeati de karate traditional si karate competitional. Sunteti antrenor coordonator al Sectiei de karate de la SCM, sectie cu rezultate. Cum imbinati cele doua filozofii?
– Da, sunt. Dar doream sa spun ca acolo facem sport, avem rezultate exceptionale, patru ani la rând am fost si suntem pe locul intâi din cele 13 discipline al Clubului, insa nu mai este timp si de reguli stricte. Acele reguli specifice sunt obligatorii la Clubul Seishin, club patronat de mine si care da o treime din sportivii SCM-ului, ei au dubla legitimare. Tot la SCM sunt sportivi de la doua cluburi bucurestene, deci tot cu dubla legitimare, conduse de fratii Patru. In 2010, Sectia de karate a SCM a obtinut 38 de medalii la “nationalele” individuale, 68 la CN Wodokai si 18 la “mondialele” din Franta. Este drept ca jumatate apartin sportivilor de la cele doua cluburi bucurestene, AIKO si AIKOSHIN. La Clubul Seishin pregatesc karateka in spiritul traditional al disciplinei, fiind astfel “copti” pentru competitie, care are alte reguli.
– Pentru a intelege mai bine aceasta disciplina, as dori sa ne spuneti câte scoli, stiluri sunt acum, la care se organizeaza competitii.
– Karate-ul se poate practica in doua moduri principale: ca sport si ca fortificare, sanatate, autoaparare. Karate este arta martiala japoneza, tai kondo este de origine coreeana, kuan kido, este arta martiala vietnameza, ushu vine din China. Karate japonez are mai multe stiluri, cel mai cunoscut este shotokan, este facut parca mai mult pentru occidentali, este un stil mai realist, de strada, de autoaparare. Alte stiluri sunt gojuru ryu si wado ryu. Aceste stiluri de kumite sunt adunate in cadrul Federatiei Mondiale de Karate si se organizeaza competitii, fiecare cu regulile proprii de arbitraj.

Artele martiale formeaza caractere

– Acest sport nu este unul care aduce bani, nu este tentant din acest punct de vedere. Atunci, de unde aceasta adresabilitate a copiilor si tinerilor catre acest sport?
– La inceput parintii sunt mai receptivi, ei sunt cei care ii iau de mânuta si deschid usa unui DOJO (sala de antrenament). Plus de asta, prin gradinite, scoli se duc antrenori si ii initiaza, contracost, pe copii in tainele karate-ului. De ce? Artele martiale dezvolta niste calitati. In primul rând le ia din timiditate, prin natura antrenamentului copilul devine mai curajos, mai barbat, mai increzator in fortele lui, mai ordonat mental, ii dezvolta puterea de concentrare, invata mai usor, devine mai linistit, mai relaxat, mai sigur pe el, mai deschis in comunicare. Eu am o filozofie a mea: sa incercam sa inducem copiilor si tinerilor care practica artele martiale partea frumoasa a vietii, respectul fata de cel din fata ta, indiferent daca stai de vorba sau te confrunti, mai ales in karate-ul traditional, aici sunt regulamente, reguli stricte, fata de alte stiluri. Trebuie sa adaug partea filozofica, foarte importanta, armonia miscarilor, legatura cu Cosmosul. Si de ce sa nu luam si partea practica, copiii mai lasa calculatorul, televizorul, benzile dese­nate si ies la aer, in natura, deoarece antrenamentele nu le facem doar in spatii inchise. O sa va surprinda, insa foarte multi bunici aduc nepotii la sala, se mândresc cu ei când ii vad in karategi (costum de antrenamente), când incep sa intre in tainele acestui sport. Eu aici fac o educatie, le insuflu principii, reguli, norme, coduri, nu-i invat sa se bata, cum mai aud prin oras. Scoala face educatie, familia o alta educatie, biserica la fel, eu vin si completez, cladesc caractere, il pregatesc pentru ceea ce il asteapta in viata.

Niciun român nu are 10 Dan

– Cum se face trecerea de la o centura la alta, de la un dan la altul?
– In karate sunt mai multe centuri, grade. Se pleaca de la centura alba, galbena, orange, verde, albastra, maro, centura neagra. Centura neagra are 10 grade sau Dan. Gradele reflecta nivelul de pregatire al sportivilor, vorbim pâna la centura neagra, iar Dan-ii au si alte criterii: notorietatea, rezultate, vârsta, ceea ce lasi in urma dupa tine. La karate, in România, nimeni nu a ajuns la 10 Dan, doar la goju ryu este un sportiv. Se pot acorda Dan pe mai multe discipline, stiluri.
– Bacaul are campioni balcanici, europeni sau mondiali la arte martiale?
– Bacaul se poate mândri cu o scoala de karate foarte buna. Este un centru foarte puternic, ca urmare a pasiunii, muncii depuse de cei care conduc aceste cluburi, aceste sectii. In Bacau sunt mai multe cluburi de arte martiale: Seishin, „Dan Botezatu”, Stiinta, SCM, Dinamo etc. Avem multipli campioni nationali europeni si mondiali, cum sunt Dan Botezatu, care a plecat prematur dintre noi, Bianca Dumitrache, Chiper Marius, baiatul domnului Florin Grapa, Bogdan Godoci, Vlad Faghian, Ciprian Popescu, Mihai Gherman. Sunt multi, foarte multi. Pacat ca recompensele nu sunt pe masura altora de la alte sporturi, insa SCM a reusit sa premieze si sa stimuleze sportivii medaliati. Este un lucru bun.

Tai Chi – Dans de viata lunga

– Sensei, am vazut ca in ultimii ani ati abordat si un alt stil: Tai Chi Chuan.
– De Tai Chi m-am apucat pe la 53 de ani, in 2002. Mi-am zis, karate-ul este al tinerilor, al copiilor, hai sa fac ceva si pentru persoanele de vârsta a doua, a treia, pentru cele cu probleme de sanatate. Tai Chi vine exact in intâmpinarea acestui gând al meu. De vreo patru ani, in cadrul Clubului Seishin exista sectia de Tai Chi.
– Ce este Tai Chi?
– Este tot o arta martiala, care s-a desprins din wushu – arta martiala chinezeasca – si se practica sub mai multe forme, una competitionala, una filozofica si alta terapeutica. Eu fac partea terapeutica. Este o arta martiala interna, spre deosebire de karate, care este una externa. Karate il fac cu explozie de energie, pe care o indrept spre exterior, in mod mai violent, in tai chi este o energizare extraordinara, pe care nu o mai dau spre exterior, o port prin mine, energia circula prin corp si simti cele doua energii yang si yin, din filozofia chinezeasca. Caracteristicile tai chi sunt miscarile foarte lente, cu incetinitorul. Privit din afara pare ca un balet, dar nu este. Maestrii l-au numit o meditatie in miscare, un dans de viata lunga. Presupune foarte multa concentrare, corpul este mult mai relaxat, mentalul este dirijat pe miscarile care se fac.
Este un kata din karate, numai ca se executa lent, incet. Finalul, la cei care practica mai mult tai chi, duce la coordonarea miscarilor cu respiratia. Organizatia Mondiala a Sanatatii l-a numit cel mai eficient exercitiu terapeutic cunoscut vreodata. Din experienta mea, dar si a altora (unul dintre participanti este domnul doctor Nicolae Apetroaie, are 82 de ani si unul dintre cei mai pasionati participanti), tai chi iti da stare de liniste, este recomandat celor care lucreaza cu intelectul, care au o munca stresanta, au probleme cu circulatia, cu articulatiile, sistemul nervos, respirator. Am ramas prizonierii zidurilor, ai televizorului, iar iesirea la pensie o consideram ca drumul spre neant. Nu-i adevarat, nu-i corect. Avem o viata si trebuie sa ne bucuram de ea. Sunt doua ore pe saptamâna, la Scoala Alexandru cel Bun, miercurea si vinerea.

Sah, arte martiale si muzica

– Ce alte sporturi, ce alte pasiuni mai are Doru Botez?
– Sunt cinci de toate: karate, tai chi, rey chi (energia universala cu care lucrezi, transmiterea energiei prin intermediul palmelor cu efecte extraordinare asupra spiritului). Tot pentru mine, o pasiune veche este sahul, am si norma de categoria I, iar un gând al meu pe care il port de peste 50 de ani prinde acum contur. Este vorba de muzica, iar instrumentul la care am inceput sa cânt – sunt elev al profesorului Colodiuc – este acordeonul. Imi place foarte mult si invat si cânt cu placere. Si, cine stie, poate vor mai aparea si altele. Ma gândeam ca o parte din aceste pasiuni au aparut mai spre maturitate. De karate m-am apucat la 31 de ani, de tai chi la 53 de ani, de rey chi pe la 60, iar de acordeon la 64 de ani.

Putem trai in armonie cu natura

– Copiii v-au urmat, fac sport?
– Am trei copii. Cel mai mare are 34 de ani, a terminat facultatea de masini auto, Cezara a terminat engleza-franceza si lucreaza la Blue Air, la Aeroport, iar mezina este in anul II la ASE Bucuresti. Baiatul a facut karate, a ajuns pâna la centura orange, Cezara are centura neagra, ii place kata si vrea sa treaca la tai chi, iar mezina s-a oprit ca si fratele ei la centura orange. Iti trebuie talent, daca vrei sa intri in competitii, sa iti placa, iar pentru initiere, auto­aparare, karate din placere, nu ai nevoie de talent, ci de vointa si continuitate. La mine a fost dragoste la prima vedere. Am facut primul antrenament pe 15 septembrie 1977, cu primul meu sensei Burlan. De atunci am ramas in dojo.
– Arigato (multumesc). Sensei, cum se spune in japoneza când se termina antrenamentul la karate?
– Sayonara! (La revedere!) Si pentru ca ne aflam la final, ma gândesc, as vrea sa le recomand celor din jur o deschidere mai mare si spre alte zone, in afara de cercul mic care ne inconjoara. In viata nu exista numai televizor si programul de opt ore de la locul de munca. Exista sali de sport, natura ne asteapta si ne ofera oportunitati de petrecere a timpului, de relaxare, de a face sport. Avem muzica, avem cartea, salile de expozitii. Ne domina ura, pizma, egoismul. De ce? De ce nu putem trai in armonie cu natura, cu noi, cu cei de lânga noi? Este mult mai simplu, mai usor, specific omului, sa iubeasca, sa daruiasca, nu sa imprastie ura. In Codul Bushido este o cugetare foarte inteleapta: “Adevaratul adversar este in noi insine”.