interviu cu Mihaela Spiridon, medic primar, sef sectie Oncologie la SJU Bacau
– In timp ce multe colege de facultate si-au ales specializari mai “feminine”, cum ar fi pediatrie, interne, ORL, dumneavoastra ati intrat direct in celula umana. De ce Oncologia?
– Ultima parte a intrebarii este putin exagerata. Am ales oncologia, deoarece este o specialitate de vârf in domeniul cercetarii. Fata de ceea ce stiam acum 20 de ani, ceea ce se stie acum in domeniul dinamicii celulare, in domeniul multiplicarii celulare si al tratamentelor progresele sunt remarcabile. S-au descoperit foarte multe lucruri si au fost aplicate foarte multe idei novatoare. De exemplu, de unde in anii ’90 se trata o boala, asa in general, despre care lumea stia ca este fara speranta, astazi se fac stratificari pe tipuri de oameni, care fac o anumita boala. In România, lucrurile sunt mai putin clare, nu se vorbeste foarte deschis despre toate acestea, in strainatate s-a schimbat foarte mult tratamentul si s-a personalizat, in sensul medical. S-a ajuns si in oncologie sa tratam oameni si nu boli; despre asta este vorba.
Cancerul nu mai este asociat cu sicriul
– De la un capat la altul, argumentatia dumneavoastra este fara cusur. Se intampla “pe viu” toate acestea in spitalele din Romania?
– In tara noastra, aceasta boala, caruia nu i-am pronuntat numele – cancerul-, se poate trata ca oriunde in lume. Ce nu putem face in România este testarea, testarea genetica, care se face doar in câteva laboratoare din jurul nostru, iar in tara doar la unul sau doua, si nu pentru toate bolile, dar exista.
– Putem spune ca aceasta boala ar putea sa fie tratata ca oricare alta?
– Poate sa devina o afectiune cronica. Astazi, cancerul nu mai este asociat cu sicriul, boala ucigatoare care a speriat oamenii, lumea de-a lungul anilor. Imi aduc aminte când am venit prima oara in Bacau si mi s-a prezentat sectia de oncologie, care era unde este acum cobaltoterapia, se spunea ca pe frontispiciul acelei cladiri ar fi trebuit scris “Voi cei care intrati aici, lasati afara orice speranta”. Era trist, insa eu nu am fost de acord si nu ma impac cu ideea ca oncologia este anticamera mortii si ca oamenii nu au sperante.
– Care sunt cauzele care sunt puse la baza teoriei aparitiei cancerului?
– Sunt cele endogene, genetice, despre vom mai vorbi. Exista apoi factorii de mediu, pe care am putea sa-i evitam. Fumatul este principala cauza, factorul de risc major pentru localizarea unor tipuri de cancer. Benzenurile, radiatiile, razele ultraviolete care duc la melanom, o boala foarte grava, care ar putea fi prevenita daca noi ne-am proteja pielea de expunerile prelungite la razele solare puternice. Intervin apoi factorii alimentari, care tin de noi, foarte mult sunt incriminate regimurile bogate in grasimi animale, iar ca factor protector sa introducem in alimentatie grasimi vegetale, legume si fructe proaspete, care sa predomine in alimentatie. Urmeaza alcoolul, care este un factor de risc, mai ales pentru cancerele din sfera bucala, deoarece are actiune locala printr-un contact repetat cu mucoase, le strica structura si le predispun sa apara cancerul.
Stresul este o cauza mai putin cercetata
– Ati spus alcoolul, tutunul, factorii de mediu. Stresul unde il plasati in aceasta pleiada de factori generatori de cancer?
– Stresul este undeva aparte, este un factor foarte important si ar trebui sa vorbim de distres, deoarece avem un stres cu actiune stimulativa, si in anumite limite e bine ca ne tine in forma si exista distresul care se manifesta in lumea actuala si este un factor distrugator.
– Doamna doctor, americanii pun stresul pe primul loc in aparitia cancerului…
– Da. Americanii au o societate mult mai ordonata decât a noastra, au pus stresul deoarece l-au studiat ca factor negativ. Supararile, necazurile, sunt factori pe care noi nu i-am studiat indeajuns, dar care altereaza foarte mult structura noastra, acel ceva manifestându-se in structura noastra somatica.
– Cancer malign, cancer benign?
– Notiunea de cancer, in general, este legata numai de malignitate. Tumorile, insa, pot fi benigne, acele care nu se multiplica distructiv in corp, nu se metastazeaza si tumorile maligne care se multiplica haotic, distrug tesutul unde se formeaza si metastazeaza.
– De regula, spun statisticile, ajungem prea târziu la medic. Exista posibilitatea depistarii precoce a manifestarilor care ar putea fi semne ale cancerului?
– Nu numai ca exista posibilitatea, este o datorie a noastra, ca oameni, dar si a corpului medical sa descopere precoce leziunile care, prin extirparea lor i-ar aduce vindecarea suta la suta. Exista cancerul de col uterin, ca sa lamurim, daca este depistat in stadiu de displazie, este o boala benigna si nu mai sunt probleme. La noi nu se face testul de rutina Babes Papanicolau. Ministerul s-a ocupat si a demarat acest program, care l-a derulat ori prin oncologie, ori prin ginecologie. Noi l-am derulat un an si abia când s-a incheiat programul femeile erau mai receptive si ar fi vrut sa faca testul. La inceput a fost un dezastru.
Românii se duc prea târziu la medic
– Am vorbit de cancerul la femei, dar exista cancer osos, de piele, bucal, digestiv.
– Sunt cancere care se vad, dar si cancere pe care nu le poti diagnostica. Nu-i vina nimanui ca ele apar, insa sunt unele cu incidenta mare si peste care noi trecem foarte usor, nici nu ne uitam. Cancerul mamar, care se poate depista prin autopalmare si prezentarea la medic, cancerul prostatei, destul de des la barbati. In România nu exista nici unu la suta din barbati care sa-si faca screening-ul dupa 50 de ani si din cauza aceasta cancerul de prostata se diagnosticheaza numai in stadii neoperabile. Când ai descoperit manifestarile, este prea târziu. Sa luam cancerul bronho-pulmonar. Daca noi ne-am face controlul radiologic periodic si ar fi o suspiciune cancerul ar fi tratabil sau operabil. A fost si aici un program, insa rezultatele au fost nesemnificative.
– Se constata in ultima perioada o intinerire a cancerului?
– Noi nu tratam copii aici, in Bacau. Nu avem oncopediatru. Se trateaza la Iasi sau in alte clinici. Da, cancerul apare si la vârste tot mai tinere. Cancerul mamar, care apare la 32 de ani, desi in mod normal apare in decada a 5-a sau a 6-a, cancerul digestiv apare acum si la vârste tinere. Eu cred ca la cancerele digestive este vorba de alimentatie.
„Metastaze” la Oncologie si Cobaltoterapie
– Ce tratamente se fac in sectia Oncologie de la SJU?
– Facem doar chimioterapie si terapii de reechilibare, pentru bolnavii care fac aplazii medulare sau pentru cei care suporta foarte greu chimioterapia. Terapiile paleative si terminale sunt mai rare, deoarece nu avem posibilitatea de izolare a acestor bolnavi. Este si o problema de psihologie, unii vin si unii pleaca, sunt si cazuri când nu pleaca… singuri. Impactul asupra celor care sunt in faze incipiente este devastator. Este nevoie, pentru aceasta boala, de un mediu familial care sa il sustina. Am avut femei bolnave care ne-au rugat, ne-au somat sa nu spunem familiei ca are cancer, deoarece barbatul o omoara in bataie.
– Am vorbit de chimioterapie, insa exista si tratamentul prin cobaltoterapie.
– Cobaltoterapia este o alta specialitate. Sunt alti specialisti, alte metode. La noi, sectiile sunt separate. Recomandarea se face in comisie, cine si unde face tratamentul, ordinea. Strategia terapeutica o luam in comisie, oncolog, anomopatolog, radiolog, chirurg, unde este cazul. Decizia in trei sau patru este una mai inteleapta, o colaborare interdisciplinara iti asigura o sansa de reusita mai mare.
– Doamna doctor, Sectiile Oncologie si Cobaltoterapia au nevoie, dupa ultimile evaluari, de investitii mari. Care sunt demersurile pentru ca Oncologia sa fie la nivelul standardelor, a celor stipulate in legea cancerului?
– Deocamdata suntem asa cum am fost. Demersuri sunt din 1992, apoi in 2002 s-a facut un proiect in detaliu. Au urmat mai multe proiecte si… probabil urmeaza sa se faca ceva. Oncologia are nevoie de un alt spatiu, adecvat, un cadru care sa-i ofere o siguranta, o incredere in medici, in tratament, când vede cum il primim, cum il cazam, toata munca adiacenta tratamentului nu-si mai face efectul. Tratam, uneori, boli incurabile. Despre cobaltoterapie vorbiti cu medicii de acolo. Lucrurile sunt mult mai complicate. Sunt necesare sume importante, foarte mari, pe care inca pe plan local nu sunt de gasit. Boala este crâncena, fizic, psihic, moral, cu consecinte imprevizibile. Mai avem mult si nu cred ca Bacaul nu poate in timp sa rezolve si aceasta problema. Am sa va dau un exemplu. La Oslo, in Norvegia, nu exista o sectie, un spital de Oncologie. Locuitorii au hotarât sa-si construiasca o asemenea sectie. Au strâns bani, fiecare a donat cât a vrut, au dat banii unui medic, care a construit spitalul, a justificat in fata comunitatii fiecare coroana si apoi statul i-a sprijinit pentru dotare. Este una dintre primele cinci clinici de oncologie din lume, ca tratament si cercetare. Se poate? Si Bacaul poate, daca se vrea. Boala nu alege pe functii si pozitii sociale.
Comunicarea este ca un medicament
– Putem spune ca nu se mai moare de cancer?
– Noi, românii, ne trezim prea târziu, trebuie sa avem o problema in familie ca sa realizam gravitatea bolii si a situatiei. Prevenirea este salvarea noastra, indiferent de afectiune. Cancerul este o boala care trebuie respectata, dar nu oricum. Tendintele sunt doua, una paralizanta, te culci pe pat si astepti sa pleci Dincolo, iar una este cea a indiferentei, a nepasarii, nu faci preventie si nici nu urmezi tratamentul corect. Exista sanse, sanse certe ca, in cazul depistarii precoce, daca urmezi tratamentul recomandat, sa nu ajungi in situatii limita. Preventia, controalele periodice, urmarea schemei de tratament, pregatirea permanenta a medicilor sunt argumente ca aceasta afectiune sa fie mai bine stapânita si inteleasa.
La noi, de multe ori, oamenii pun mâna pe cruce, si cu Dumnezeu inainte! Trebuie sa depasim aceasta stare. Cancerul este tratabil.
– Ne apropiem de finalul convorbirii noastre. Ce credeti ca ar trebui sa mai stie un bolnav de cancer, unul doar suspicionat, in general un pacient al sectiei oncologice din Bacau?
– Eu cred ca foarte importanta este comunicarea intre oameni. Comunicarea in sens pozitiv. Si comunicarea intre oamenii bolnavi care au trait o experienta traumatizanta si au depasit-o. Comunicarea cu medicul, cu psihologul, cu organizatiile de profil. Exista, de asemenea, o bogata literatura de specialitate. Este important sa nu intram in panica, primul drum este cel catre medic.
