„Taranul si fermierul roman au ajuns de rasul lumii”

interviu cu Laurentiu Baciu, fermier

– Domnule Baciu, se spune ca la agricultura si la fotbal se pricepe toata lumea. Cum comentati aceasta asertiune care a facut cariera in limbajul comun?
– La agricultura si la fotbal se pricep doar specialistii. Restul este folclor. Inteligenta, experienta si daruirea sunt atributele celor care lucreaza in agricultura, dar si in sport.
– Ce v-a indemnat spre aceasta meserie, pasiunea, traditia din fa­milie sau intâmplarea?
– Agricultor m-am facut din pasiune. Mi-a placut enorm aceasta meserie si traiesc de foarte multi ani din aceasta pasiune. De la inceput m-am dus glont la Institutul de Agronomie „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi, iar dupa absolvire am fost repartizat la IAS Bacau, pe post de sef de ferma. Am lucrat acolo pâna in 1991, la cultura mare, cum ii spunem noi.
– Nu ai mâncat pâine de la CAP. Ce s-a intâmplat dupa revolutie cu agronomul Laurentiu Baciu?
– In 1991 m-am hotarât sa plec mai departe de unul singur. M-am gândit cum as putea face o societate, de unde as putea sa iau pamânt sa-l lucrez, am citit si rascitit legislatia care era atunci si asa s-a nascut societatea pe care o conduc si acum, la care sunt actionar unic. Am plecat cu o suprafata mai mica, o parte de la parinti, alte suprafete le-am luat in arenda, astfel ca in 1998 am ajuns la vreo 2500 de hectare. Intre timp, am mai renuntat si am ramas cu 1200 de hectare, supra­fete aflate pe teritoriul comunelor Rosiori, Damienesti si Negri. Cultiv cereale si plante tehnice.

Singurul meu credit a fost curajul

– O asemenea afacere presupune multi bani. Care a fost suma de plecare?
– In afacerea asta am plecat cum nu se putea mai prost. Singurul meu cre­dit a fost curajul, bani nu am avut. Tin minte ca si pentru actele de infiintare a societatii am imprumutat bani de la un vecin. Asa gândeam eu la timpul ala ca trebuie sa muncesti, sa te conduci de unul singur. Credeam in cinste, in corectitudine, asa cum cred si acum, dupa 20 de ani. Am trait si m-am dezvoltat numai din imprumuturi, din credite bancare, nu am beneficiat de niciun leu de la stat, si nici din fonduri europene. Bani europeni am vrut, insa niciodata nu am fost eligibil! Eu nu am indeplinit conditiile, le-au indeplinit altii. Sa nu ma intrebati ce au facut acei oa­meni cu banii, ca nu va spun.
– Acum, dupa 20 de ani de activitate in propria firma si alti 10 la stat, ce credeti ca nu mergea inainte de 1990, in socialism, si ce nu merge acum, in capitalism?
– Am sa fiu scurt. Si inainte si dupa reperul stabilit, pentru a trai decent, pentru a te realiza trebuie sa indeplinesti o singura conditie: sa-ti placa munca. Ce nu mergea inainte? Multe, insa centralizarea excesiva, interventia nespecialistilor in procesul decizional au facut mult rau agriculturii, mai ales in ultimii ani de dinainte de Revolutie. Insa se facea treaba, se muncea pe rupte, se obtineau productii bune, specialistul era apreciat si platit. Ce s-a intamplat dupa ’90 este de domeniul incredibilului. Daca insistati, am sa va spun ca dupa ’90 s-a instalat haosul in agricultura. Nimeni nu a avut interesul sa gândeasca pentru viitor, ce se va intâmpla, nu a fost un obiectiv, s-a mers pompieristic. S-a dat cu ciocanul in oale si s-a ales praful.

Bancile te omoara

– Am renuntat la traditiile noastre si am imprumutat modele de la alte tari. A fost bine, a fost rau?
– Aveti dreptate, noi imprumutam, experimentam modele de afara. România are modelul ei, modelele ei, nu trebuie sa ne luam nici dupa francezi, nici nu mai stiu eu dupa cine. Fiecare zona, fiecare tara are specificul ei. Da, este bine sa stii, sa vezi, sa cunosti, insa trebuie sa te apleci cu profesionalism, cu dragoste, cu stiinta asupra tarii tale, asupra oamenilor ei. Retineti ce va spun: nu suntem cu nimic mai prejos decât ei, ba din contra. Avem experienta si stiinta mai multa decât ei pe anumite domenii. Ce functioneaza la ei este fluxul, organizarea, fiecare stie unde, când si cum isi valorifica productia. Pe el nu-l doare capul ce face cu productia, asta-i diferenta dinte noi si ei. Organizare. Apoi intervine statul, atunci când piata o ia razna. In SUA am vazut utilaje la care nici nu visam noi, insa pentru un asemenea utilaj un fermier platea 35 de dolari pe luna, pe 30 de ani. La noi nu se poate, te obliga sa faci credit pe trei ani de ajungi sa platesti doua miliarde de lei pe luna. Eu ma gândesc ce vor face cei care vin dupa noi. Ce vor face acesti tineri? Nu toti vor sa plece afara. Vor ingrosa rândurile saracilor, vor cersi la poarta statului pentru o bucata de pâine. Asa am ajuns.
– Dupa câte stiu eu, statul a investit in agricultura…
– Din ’90 incoace, statul român a mers din greseala in greseala, mai clar, toate guvernele, toti ministrii au acordat, au stabilit numeroase subventii cu scop politic, electoral. S-au dat miliarde de lei de la buget si nu s-a mai intors niciun leu inapoi. Subventiile trebuiau date fermierilor care fac performanta, care creeaza plusvaloare, de unde se indestuleaza si statul, fie primit. S-au dat subventii la toti proprietarii si ei au urcat productia in pod, la stat nu s-a mai intors nimic, nimic. Atunci, ce rost a avut subventia? Sa voteze “proprietarul” cu X si cu Y? Asta s-a facut timp de 20 de ani, in loc sa se gaseasca solutii economice pentru agricultori.

Cum te apuci de munca, cum iti taie gâtul

– Se vorbeste in mediile politice ca terenul care nu este lucrat cel mult trei ani sa fie confiscat. Ce parere aveti?
– Nu. Cine sa-l confiste? Statul? Ce sa faca cu el? Ce mai poate face statul cu el? A demonstrat ca nu este in stare sa organizeze, sa gândeasca, sa investeasca eficient. Statul ar trebui sa faca altceva, ar trebui sa creeze facilitati. De exemplu, celor care s-ar angaja sa lucreze pamântul, ar infiinta asociatii, societati agricole, nu le-as lua cinci ani niciun impozit. Acum, cum te apuci de munca, cum iti taie gâtul, la noi când te apuci de munca trebuie sa fii pedepsit. Asta-i regula. Ce fac acesti fermieri aflati la inceput, tineri sau mai putini tineri? Ar produce ceva, o marfa, marfa care intra in circuitul economic, ar crea plusvaloare, involuntar devine aducator de taxe si impozite, plus ca ia dupa el forta de munca, pe care o scoate de sub povara statului (somaj, ajutoare sociale etc.). Dam vina pe UE, pe mecanismele europene. Fiecare tara, in afara de România, pe lânga facilitatile stabilite in acord cu UE, a mai gasit o mie si una de solutii de a sprijini agricultorii. La noi nu se vrea. Se imbogatesc sarantocii, puturosii. S-au privatizat societatile din agricultura. Ele au fost vândute pe te miri ce, de re­gula unor cetateni straini, ca se poarta, care au avut interesul sa le inchida, ca sa mearga fabricile lor, din tara de origine. Asta-i privatizarea la noi, si nu numai in agricultura, uitati-va in Bacau. Câte fabrici privatizate mai functioneaza, mai exista? Asta-i privatizare? Este jaf la drumul mare.

Mâncatorii de TVA

– Ce face Romagria cu recolta? O vinde imediat, asteapta preturi mai bune? Este un program acum in derulare care se cheama „Primul siloz”.
– Povesti. Povesti si cu acest program. Bani aruncati aiurea. Primul siloz! Ma doare capul când aud. Unde sa-l depoziteze? Ale cui sunt silozurile? Ca si cu Prima Casa. Poveeesssti! Sunt tâmpenii inventate. Silozurile sunt private, domnule reporter. Unde se duc banii? Normal ca la clientela politica. De la stat in buzunarul unor societati private. Eu mi-am facut depozite si vând productia pe baza de contracte.
– Vorbeam mai inainte de intermediarii care fac legea in agricultura. Care este filiera?
– Se vorbeste de circulatia libera a produselor. Eu le spun escroci, golani. Sunt samsarii de cereale. Nu-i stopeaza nimeni. Noi, in cadrul Ligii Producatorilor Agricoli din România, la care sunt vicepre­sedinte, am discutat acest fenomen la minister, la presedintele tarii, am ridicat problema acestor samsari. Am spus, am cerut, am propus masura taxarii inverse a TVA la produsele agricole, pentru a disparea acei mâncatori de TVA. Nu s-a rezolvat nimic. Costul real al unei tone de grâu este de 250 de euro tona. Intre producator si procesator nu ar mai trebui sa intervina nimeni. Din pacate mai sunt câte doua-trei verigi suportate de cumparator. De aceea este pâinea scumpa. A ajuns kilogramul de pâine patru lei, in conditiile in care eu vând kilogramul de grâu cu 80 de bani. Cine sunt intermediarii? Intrebati Guvernul, ministerul. Este ca si cum ai spune ca nasturele costa de 10 ori mai mult decât camasa.
– V-ati rezumat doar la cultura mare. De ce nu si zootehnie?
– Nu. Fiecare sa faca la ce se pricepe cel mai bine. Eu ma pricep la pamânt. Zootehnie? Alta durere, un kilogram de lapte costa cât unul de apa, nu-i piata, sunt constrângeri falimentare.

Am intrat curat in viata si vreau sa plec la fel

– Tot intre timp ai construit un hotel in centrul Bacaului…
– Da, mi-a venit o idee si, dupa mai multe studii, dupa ce fiul meu a ales sa urmeze cursurile de management in turism, ne-am hotarât sa construim un hotel. Am vrut sa fac un hotel dupa standarde pe care eu nu le-am gasit pe unde m-am cazat ani si ani. Am vrut sa fie altceva decât ce era pe piata. Am imprumutat foarte multi bani. Este un hotel de patru stele, insa el corespunde cerintelor pentru cinci stele. ROMAGRIA a devenit o afacere de familie, sotia ma ajuta enorm, fiul meu termina Mana­gementul turistic, numai fiica a ales cariera de avocat, insa imi este de ajutor in multe activitati specifice meseriei ei. Nu m-am imbogatit in ultimii 20 de ani, traiesc decent, am o masina, o casa, o familie reusita, insa muncesc de dimineata pâna seara pe câmp si bat la usile guver­nantilor pentru a ne câstiga drepturile si onoarea de agricultor român. Taranul si fermierul român au ajuns de râsul lumii, in conditiile in care stapânesc milioane de hectare, iar tara importa milioane de tone de produse agricole.
– Laurentiu Baciu ce politica face, te-ai inscris intr-un partid?
– Nu. Am vrut sa ma inscriu intr-un partid si mi s-a spus clar ca nu se poate, nu sunt santajabil. Ne pare rau, mi-a zis un domn cu functie in acel partid, nu esti santajabil. Nu este de mine, am alte principii, la care nu renunt asa usor, dar chiar nu renunt deloc. Nu am dat spaga, mita in viata mea si nici nu o sa dau vreodata, am intrat curat in aceasta viata si vreau sa plec tot asa. Noi avem resurse, avem potential, ne trebuie vointa si inteligenta pentru a iesi rapid din criza morala, financiara si politica in care ne gasim. Sunt increzator, am sperante ca vom reusi, insa eu nu voi mai fi pe atunci.