Interviu cu Doru Sascau, profesor la Facultatea de Muzica din Piatra Neamt, catedra de jazz
– Mâine vine un manelist cunoscut in Bacau si Teatrul de Vara va fi arhiplin. Joi este concert la ATENEU. Filarmonica « Mihail Jora » are invitati din Germania si Japonia. In sala sunt putin peste 200 de melomani. Nu este un scenariu, este o realitate. Sunteti un cunoscator al fenomenului muzical din Bacau si din tara, va rog sa-mi spuneti care este explicatia acestor doua fenomene?
– Ca muzician, ca om de cultura, cred ca nivelul de educatie, nu neaparat muzicala, ci si de cultura generala al unei categorii de populatie conduce la asemenea situatii, la asemenea selectii ale modului in care isi petrec timpul liber sau se manifesta, in valoare sau in nonvaloare. Ar fi un motiv, altele tin de institutiile ce se ocupa de cultura, lucreaza in interiorul ei, de mass media, de scoala.
– Se mai preda obiectul Muzica in scoli?
– La scolile generale se face o ora de muzica pe saptamana. Ea este trecuta in orar, insa nimeni nu garanteaza ca se desfasoara efectiv. Ba nu sunt profesori, ba ora se inchiriaza altor profesori de la alte obiecte. Acolo unde sunt profesori cu dragoste de muzica si sunt sustinuti de conducerilor scolilor, sunt organizate si functioneaza grupuri muzicale, coruri, diferite alte formatii, unele cu succes la public.
– Lucrati intr-un domeniu extrem de sensibil, un domeniu in care primeaza talentul, vocatia. Cum reuseste profesorul, dascalul, sa descopere acele corzi sensibile ale fiecarui copil, sa-l apropie si sa-l puna in valoare?
– Desigur, fiecare copil sau adolescent are o sensibilitate, o chemare catre arta, un profesor de muzica, prin dibacia lui, prin talent si vocatie reuseste in timp sa-i descopere acele aptitudini native, iar prin maestria lui, fie demonstrativ, fie oferindu-i auditii, il poate atrage catre arta muzicala, catre arta sunetului, catre un instrument sau in directia valorificarii aptitudinilor interpretative vocale. Profesorul este cheia devenirii lui ca artist sau renuntarea. Un rol foarte important il au si parintii, care pot descoperi de la vârste mici inclinatiile copilului spre muzica, daca nu pentru performanta, macar pentru a-i inobila sufletul, pentru o preocupare adiacenta altora mai accentuate, cum ar fi fizica, poezia sau informatica. Ele nu se exclud, pot coabita pentru formarea personalitatii copilului, pentru educatia lui majora. Daca nu face muzica la nivel de performanta, nu toti pot, in schimb muzica ii deschide gustul pentru frumos, sensibilitate, o anumita ordine in gândire si actiune.
– In Bacau avem un liceu de muzica, de arta, functioneaza si Scoala Populara de Arta, apoi la Palatul Copiilor sunt cercuri, formatii, profesori indrumatori, tot atâtea centre unde copiii si tinerii pot invata si se pot dedica acestei arte. Au acesti copii posibilitatea sa se manifeste, sa-si arate tatentul?
– Bacaul este un oras privilegiat din acest punct de vedere, cum si la Onesti este o traditie in promovarea talentelor, mai ales spre muzica usoara. Fiecare centru, fiecare institutie isi au rostul lor in pregatirea copiilor si elevilor pentru performanta. Cât despre manifestare, despre iesirea in public a acestor copii este o problema ce tine de institutiile abilitate, de autoritatile locale. Stiu, cunosc ca de mai multi ani lipsesc initiativele, preocuparea pentru ca bacauanii, si nu numai, sa-si vada talentele, copiii dotati in plenitudinea capacitatii lor. Numai spectatorul, specialistii isi pot da girul asupra masurii muncii cadrelor didactice, a indrumatorilor, parintilor, copiilor. Spectacolul, marile scene, confruntarea sunt hotarâtoare in devenirea unui artist.
– Cum si-a inceput Doru Sascau cariera muzicala?
– Sunt absolvent al Conservatorului din Iasi, promotia 1977, insa am inceput din copilarie sa studiez muzica cu tatal meu, un muzician cunoscut in Bacau, profesor la Scoala Populara de Arta, a cântat cu multe orchestre, a dirijat. Mai intai a fost pianul la patru ani, apoi acordeonul, nu am stat departe nici de chitara, tot la indemnul tatalui meu. Am vazut la el talent, ambitie, munca si am vrut sa-l urmez, sa transmit si eu mai departe muzica. Dupa Conservator am revenit in Bacau, un oras frumos, pe care il iubesc nespus si pe care nu-l voi parasi niciodata. Am fost profesor la Scoala Populara de Arta, la Casa Pionerilor, la Casa de Cultura.
– Ai fost sef de formatie, conduceai o trupa, erai in top prin anii ’70 – ‘80.
– Am infiintat si am cântat cu multe formatii, din liceu, facultate si apoi la maturitate. Mi-a placut muzica, mi-au placut salile pline, cum erau pe atunci. In clasa a VI-a am infiintat formatia DIAMANT, cu care am cântat si in liceu, am avut inregistrari la Radio Iasi, am mers la festivaluri, concursuri. Am activat, in paralel, la Casa de Cultura la formatia de estrada, de revista. Eram atunci organist. La Conservator am infiintat, impreuna cu alti colegi, grupul de muzica progresiva ETHOS si cântam doar piese compuse de noi, mentorul nostru fiind marele maestru, un muzician renumit, Ion Baciu, rectorul de atunci al Conservatorului. Revenit la matca, cum spuneam, am infiintat, la Casa de Cultura, formatia CHATARSIS. In 1980, impreuna cu Florin Epureanu, Florin Enea si Gigi Pruteanu am infiintat grupul EOLIC, cu care am avut activitate concertistica multi ani, in Cenaclul Amfiteatru al lui Val Manescu. Era, in acei ani, o emulatie, o nebunie a muzicii, a spectacolului, a concursurilor, mergeam la festivaluri, cutreieram tara cu spectacole. Anul 1989 m-a gasit la catedra la Liceul de Muzica din Bacau, dupa care am avut posibilitatea sa plec in strainatate. Trei luni in Israel, am format un duo, cu un vilonist român stabilit acolo, Jean Panait. A fost o experienta interesanta, am cunoscut si un altfel de public, dupa care a urmat Germania.
– Pâna la Germania, am sa te rog sa spui cititorilor ziarului Desteptarea, cu ce artisti ai cântat in Bacau, in România.
– Din tinerete am acompaniat, am aranjat si am creat muzica pentru mari artisti cum ar fi Aurelian Andreescu, Dan Spataru, Mirabele Dauer, Doina Spataru, Petre Geambasu, Alexandru Arsinel, Tora Vasilescu, Tamara Buciuceanu, foarte multi, Stefan Banica senior, dar si bacauani, Constantin Nadoleanu, Rozina Cambos, Viorel Baltag, care a fost, cine isi mai aminteste, si solist, Gigi Ciobanu, coleg de clasa in Cartierul CFR, acolo unde am copilarit si eu. Mi-ati rascolit amintirile, unii mi-au fost foarte dragi, altii nu mai sunt acum. Am avut o tinerete frumoasa, traita intens, timp in care am invatat multe, dar mai ales muzica.
– Muzica nu are granite, timpul trece repede. Povesteste-mi pe scurt sederea ta in Germania.
– Pe scurt, insa au fost cinci ani de munca, din 1990 pâna in 1995. Am cântat intr-un grup la Berlin doar sase luni, dupa care am dat un concurs si am ajuns la Munchen, pianist si aranjor intr-un grup de exceptie, concomitent am predat doi ani la un liceu din acelasi oras. Am câstigat niste bani, am cunoscut lumea, muzica de toate genurile din Germania. A fost extraordinar, insa a trebuit sa ma reintorc in tara, in Bacau, la Liceul de Arta. De aici incepe si cea mai frumoasa perioada a vietii mele.
– Din discutiile preliminare acestui interviu, imi spuneai ca tot in aceasta perioada ai avut sansa sa cunosti lumea, sa calatoresti. Despre ce este vorba?
– Vezi, eu mereu am avut sansa sa lucrez in mai multe locuri, in paralel, am folosit timpul la maxim. Din 1996 am incheiat, succesiv, patru contracte cu o companie engleza. Unul dintre vapoare se numea Marco Polo si timp de patru ani, in vacante, am inconjurat lumea. Am lucrat, am cântat pe vase de croaziera, acele hoteluri plutitoare, cu care calatoreau in majoritate americani, dar si europeni, astfel ca am vazut ce doar la televizor sau in imaginatie se poate vedea. Am cântat muzica de caffe concert si de entertainment, cu un trio de jazz. Avem conditii, patru stele, program destul de lejer, platiti cu bani buni, adevarati-dolari. Nu mi-a fost insa usor, acasa familie, departe de ei, oricât de bine ai duce-o, tot acasa ti-e gândul, tot la tara ta, mereu faci comparatie, mereu te asalteaza amintirile, Vrei si inainte, dar te gândesti si in urma la ce ai lasat, la ce ai facut, ce mai urmeaza.
– Firea românului, il trage ata mereu acasa.
– Da, si acest sentiment il ai atunci când esti la mii de kilometri de casa, dar si daca ma aflu la doar doi pasi de granita. De aceea am revenit, iar am revenit pe malurile Bistritei.
– Acum esti profesor la Facultatea de Muzica din Piatra Neamt. Este o alta etapa in viata ta, esti la maturitate. De ce Piatra Neamt, habar nu aveam ca exista asa ceva in Piatra.
– Dupa un alt contract pe un vas de croaziera, ca am fost pe mare si pe oceane si cu alte companii americane, in 2005 am fost solicitat la Piatra Neamt pentru a preda la clasa de jazz, instrumental si vocal a Facultatii de Muzica, o filiala a Academiei “Gheorghe Dima” din Cluj. De atunci predau la aceasta facultate, fac naveta cu masinuta mea, care consuma foarte putin. Aici ma ocup si de acordarea pianelor, meserie pe care am invatat-o tot de la tatal meu si am desavârsit-o in Germania.
– Spuneam la inceput ca avem un Liceu de Arta, o traditie muzicala, o orchestra simfonica, solisti, dirijori, compozitori, critici muzicali, in Bacau nu s-a putut infiinta o asemenea facultate?
– S-a incercat, insa nu s-a aprobat, nu a avut loc. Greu, foarte greu, nu s-a vrut poate. La Piatra, infiintata din 1998, sunt doua sectii, Facultatea de Pedagogie si cea de instrumente si canto. Sunt cam 30 de locuri bugetate si altele cu plata, sunt si studenti bacauani. Pregatim profesori de muzica, interpreti vocali sau instrumentisti. La Pedagogie muzicala,
cursurile sunt de trei ani obligatoriu, iar la canto si instrumente se fac patru ani.
– Doru Sascau, de ce ar alege un copil, un tânar sa studieze muzica, când stim cu totii ca nu se câstiga grozav din arta muzicala?
– In primul rând din pasiune, in al doilea rând sunt cei dodati, au talent, sunt seriosi, iar ei sau parintii aleg aceasta cariera. Este pacat, mare pacat ca acesti copii sa nu fie ajutati sa performeze in vocatia si talentul lor, cum la fel de pacat este sa fortezi un copil sau un elev sa urmeze cariera muzicala daca nu are chemare, pic de talent, ci este doar o dorinta, un snobism al parintilor. Nu se moare de foame, se moare de foame doar daca esti la un nivel mediocru, insa, la facultatea de muzica nu rezisti, nu ajungi la capat doar cu vointa, este importanta, dar nu indestulatoare. Talent si munca, asta-i reteta.
– Cum s-a ajuns de la muzica clasica, de la folclorul autentic la manea?
– Asta-i durere mare. Este complicat de explicat. Exista, si in muzica, ca in orice domeniu, devieri de la marea arta, flagelul muzicii de proasta calitate, paraziti, in ceea ce ma priveste pe mine, dar si pe cei care sunt adeptii muzicii de calitate. Este pacat ca a luat amploare muzica de proasta calitate, insa, dupa cum am vorbit la inceput, mai exista public pentru aceasta muzica. Nu o poti opri, interzice, decât prin promovarea muzicii adevarate. Totul pleaca de la educatie, de la nivelul de cultura, care a scazut, s-a alambicat. Nu stiu. La Casa de Cultura nu se mai intâmpla nimic, la Teatrul de Vara este pustiu, chiar daca s-au cheltuit milioane de euro pentru refacerea lui. Mai sunt doar manifestarile ocazionale, organizate in pripa, cu solisti si formatii de calitate indoielnica.
– Mai lucrezi acum cu tineri, copii?
– Am lucrat multi ani, insa acum nu prea mai am timp. Daca vad ca au talent, sunt dotati si vor sa faca muzica ma apuc de o asemenea treaba, deoarece vad ca nu lucrez degeaba, sigur voi avea rezultate. Nu vreau sa pacalesc pe nimeni, spun de la inceput daca copilul merita efortul sau nu, daca merita banii si timpul alocat, altfel, nu. Muzica este arta, nu pierdere de vreme.
– Ce ai cânta acum daca ai fi pe scena?
– Vezi, eu am cântat aproape orice gen de muzica, de la muzica moderna, rock, progresiva, jazz-rock, jazz, muzica de estrada, big-band. Acum as cânta orice din muzica moderna.
– Ai avea spectatori?
– Sigur as avea, unii vor veni din curiozitate. Multi s-au saturat de muzica proasta si mai vor si altceva. Nu numai banul conteaza, omul are nevoie si de frumos, de calitate, pentru ochi, pentru auz si pentru suflet. Viitorii oameni mari care acum sunt copii trebuie sa-i indrumam catre aceste insusiri, sa fie mai buni, muzica, prin nobletea ei, ii poate ajuta sa devina mai buni, mai umani, mai intelegatori, mai frumosi la suflet. Muzica iti aduce, iti da toate acestea.
