28 noiembrie 2024

Termen extins pentru depunerea Declarației Fiscale Unice

Termenul până la care contribuabilii, persoane fizice trebuie să depună Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale, precum și a formularului 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii” a fost prelungit până la 31 iulie.

Tot până la 31 iulie se extinde și termenul pentru plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice în situațiile reglementate de Codul fiscal.
Contribuabilii care au depus până la 31 iulie 2018 Declarația Unică beneficiază de o bonificație de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 și plătit integral până la 31 iulie 2019. Bonificația se acordă corespunzător și pentru contribuțiile sociale datorate potrivit legii.



Declarația se completează și se depune de persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România și/sau din străinătate și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii.

Declarația Unică se depune online, atât prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), pe bază de nume de utilizator și parolă, sau cu certificat digital calificat, dar și prin intermediul portalului e-guvernare.ro.

De asemenea, proiectul de act normativ conține o serie de modificări necesare pentru buna desfășurare a Campionatului European de Fotbal 2020.

Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MFP, la rubrica Transparență decizională.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014