Nascut in 10.10. 1947, in comuna Apa, judetul Satu Mare. A absolvit Conservatorul „George Enescu” din Iasi. Profesor la o scoala din Oas, apoi la Liceul de Muzica din Satu Mare. S-a stabilit in Bacau in anul 1973 ca profesor la Scoala Barati – Margineni. In anul 1984 devine director al Liceului de Arte Bacau, functie pe care o indeplineste si astazi, cu o pauza regulamentara dupa Revolutie. A infiintat si a condus mai multe formatiuni corale, la Margineni, Liceul URA si apoi, timp de 20 de ani, a condus si dirijat corul Intreprinderii de Avioane. In 1990, infiinteaza corul ARMONIA, la inceput doar cor de fete, apoi cor mixt. Este unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati dirijori din Bacau si din tara, fiind un mesager impatimit al acestui gen de arta.
-Domnule profesor, sunteti unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati dirijori si „constructori” de formatii corale din Bacau. In conditiile de astazi, cand piata muzicala si programele diferitelor posturi de radio si televiziune sunt invadate de manele si alte genuri de muzica specifice altor zone, extrem de agresive, care mai este locul si rolul muzicii corale in Bacau si in Romania?
-Locul muzicii corale a ramas in sufletul si in mintea noastra, a celor care am trait si traim prin ea. A ramas tot acolo, in sufletele si inimile oamenilor adevarati, in nivelul de cultura si de intelegere a unui gen de muzica cu traditie in tara noastra. Numai ca, acum, ca aspect, muzica corala este aproape inexistenta. Ea mai exista acolo unde au mai ramas, hai sa zic, cate un nebun ca mine sau ca prof. Banica, Silvia Pandaru sau prof. Oprea de la Oituz. Nevoia de muzica corala exista, deoarece se transmit mesaje extraordinare si, in primul rand, acea armonie care se creeaza intre voci, intre spectator si artist, in starea aceea de bine, de confort, data de sonoritate. Intervine apoi, foarte important, comunicarea intre oameni cu diferite nivele de cultura, cu un tel unic, omogenizare, uniformizare, ca in final sa scoata esenta partiturii.
„Oamenii au nevoie de o stare de bine, de comunicare”
Sa revenim, locul muzicii corale este in mijlocul oamenilor. Din pacate, dupa 1990, foarte multe formatii, coruri, din mediul rural, dar si din orase au disparut. Caminele culturale s-au desfiintat, la fel si cluburile de pe langa marile unitati industriale. Acum au devenit loc de bal, de nunti, cumatrii si baruri. Nu se poate! Nu se mai poate! Oamenii au nevoie de o stare de bine, de comunicare, revin asupra acestui aspect. Acesta este rostul corului, transmite idei. Imi amintesc de cantecele de pace, de balade, vibrau impreuna coristul si ascultatorul. Acum? Acum nici oamenii nu mai au pornirea aceea de fi prezent mereu in comunitate. Starea sociala, problemele zilnice ii coplesesc. Imi amintesc ca intr-un sat din judetul Satu Mare, la nunta se canta tare, iar la crasma se auzeau in surdina voci care spuneau un mesaj. Unchiul meu m-a lamurit: taranii lasau sapa la usa si cantau cantece patriotice, care erau interzise in acele vremuri. Nu aveau voie sa cante TRICOLORUL, Pe al nostru steag.
-Acum nu mai este nici cadrul, nu mai sunt nici manifestari in care formatiile corale sa fie prim soliste. Ce se intampla?
-Nu, nu mai sunt sau sunt foarte rare. Erau cu ani inainte concursuri, festivaluri. Unde au mai ramas corurile? In liceele de specialitate, deoarece este obligatoriu prin programa scolara, este un concurs la nivel national si mai exista si in alte scoli unde directorul acorda niste ore de cor, de muzica. Sunt si acum ore de muzica, insa de cele mai multe ori acestea sunt „donate” altor materii, matematica, informatica, fizica sau chimia. In rest sunt scoli care nu au auzit de cor, de grupuri vocale. Dar este vorba de convietuirea in grup, de comunicare, de slefuire a comportamentelor, de cultura.
La performanta se ajunge cu munca si dragoste
-Posturile de televiziune, de radio, chiar si revistele de specialitate umplu ore intregi, pagini cu vedete aparute peste noapte, se investesc bani multi. Cine mai sprijina acum muzica corala?
-Este adevarat. Eu nu am auzit de vreun manager, vreun director care sa bage bani intr-un cor, intr-o formatie corala. Intr-un cuvant, nimeni, doar in scoli. Eu am infiintat corul ARMONIA in 1990, la inceput cor de voci egale si apoi, in 1996, a devenit cor mixt. El a rezistat prin dragoste, prin tenacitate. An de an, pleaca o clasa si trebuie sa refaci corul. Este un „perpetuu mobile”. Este o munca extraordinara pentru a ajunge la performanta si corul nostru a ajuns la acest nivel. A cucerit de trei ori Concursul National, mergem aproape in fiecare an la festivaluri si concursuri internationale, in Franta, in Italia, Austria, Polonia etc. Este si aceasta participare un stimulent pentru copii, deoarece la noi nu este ca in alte discipline, cum este sportul, unde banii vin mai usor. Ma intrebati insistent despre rasplata muncii acestor copii. In primul rand este vorba de calitatea interpretarii, apoi urmeaza spectacolele, intrecerea, comunicarea si apoi turneele in tara si strainatate. Din 1993 iesim anual in strainatate, copiii vad lumea, intra in contact cu alte civilizatii, cu alt mod de a vedea si aborda cultura. Am invatat multe, ne-am imbogatit repertoriul, am devenit mai buni, mai plini si mai bogati. Este putin? Am cantat in biserici, in catedrale, in spatii culturale extrem de bine cotate. Am primit si am daruit. Ne-am bucurat ca muzica noastra este cunoscuta, cel mai mult ne cereau prelucrari folclorice.
-Multi ani ati condus un cor de maturi, cel de la Intreprinderea de Avioane. Un cor de neprofesionisti…
-Eu am infiintat acel cor, l-am condus 20 de ani si, cu parere de rau, tot cu mine s-a desfiintat. Am avut foarte multe satisfactii cu acel cor. Erau la nivelul intreprinderii oameni cu drag de muzica, cu dorinta de a arata ca in uzina sunt si oameni cu talent, oameni care doresc sa se exprime si altfel. Din pacate, dupa 󈦺 s-a desfiiintat, somajul, problemele economice, starea sociala nu au mai permis continuarea activitatii. Am sa va spun un lucru foarte important. Cu acel cor am ajuns sa cantam Simfonia a IX-a. Va dati seama! Am totusi o satisfactie, multi dintre coristii mei s-au dus pe langa biserici, au format nuclee si asa au luat fiinta corurile bisericesti, cum este cel de la Biserica Sf. Nicolae, altii la Corul Pensionarilor.
Sponsorizarea exista, dar lipseste…
-O formatie corala presupune si cheltuieli, foarte multe cheltuieli. De unde vin banii? Aveti, exista in Bacau vreun Mecena?
-Nu, nu am auzit, insa corul nostru a fost sprijinit mereu de societati comerciale, de Consiliul Local, de cel Judetean, de persoane fizice. Insa trebuie sa te zbati, sa te duci pe capul oamenilor sa le explici ce vrei sa faci. Si multi inteleg. Apoi, de ce sa nu o spunem, si parintii copiilor ne sprijina, aici in tara sau atunci cand mergem peste hotare. Putem sa afirmam ca inca ne bucuram de notorietate, avem un nume si stiu eu ce se va mai intampla…
– Domnule profesor, sunteti si directorul Liceului de Arta „George Apostu”. Ce se intampla cu un absolvent al liceului?
-Majoritatea reusesc la institutii de invatamant superior, la muzica procentul este 100 la suta, iar la celelalte sectii in procent de 70-80 la suta. De aici ies foarte bine pregatiti, iar cei care nu reusessc la o facultate, isi gasesc de lucru in oras, ca arhitecti, ca specialisti in diferite domenii. Pregatirea lor incepe din clasa intai, iar din clasa a IX-a se hotarasc definitiv. Bacaul are copii talentati, foarte talentati. In acelasi timp, corpul profesoral este foarte bine pregatit, oameni cunoscuti, cu nume si renume in cultura bacauana si cea nationala. Este marele nostru castig si atu. Parintii isi aduc cu incredere copiii la noi, deoarece au credinta ca ii lasa pe maini bune. Liceul nostru are un cor renumit, are o orchestra simfonica, grupuri si interpreti de mare talent si valoare. Sunt cartile noastre de vizita.
Muzica reintra in biserici
– Cu experienta pe care o aveti, cu rezultatele obtinute si cunoscand realitatea noastra culturala, care credeti ca ar fi sansa muzicii corale in anii urmatori?
-Sansa sunt bisericile. Credinta omului nu i-o poate lua nimeni si credinta inca mai exista. In Dumnezeu, in speranta, in mai bine. Acolo, la nivel de biserici, daca preotii se straduiesc, cunosc si doresc sa implineasca rugaciunea, acolo, in biserici poate dainui muzica corala. Corurile din biserici au iesit si apoi au devenit laice. Aici si acolo ne innobilam prin muzica, prin traire. Acolo muzica se intalneste cu dumnezeirea. Eu sunt optimist, sper mereu spre mai bine, iar cei care vor veni dupa noi, ca, iata, vom iesi multi la pensie, vor face si mai bine si mai mult ca noi. Asta este credinta oricarui dascal.
-Pe parcursul discutiei noastre, dar si cu alte ocazii a revenit ca un leit-motiv cuvantul „impreuna”. Care este semnificatia lui, ce doriti sa transmiteti?
-Depindem unii de altii. Este in firea umana. Aceasta expresie „impreuna” trebuie privita prin mai multe prisme. Nu poti trai singur. Nu poti trai fara sa comunici. Social, economic, cultural, nu poti exista singur, in afara cadrului social. Impreuna ne ajutam, impreuna ne facem bucurii, impreuna crestem si ne traim viata. In viata si in Univers exista un echilibru. Nimic nu este intamplator. Lumea va exista prin arta si prin credinta. Am fost in multe tari si am vazut ca eu nu ma insel. Si ei sunt preocupati de economic, de confort, de bani, insa acorda mult timp si chiar bani spre educatie, cultura, instruire. Lucurile se vor aseza si la noi. Suntem un popor sentimental, insa destul de cerebral.
Scris de Gheorghe BALTATESCU
