13 noiembrie 2024

Gala aniversară a brokerilor, la Onești

Într-o frumoasă locație aflată în apropierea municipiului Onești a avut loc un eveniment ce a luat pulsul „trendului asigurărilor”. La împlinirea a cinci ani de când este în județul Bacău, Transilvania Broker a organizat o gală aniversară, care s-a bucurat de prezența a numeroși invitați. Deși a fost o gală județeană, la acest eveniment au participat numeroși invitați din țară, de la mai multe firme care se ocupă cu asigurări. Ion Cotiac, director executiv al Transilvania Broker, Mirela Nechifor (managerul regional al acestei firme), Andreea Bertea (director al Agenției Bacău), Sorin Bărbuță (director zonal ASIROM), Liliana Cazacu (manager regional la OMNIASIG Iași), Petronela Dobraniș (director zonal Piatra Neamț) sunt oaspeții ce au participat la această Gală aniversară.

Alături de ei, ca reprezentanți ai județului Bacău, s-au mai aflat Camelia Ghimici (inspector coordonator City Insurance), Bogdan Nour (manager coordonator – Allianz Țiriac), Victor Ciutescu (director regional ERGO Asigurări), Nicoleta Matei (inspector coordonator EURO INS) și Darius Lumperdian, din partea Autorității de Supraveghere Financiară, precum și un număr de 120 de asistenți în brokeraj ai Transilvania Broker.



Această echipă își desfășoară activitatea în șase județe ale țării și a fost dezvoltată de Florentin Iftime, manager zonal. Este de evidențiat faptul că asistenții în brokeraj ai acestei echipe (ce activează atât în Onești, cât și în Bacău, Iași, Constanța, Suceava, Tecuci, Miercurea Ciuc, Adjud, Podu Turcului și în alte localități) au reușit anul trecut ca pentru un număr de peste 38.000 polițe încheiate să colecteze aproape 9 milioane de lei (90 miliarde lei vechi). Dacă reprezentantul de nivel înalt de la Transilvania Broker, Ion Cotiac (director executiv) a rămas uimit de evoluția și de performanțele echipei și a declarat că va fi „mai aproape, sprijinind cu tot suportul logistic necesar pentru a oferi clienților servicii cât mai de calitate”, Florentin Iftime, manager zonal și organizator al acestei gale a subliniat că „ea reprezintă o încununare a muncii susținute în 2018 pe piața asigurărilor.

Obiectivul nostru pentru anul 2019 constă în creșterea calității serviciilor oferite. Astfel, pe lângă vânzarea asigurărilor și a consultanței în daune Transilvania Broker oferă mașină de înlocuire și tractare gratis clienților în caz de daună prin cele două centre din Bacău (str. Mărășești, nr. 16) și Onești (B-dul Oituz 22)”. Și Mirela Nechifor, managerul regional al acestei firme a felicitat această echipă de succes „atât pentru dezvoltarea permanentă prin mărirea numărului de asistenți în brokeraj cât și pentru atragerea de clienți noi”.

La Gala aniversară a fost premiată excelența, acordându-se premii la mai multe categorii (cele mai mari încasări – la care s-a evidențiat oneșteanul Claudiu Mihăilă, total prime brute încasate, încasări polițe facultative – pe primul loc fiind Cristian Lazăr din Onești, cele mai mari creșteri, de remarcat fiind cea cu 138 la sută, obținută de constănțeanul Cristian Lazăr). De altfel, fiecare dintre societățile de asigurări prezente au premiat cei mai buni asistenți în brokeraj.

De asemenea, o altă categorie premiată a fost cea de Asistență daune, Transilvania Broker ocupându-se (prin cele două centre de asistență daune menționate) și cu consilierea clienților ce au fost implicați în evenimente rutiere. Au fost organizate pe parcurs și mai multe concursuri-surpriză, iar „cireașa de pe tort” a fost prezența la această gală a formației „Orfeus” din Onești, care a făcut ca participanții la gală să se bucure și de muzică și dans!




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014