Bricolaje: Dieta de vara: salata de vorbe

Vorbe umflate din toate directiile, ceea ce-mi confirma un lucru stiut, ca intr-o pseudo-democratie verbalismul, las sau indraznet, isi aroga cele mai mari, mai intinse drepturi. Si astfel cuvântul, citez din C. Banu (Gradina lui Glaucon sau Manualul bunului politician) care a fost la inceputul inceputului, adeseori e si la inceputul sfârsitului. Ma simt ca pe un teritoriu inundat de o maree de minciuni, urmaresc o multime de dezbateri, citesc de-a valma articole, si vad cum, intr-adevar, dupa spusele aceluiasi autor, intre politica si autocritica este o incompatibilitate absoluta. Vina este aruncata intotdeauna in ograda celuilalt, in batalia asta crunta dintre politicienii aflati pe pozitii adverse. E o lupta fatisa, pe viata si pe moarte, desi "politica este mai presus de toate arta de a masca, sub aparenta de principii si idealuri, interese si ambitii personale". Vedeti câta grija am sa pun ghilimele din lucrarea pe care am amintit-o, si pe care mi-am aruncat ochii zilele acestea, pentru ca mi se pare foarte actuala, cu adevaruri greu de contestat. Asta nu pentru faptul ca la ordinea zilei este si subiectul plagiatului, ci pentru ca intotdeauna am avut un scrupul intelectual, firesc, zic eu, când ai o anumita educatie, si nici nu-si trece prin gând sa-ti insusesti bunul altuia. Nimic nu e nou sub soare, o spuneau anticii, noi regândim ce-au gândit altii. Cu alte nuante, insa, cu reinterpretari personale, dar onest este sa specifici macar punctul de pornire, zona de inspiratie, asta numai daca nu ai avut revelatii extraordinare, epifanii, cum au avut apostolii, sfintii. Dar pe pamânt, nimeni nu e sfânt sau inger. Apropo de ce se scria in Der Spiegel, cum ca nici Basescu nu a fost inger. De parca se mai indoia cineva de asta. Dar de ce-om fi având noi nevoie, in continuare, sa gândim in termeni maniheisti, numai in alb si negru? De ce sa impartim atât de transant si artificial lucrurile, categorisind pe unii drept intelectuali cu greutate si pe altii drept golani? Ca sa-i invrajbim si mai tare, ca la o lupta de cocosi? Nu mi se pare normal genul acesta belicos, care seamana cu punerea gazului pe foc. De ce-i nevoie de atâtea petarde aruncate cu inversunare când si asa focul e in toi? Tensiunea e maxima, unde vrem sa ajungem? Ura e demolatoare, nu-i constructiva, absoarbe toate energiile, tulbura mintile. Si nu de asta e nevoie acum. De salate de vorbe ne-am saturat, chiar daca e vara si sunt indicate diete usoare, desi ingredientul minciuna, prezent in toate aceste amestecuri, le face indigeste la culme. Starea economiei, leul tot mai slab, famelic, subnutrit, cum o sa ajungem noi toti, tipa dupa proteine, dupa substante hranitoare, dupa impulsuri benefice, injectii de capital, de idei, initiative, energie. Vorbele se duc, chiar cele urâte, injurioase, care erau de asteptat, ca in campanii politice nu cânta niciun cor de ingeri, in timp ce realitatea dura, cea a saraciei, este cea care ne consuma, ne manânca in continuare.
Carmen Mihalache