Ieri, 28 februarie 2019, în baza cercetărilor efectuate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, împreună cu lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bacău, un agent de poliţie al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău a fost arestat preventiv de către Tribunalul Bacău pentru cercetări privind săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie, respectiv luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, inducerea în eroare a organelor judiciare, divulgarea de informaţii secrete de serviciu sau nepublice şi purtare abuzivă.
În fapt, în data de 21.11.2018, agentul de poliţie a formulat un denunţ la D.G.A. – S.J.A. Bacău, precizând că o persoană pe care o cerceta într-un dosar penal ar intenţiona să-l mituiască, pentru a obţine soluţie de neurmărire într-un dosar de cercetare penală. În acest sens, la data de 05.12.2018, sub coordonarea şi supravegherea procurorului de caz s-a organizat o acţiune pentru prinderea prezumtivului mituitor, aceasta neavând rezultatul scontat, ci dimpotrivă, au rezultat indicii cu privire la existenţa unei infracţiuni de luare de mită, săvârşită chiar de denunţător, în forma pretinderii.
În consecinţă, au fost întreprinse activităţi de urmărire penală dispuse prin ordonanţe de delegare de procurorul de caz, rezultând probe şi indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către agentul de poliţie, în perioada mai – decembrie 2018, a mai multor infracţiuni în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în timpul şi cu ocazia activităţilor de cercetare pe care le-a efectuat personal.
Astfel, acesta este cercetat pentru două infracţiuni de luare de mită, fapte constând în aceea că, în activitatea de instrumentare a două dosare penale, a pretins de la două persoane suma de 5000 de euro, respectiv o altă sumă de bani cuprinsă între 1800 lei şi 2300 lei de la o altă persoană, în vederea soluţionării favorabile a dosarului penal în care acestea erau cercetate.
În acelaşi timp, agentul de poliţie este cercetat şi pentru infracţiunea de trafic de influenţă, fapta constând în aceea că, în calitate de organ de poliţie judiciară a pretins de la cele două persoane, suma de 5000 euro, în vederea soluţionării în mod favorabil a unui dosar penal al acestora, lăsând să se creadă că are influenţă asupra procurorului de caz pentru a-l determina să dispună o soluţie de netrimitere în judecată.
În momentul în care a luat cunoştinţă despre faptul că cele două persoane ar fi în posesia unei înregistrări audio din care rezulta pretinderea sumei de 5000 euro, cu rea-credinţă, a sesizat organele de cercetare penală din cadrul DGA – SJA Bacău cu un denunţ, faptă pentru care este cercetat pentru infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.
Totodată, acesta este cercetat şi pentru divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, fapta constând în aceea că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiind în posesia unor informaţii nedestinate publicităţii (informaţii referitoare la o activitatea de prindere în flagrant), a divulgat fără drept aceste informaţii celor două persoane fiind astfel afectate interesele şi activitatea în dosarul penal menţionat.
În fapt, în luna octombrie 2018, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a surprins două persoane săvârşind o contravenţie sau infracţiune la regimul silvic şi nu şi-a îndeplinit datoria de constatare a acestui fapt, deşi avea această obligaţie conform prevederilor legale în vigoare.
Ulterior, în incinta sediului postului de poliţie, a aplicat altor două persoane lovituri peste membrele superioare, inferioare şi torace, provocându-le leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale de specialitate, sens în care este cercetat pentru două infracţiuni concurente de purtare abuzivă şi abuz în serviciu.
Poliţistul a fost reţinut miercuri, 27 februarie a.c., iar ieri a fost prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere aprobată de către instanţă.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.