„Nu putem vorbi încă de un plan strategic pe 2016-2020, cum este cel din Masterplan, când deja suntem în 2019. E clar că toate datele trebuie reactualizate, e clar că dialogul trebuie să continue. Pe de altă parte, și ei, cei de la Ministerul Sănătății, au recunoscut că reducerea de paturi din spitalele publice înseamnă de fapt reorganizare și, acolo unde permite, transformarea unor paturi de acuți în paturi de cronici, pe specialitățile unde se pot face aceste relocări de paturi. Iar ceea ce lucrăm noi deja la Maternitatea Bacău, unde discuțiile sunt înaintate pe reorganizare și eficientizare de paturi, vom extinde pe întreg spitalul. Normal că trebuie văzut exact și cum respectăm circuitele medicale. Nu s-a discutat punctual pe nimic concret. Fiecare a venit cu argumente, la această dezbatere. Nici despre organizarea de «hub medical» în Bacău nu s-a discutat, dar această idee însă ne-a arătat că rămânem un spital, un centru important pentru regiunea noastră, ceea ce e bine. Oricum, noi anual am urmărit creșterea indicatorilor și eficientizarea lor. Până la următoarele discuții, vom pregăti propriile analize și planuri.”
Adrian Popa, managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău
• în draftul Masterplanului, pentru Spitalul Județean de Urgență Bacău se propune reducerea unui anumit număr de paturi de îngrijire boli acute (și trecerea de la internare la îngrijire de zi) și să se organizeze un al doilea „hub” regional de servicii de îngrijire terțiară/specializată pentru boli acute din regiune (după Iași).
„La Iași, discuțiile au fost constructive. În dreptul nostru, s-a ajuns însă la concluzia ca acest Masterplan nu a luat în calcul anumite situații, care poate nu au fost înțelese. La noi s-a propus mono-specializare, numai pe tratarea pacienților cu TBC. Dar ce facem cu pacienții cu afecțiuni de pneumologie, cu boli pulmonare, cu astm, cu bronhopneumopatie obstructivă cronică, cu neoplasme pulmonare, care nu pot fi tratați în secții de infecțioase, pentru că nu sunt de patologie infecțioasă? Mai ales că tocmai aceste afecțiuni sunt cele în creștere! Acum, cam 2/3 din externări sunt pacienți de pneumologie și 1/3 din zona de tuberculoză. O altă întrebare este cum se pot asigura urgențele respiratorii, care țin strict de medicul pneumolog, nu de cel infecționist? Toate acestea trebuie tratate într-un spital de pneumologie. Or, noi aici avem 13 medici pneumologi cu experiență. Apoi, se vorbește și de dezvoltarea unei noi specializări în această ramură, cum ar fi somnologia, iar noi avem deja trei medici și cu această subspecializare. Un prim pas a fost deja făcut, în sensul că s-a spus deja, după această întâlnire, ca toți cei din zona spitalelor de pneumoftiziologie să facem un memoriu comun și să-l prezentăm la Ministerul Sănătății pentru a se lua cea mai bună decizie. Cert este că ideile la care s-au gândit cei care au făcut Masterplanul nu sunt din cele mai bune, față de situația reală. Sigur vom găsi argumente ca să se reconsidere acest Masterplan, mai ales pe linia spitalelor de pneumoftiziologie.”
Mădălin Pârâianu, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău
• în draftul Masterplanului, pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău se propune să se mențină spitalul, dar cu mono-specializare, cu scăderea numărului de paturi și asigurarea de servicii medicale numai pentru tratarea pacienților cu TBC.
„ Ne bazăm pe indicatori – rata de utilizare a paturilor, indicele de utilizare a paturilor, durata medie de spitalizare, indicele de complexitate a cazurilor
– care ne sunt favorabili, per total structură. Vom interveni în structurile care au indicatorii sub media națională, pentru a le eficientiza. Stăm bine și cu resursa umană, în special medicii, 14,2% din total personal, peste media națională care este de 13,2% . Suntem în derulare și cu două proiecte europene de peste 4 milioane euro inițiate de Consiliul Local/Primăria Buhuși. Cei peste 40.000 de locuitori din peste 50 de localități deservite, din Buhuși, dar și din comunele Gârleni, Blăgești, Racova, Costișa, Români, cu satele pe care le au în componența lor, inclusiv celor din județul Neamț, au nevoie de acest spital, iar adresabilitatea în continuă creștere din ultimii ani ne confirmă acest lucru. După întâlnirea de la Iași, pot să spun ceea ce am spus și în zilele anterioare, că trebuie să vorbim cu indicatorii în față! Cine a pariat pe faptul că indicatorii nu sunt importanți ci doar opționali, se pare că a pierdut! Vor urma și alte întâlniri, inclusiv separat pe județe, unde fiecare va veni cu argumentele sale, dar repet, cele mai tari argumente și care într-adevăr vor conta vor fi cele bazate pe indicatori, eficiență, structuri performante, pe nevoile populației și pe morbiditatea deservită.”
Constantin Poiană, managerul Spitalului Orășenesc Buhuși
• în draftul Masterplanului, pentru Spitalul Orășenesc Buhuși se propune transformarea sa în ambulatoriu independent (se vor stabili prevederile legale).
„Ținând cont de cererea de servicii din zona noastră, noi deja am diversificat spectrul specialităților care au cabinet în ambulatoriul spitalului și paturi pe secții. Avem peste 35 de cabinete, secții și compartimente de specialități diferite, iar mai nou la noi se poate vorbi deja de specialități funcționale pe chirurgie toracică, cu un medic și un rezident în an terminal, și pe chirurgie buco-maxilo-facială, cu un medic. În maximum o lună își vor începe activitatea aici și medici specialiști în chirurgie vasculară, chirurgie pediatrică și în hematologie, alte specialități care nu sunt pe această zonă. Tot în aceste luni, ianuarie, februarie, martie, intră în spitalul Moinești cel puțin 18 medici de diferite specialități, majoritatea noi. Cu paturile am gândit în felul următor: tot Masterplanul se bazează pe transformarea unor paturi de acuți în paturi pentru bolnavii cronici. În ultimii doi ani, am organizat deja 6 compartimente de boli cronice, ceea ce reprezintă în jur de 14% din total paturi. Aceste compartimente de cronici sunt pe recuperare ortopedică, respiratorie, neurologică, cardio-vasculară, îngrijiri paliative și balneofizioterapie. Am renunțat și la compartimentul TBC, din două motive: unu – incidența acestei boli este în scădere și doi – suntem aproape de un spital de specialitate, cel din Bacău. Am mai venit și cu o altă idee: înființarea unei Comisii medicale mixte, pe lângă autoritatea județeană, care să monitorizeze aceste organizări de paturi din spitalele publice și să coordoneze activitatea medicală din tot județul, în așa fel încât să fie asigurat accesul facil al populației la toate serviciile medicale, așa cum se întâmplă în toată Europa, eu prezentând ca exemplu modelul din Franța. Oricum, factorul decizional, în final, va fi tot Ministerul Sănătății.”
Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești
• în draftul Masterplanului, pentru Spitalul Municipal de Urgență Moinești nu se propune nicio modificare, deci să rămână spital de îngrijire secundară pentru partea de vest a județului (cu servicii de urgență, principalele specializări medicale și chirurgicale, servicii pentru mamă și copil).
„Nu cred că se va merge strict pe acest Masterplan. Eu cred că s-a înțeles în discuția de la Iași, chiar dacă ne-am mai contrazis pe anumite teme, că trebuie să se discute punctual la nivel de județ, cu reprezentanții Ministerului Sănățății, eventual și cu niște consultanți. La momentul acesta, la adresabilitatea reală pe care o avem, spitalul din Onești nu își permite să piardă niciun pat. Din contră, ar mai fi nevoie de o suplimentare. Eu am văzut, de exemplu, în Italia, unde s-au comasat spitale, din trei spitale s-a făcut unul, sau din patru, două, s-au transformat paturi din acuți în cronici, iar în final… costurile au crescut. Deci, e clar că totul trebuie reanalizat, discutat, pentru că oricum nu poți pe o ipoteză – că reducând paturi în spitale va crește adresabilitatea în zona medicinei de familie, că prin diminuarea serviciilor spitalicești speri că se vor îmbunătății serviciile de asistență primară – să faci o modificare care schimbă radical o realitate ce, în momentul de față, funcționează, și funcționează bine. Contează mult acest dialog deschis. Pentru că oricum nu se poate face nimic fără autoritățile locale. Și noi vrem să eficientizăm activitatea medicală, dar pe niște baze reale, corecte, care să ajute pacientul, iar serviciile medicale oferite să fie cât mai aproape de acesta.”
Dr. Oana Secară, managerul Spitalului Municipal „Sf. Ierarh dr. Luca” Onești
• în draftul Masterplanului, pentru Spitalul Municipal Onești se propune să rămână spital de îngrijire secundară pentru partea de sud a județului (cu servicii de urgență, principalele specializări medicale și chirurgicale, servicii pentru mamă și copil), dar și să se reducă numărul de paturi pentru îngrijire boli acute (cu trecerea de la internare la îngrijire de zi).
„Eu am fost la Iași pentru că sunt alături de comunitatea din Comănești, de locuitorii de aici, sunt și eu un cetățean activ în comunitate, locuiesc la Comănești împreună cu familia mea și sigur că sunt interesat de ceea ce va fi cu viitorul, dar și cu sănătatea acestui oraș. Avem nevoie în Comănești de un spital bine pus la punct, iar prin ceea ce se prevede cu acest Masterplan, sincer, pe mine mă trec fiorii, ținând cont de faptul că nu văd în acest document dorința de a fi alături de cetățean. Cred că se urmăresc alte interese, în defavoarea cetățeanului care ar trebui să beneficieze la maximum de servicii medicale de calitate și cât mai aproape de el. Avem un spital, care a fost închis în guvernarea Boc, apoi cu sprijinul autorității locale, care a avut un rol determinant, s-a reușit redeschiderea lui, dotarea lui cu aparatură performantă, angajare de medici, s-au creat noi locuri de muncă, iar acum, iată!, suntem din nou scuturați din temelii și nu este corect pentru noi toți, cei din Comănești. Cred că și noi putem deveni performanți. Fiecare procent sau pat despre care se tot vorbește sunt de fapt pacienți, asta trebuie să se înțeleagă!”
Ionuț Iftimoaie, fost luptător K1 și cetățean de onoare al orașului Comănești
„Nu suntem de acord cu tot ce s-a propus în acest Masterplan. Am mai fost închiși o dată și atunci, prin instanță, am reușit să câștigăm. Așa vom face și acum. Dacă e nevoie, declar public, intru și în greva foamei. Iar tot spitalul și toată comunitatea din Comănești mă susține. Ni se reproșează că suntem foarte aproape de Moinești. Dar, nu toată lumea are mașină! Și ca să facem o glumă, pe care am mai făcut-o, ei sunt mai aproape de noi, pentru că spitalul nostru a fost construit cu 30 de ani înaintea celui din Moinești. Ni s-a propus să ne înțelegem și să facem un holding între cele două spitale Moinești-Comănești. Eu sunt deschis la discuții, dar să se vină cu soluții reale, concrete, avantajoase de ambele părți. Acum avem 120 de paturi, cu un grad de ocupare de 57%, la momentul acesta, și 71 de medici, pe 16 specialități. Dar să nu uităm că am fost închiși complet și am luat-o de la zero. Deci acum creștem, avem proiecte în derulare și investiții europene de dezvoltare. Noi vom face tot ce ne stă în putere să nu fim închiși. Acum eu zic că avem unul dintre cele mai moderne spitale din țară, în special pe zona de dotare, cu o adresabilitate destul de mare. Când s-a făcut acel Masterplan, noi tocmai reluasem activitatea de la zero, de aceea și indicatorii erau foarte mici. Construiesc și o aripă de spital pentru cronici, dacă asta se vrea, putem negocia orice, dar nu sănătatea oamenilor!”
Viorel Miron, primarul orașului Comănești
• în draftul Masterplanului, pentru Spitalul Orășenesc „Ioan Lascăr” Comănești se propune transformarea sa într-o altă unitate medicală (de ex. recuperare ori îngrijire pe termen lung) sau într-una socială.
Dragoș Benea, senator și președinte PSD Bacău, care a însoțit delegația băcăuană la Iași, a anunțat că săptămâna viitoare ministrul Sănătății Sorina Pintea va veni în județul Bacău pentru a discuta despre optimizare și eficientizare în sistemul de sănătate băcăuan.