28 noiembrie 2024

Caricaturişti din întreaga lume expun în Bacău

Anunţam în urmă cu două zile că, în Bacău, se va produce un eveniment artistic de excepţie: Vernisajul expoziţiei de caricatură cu lucrări de la „Salonul Internaţional al Umorului de la Urziceni”. Manifestare de prestigiu, la care sunt invitaţi, anual, mii de caricaturişti din întreaga lume, printre premianţi numărându-se şi artişti ai desenului, ai liniei, ai umorului din Bacău. Printr-o frumoasă colaborare între Casa de Cultură din Urziceni, organizatoare a Salonului, şi Muzeul de Artă din Bacău, la Galeriile de Artă ALFA s-a deschis pentru public o impresionantă expoziţie cu 150 de lucrări, din cele 400, trimise iniţial, semnate de artişti de pe cele cinci continente. Este o expoziţie unicat, ce nu s-a mai văzut în Bacău de acum 40 de ani, câţi se împlinesc de la prima ediţie a Salonului de Caricatură „Umorul în artă”, organizat de Uniunea Artiştilor Plastici, Filiala Bacău, Comitetul de Cultură şi fosta organizaţie judeţeană de tineret.

O expoziţie cât un Revelion



La vernisajul de la Galeriile ALFA au participat numeroşi artişti plastici, caricaturişti celebri băcăuani: Constantin Ciosu, Vasile Crăiţă Mândră şi Victor Eugen Mihai, un numeros public. A fost prezent şi curatorul expoziţiei, Nicolae Petrache, director al Casei de Cultură Urziceni, care a spus celor prezenţi: „La Urziceni se organizează, anual, un festival internaţional de umor, care cuprinde un concurs internaţional de caricatură şi un concurs de epigramă şi, bineînţeles, un spectacol umoristic. Acesta are loc în fiecare an de Sfântul Andrei, devenit apoi patronul spiritual al caricaturiştilor, declarat tot la Urziceni. De la ediţia a III-a a devenit internaţional şi s-a numit «Revelionul caricaturiştilor». Este o adevărată sărbătoare a oraşului. Am venit în Bacău deoarece m-am împrietenit cu Dionis Puşcuţă, cu Victor Eugen Mihai (VEM) (premiat de două ori la Urziceni), apoi i-am cunoscut pe Constantin Ciosu, pe Vasile Crăiţă Mândră. Mă bucur de această colaborare şi pentru că am putut face o bucurie băcăuanilor”, a spus curatorul expoziţiei.

Bacăul are forţă, are tradiţie, are caricaturişti de mare valoare

Moderatorul evenimentului a fost Mariana Popa, artist plastic, director al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, care a mulţumit curatorului expoziţiei pentru colaborare şi i-a înmânat Diploma Centenar a complexului Muzeal, Diplomă pe care a primit-o şi artistul plastic, caricaturistul de talie mondială, Constantin Ciosu, împreună cu Diploma Ministerului Culturii, pentru activitatea desfăşurată în cei peste 60 de ani de artă, de caricatură.

„Este un moment frumos această expoziţie, pentru că încercăm să legăm sărbătorirea a 40 de ani de la una dintre cele mai mari şi mai interesante expoziţii de caricatură deschisă în Bacău, în 1979: «Umorul în Artă», o expoziţie extraordinară. De altfel, chiar zilele acestea am hotărât să continuăm acea tradiţie şi să organizăm, anul acesta, ediţia a II-a, deoarece, în ultima perioadă, publicul a fost văduvit de acest gen de artă, de desenul umoristic. Caricatura din România are o bună reprezentare pe plan mondial, unul dintre cei mai mari este prezent şi în această expoziţie, este vorba de Constantin Ciosu, căruia vrem să-i organizăm o retrospectivă importantă în vară”, a spus Dionis Puşcuţă, şef Secţie Artă.

Am avut ocazia să ascult opinia mai multor participanţi la vernisaj, toţi au avut cuvinte la superlativ despre expoziţie: „Este fabulos ce se întâmplă aici” (Mihai Bejenariu – sculptor), „Foarte frumos, interesant, spre inedit, o mare realizare pentru Bacău” (Gheorghe Zărnescu, artist plastic). Nu l-am „iertat” nici pe VEM, multiplu premiant la concursuri internaţionale: „Avem aici o sinteză a salonului de la Urziceni, dintre care 30 sunt români, restul sunt din întreaga lume. Este ceva ce nu s-a văzut în Bacău, de aceea cred că, în zilele următoare, băcăuanii vor veni să vadă «nevăzutul». Şi Bacăul poate, şi o să facem un festival în Bacău, cu o temă impusă, «Portret Bacovia», secţiune digitală şi clasică, cu premii în valoare totală de 1500 de euro. Acum nu avem nimic, în afară doar de voinţă şi, de câte ori am promis, am şi făcut”, ne-a spus VEM.

Publicul a vizitat expoziţia, după care a fost invitat să ciocnească un pahar de şampanie împreună cu artiştii prezenţi, chiar dacă, încă, nu a fost un Revelion al caricaturiştilor, a fost, în opinia tuturor o sărbătoare a umorului.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014