21 decembrie 2024

Tineri în Festivalul Cercetășesc

Sala de Sport „Doina Melinte” din comuna Nicolae Bălcescu a fost pentru trei zile, ca în ultimii patru ani, gazda Festivalului Cercetășesc „Bucurie și Promisiune”, ediția a V-a. Evenimentul, organizat de Exploratorii Centrului Local Nicolae Bălcescu, a avut ca temă „O călătorie între mituri și legende românești”, reunind în festival povești fantastice și personaje de legendă.

Au participat 180 de cercetași din 14 centre locale din toată țara. Activitățile, toate în premieră la această ediție, au fost structurate pe nouă ateliere, la care s-au adăugat un hike (drumeție) de cinci kilometri prin pădure, o activitate ce a avut numeroase surprize. Dintre atelierele acestei ediții enumerăm atelierul de tablouri confecționate din cuie și ață, atelierul de confecționat instrumente muzicale din materiale reciclabile, un atelier de „fabricat” pastile anti-farmece și multe altele. Tot la această ediție, participanții au trebuit să pregătească câte o scenetă sau câte un film reprezentativ, cu o legendă din părțile de unde provin, acestea fiind vizionate seara. „O altă noutate a acestei ediții, cu care noi ne mândrim, este atelierul dedicat liderilor, pentru că încep să vină lideri din toate colțurile țării și au nevoie de o conexiune mult mai puternică, să-și creeze o rețea. În acest sens avem un atelier de lideri cu psihologul Laura Bușilă”, a precizat Ioana Bulai, organizatoarea Festivalului Cercetășesc „Bucurie și Promisiune”, coordonatoarea Centrului Nicolae Bălcescu.



Evenimentul a cuprins și o olimpiadă, în care participanții la festival s-au întrecut în tot felul de probe, menite să creeze bună dispoziție. Duminică dimineață s-a desfășurat și partea de promisiune în care șapte participanți și-au depus promisiunea fiind primiți în marea famile a cercetașilor. Totul s-a încheiat cu jocuri și prăjituri, pentru că întreg acest festival este închinat Zilei Mondiale a Cercetașului care se va sărbători pe 22 februarie. În România există mai multe festivaluri cercetășești, particularitatea celui de la Nicolae Bălcescu fiind că este singura întâlnire de iarnă, restul evenimentelor fiind organizate în celelalte anotimpuri.

Ioana Bulai

„Niciodată nu m-am gândit că vom ajunge așa departe cu acest festival. Nu știu dacă va exista ediția a VI-a, nu îndrăznesc să privesc până acolo, deși cerere există. Au fost mulți cei care ne-au sprijinit în organizarea acestor evenimente, Consiliul Local Nicolae Bălcescu, prietenii noștri de la Complexul «Regens» care ne-au ajutat cu masa și mai avem sponsorizări de la localnici, practic întreaga comunitate îmbrățișând și susținând festivalul nostru și nu pot decât să le mulțumesc”, a mai declarat Ioana Bulai, organizatoarea Festivalului Cercetășesc „Bucurie și Promisiune”.

„Pentru mine, această întâlnire reprezintă o întrunire de cunoaștere și este o oportunitate să ne facem noi prieteni. Au venit cercetași din Arad care au făcut 20 de ore cu trenul, mi-am făcut prieteni de la Giurgiu și din alte localități. Acum, dacă vreau să merg la Arad să vizitez pot vorbi cu unul din noii prieteni și să mă cazeze la el pentru câteva zile. Acesta ar fi un singur aspect din multele avantaje pe care ni le oferă astfel de festivaluri. De altfel, am participat la patru ale festivalului de la Nicolae Bălcescu.”
Damian Cadar, Bacău

„Eu sunt de șase luni în acest ordin al cercetașilor și sunt la prima mea participare într-un astfel de festival, deci sunt pentru prima dată la Bălcescu. Mi s-a părut un festival pentru care se merită să vin chiar dacă drumul a fost foarte lung, peste 500 de kilometri. Mi-au plăcut foarte mult toate activitățile și, cu siguranță, dacă vom primi invitație, vom veni și la ediția viitoare. Acest gen de activități sunt minunate și recomand tuturor tinerilor să intre în aceste organizații cercetășești.”
Melania Iancu, Arad

„Sunt în clasa a VIII-a iar examenele ce vor veni nu sunt un impediment pentru astfel de întâlniri. Vin la astfel de activități să cunosc oameni și cred că astfel mi se oferă posibilitatea să mă dezvolt, acestea fiind principalele scopuri în astfel de festivaluri. Chiar dacă în martie împlinesc doi ani de când sunt membru al organizației noastre, sunt la prima participare într-un festival. Aici am găsit un loc fain, cu oameni foarte de treabă și cu activități foarte interesante. Mă bucur nespus că am venit, mi-am făcut mulți prieteni și abia aștept să revin.”
Rareș Curcă, Piatra Neamț



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img