Bricolaje: Nu suntem toti o apa si-un pamant

Avea Nichita o poezie cu frunza verde de albastru/ ma doare de-un cal maiastru, care suna foarte frumos si perfect gratuit, asa cum îi sta bine unei imagini poetice reusite. Situatia e alta însa (adica e lata rau) când e vorba de cazul domnului Frunzaverde, care tine pagina întâi a ziarelor. Acestea nu mai prididesc sa comenteze demisiile la vârf în partidul de guvernamânt, subiectul e gras, numai bun de tocat zile la rând. Ei, da, situatia e cam albastra în zona politica, dar nici pentru noi, oamenii obisnuiti, nu e deloc roza. Când ma uit la cum tot creste euro ma apuca, brusc, ameteala, facând si eu parte dintre românii amarâti, cu rate pe la banci, sclavi ai datoriilor interminabile si facturilor mereu mai mari, mai încarcate. Ca eu mai recurg la poezie, treaca-mearga, e din lumea mea, si ea ma ajuta sa mai fac haz de necaz. Dar ce treaba au cu metafora oamenii politici, nu prea înteleg. L-am auzit pe un lider important din PDL, pe domnul Cezar Preda, facând niscaiva jocuri de cuvinte, amestecând proverbe, cu caii care nu mor când vor câinii, cu cimilituri cu pisici si lei, în ideea ca, pâna la urma, regele animalelor va iesi biruitor în lupta ce se da acum. Cea electorala, desigur, leul simbolizând partidul despre care domnul cu pricina vorbea în termeni atât de avântati, de "poetici". Numai ca noi nu asteptam metafore de la oamenii politici, pentru ca de asta are cine sa se ocupe, avem destui poeti, de toate calibrele. Pe când oamenii politici au treburi cât se poate de concrete, sau ar trebui sa aiba. Daca si-ar fi vazut de ele, având grija binelui public, si nu si-ar fi pierdut timpul în sterile dispute, care tin de doua decenii, bietul nostru leu românesc s-ar mai fi întremat si nu ar fi ajuns atât de anemic. Iar traiul nostru nu ar mai scadea dramatic, pe zi ce trece. Pe mine leul asta ma intereseaza si nu alte bazaconii cu simboluri penibile. E bine sa nu încurcam borcanele si sa ne vedem fiecare de ceea ce stim sa facem, nu sa batem câmpii fara niciun pic de gratie. Politicul la noi e ca o cangrena care cuprinde, înghite totul. De aceea, pare aproape imposibil sa mai gasesti vreo zona curata, vreun domeniu de activitate neatins de molima bataliei pentru putere. Iar pe câmpul acestor batalii cad victime, de prea multe ori, oameni onesti care mai cred în idei frumoase, în idealuri, vor sa se implice, sa construiasca, dupa modestele lor puteri, câte ceva. Dupa parerea mea, acesti oameni, putini la numar, ar trebui sprijiniti în demersurile lor si nu descurajati, ca sa nu ajunga si ei în rândul corului de fatalisti iremediabili, deplângând România lui Papura Voda, tara hotilor, a lu’ Peste Prajit si a lui Foaie Verde. Pentru ca nu suntem toti o apa si-un pamânt.
Carmen Mihalache