Cândva mândria orașului, Gara Bacău a ajuns într-o stare deplorabilă. Întâmplarea m-a dus să aștept pe cineva care sosea din capitală cu treburi prin Bacău. Deschid ușa de la intrare și descopăr un peisaj dezolant. Parcă între timp a avut loc un război atomic. Cu ușile care abia stau în balamale, cu geamurile crăpate și un aer greu respirabil. În sala de așteptare sunt maxim 10 oameni și nu cred că toți sunt călători.
Sigur nu e așa pentru că o văd pe doamna care se ocupă de sectorul toalete stând la taifas cu alți doi cetățeni. Când mă vede că merg spre toalete mă urmează, probabil să-mi dea un bilet. Mirosul pestilențial mă înțeapă în nări. Deasupra ușilor scrie mare, cu roșu, să vadă tot chiorul, „WC. Dușuri”. Adevărul că nu trebuie să fii văzător să realizezi că ești la veceu și nu la toaletă, așa cum ar trebui să fie într-o gară europeană. O întreb pe doamna de dușuri. Ea se uită strâmb la mine și îmi dau seama că ei n-au apă de bude, d’apoi de dușuri.
Mă întorc în mijlocul sălii de așteptare. Surpriză. Dacă pe vremuri se zvonea că pe gara din Bacău vor ateriza elicoptere, în 2019, în sala de așteptare a aterizat un porumbel. Să ia masa. Cineva s-a îngrijit, se pare, să-i arunce niște pâine, drept în mijlocul încăperii. Ca la noi.
Mai fac câțiva pași și descopăr un punct de informare. Scrie pe el modul de folosire. Normal că nu functionează. Încerc pe partea cealaltă și văd, de la distanță, ecranul luminat. Am crezut că am noroc și aflu câteva noutăți până sosește trenul. Dar…n-a fost să fie. E doar o imagine blocată care arată ceva despre Vivariu. Încerc să butonez, dar n-am nici-o șansă. Atunci m-a străfulgerat un gând prin cap: cât or fi costat toate astea? Poate că e mai bine să nu știu.
Mă uit la ceas, apoi pe panourile cu mersul trenurilor. Pe unul afișează că trenul InterRegio de la București sosește în stație la linia 1 la ora 11.05. Pe celălalt scrie că trenul vine la 11.14. Dau să mă nelinistesc când îmi dau seama că nu are rost să mă agit. La câți de „mulți” călători sunt n-am cum să-mi ratez oaspetele. La megafoane se anunță că sosește trenul la linia 1, fără întârziere. Ies pe peron. În partea de sud a gării se arată și doi muncitori de la CFR cu ciocane cu care ciocănesc linia agale.
„Împiedicatul” de mișcare își face și el apariția cu o paletă roșie în mână. Trenul se apropie. Ce garnitură impresionantă. Doar trei vagoane. Vă amintiți de vremurile când trenurile aveau peste 15-16 vagoane și erau neîncăpătoare? Coboară oaspetele meu. Ne salutăm și-l întreb cum a călătorit. „Lejer. Nici jumătate din locuri nu erau ocupate”, îmi răspunde în timp ce părăsim încet gara tristă, una de porțile importante de intrare în marele nostru oraș. Restul e poveste…
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
