Bricolaje: Iarna vrajbei lor

În zilele cu viscol si cu nametii în care ma afundam, croindu-mi cu greu drum, ma gândeam ce bine ar fi fost sa fiu si eu o vietate care sa hiberneze, pentru ca nicicând nu am suportat frigul extrem. Iarna nu mi-a placut niciodata (poate doar primele ninsori, si acelea privite dindaratul geamurilor, de preferinta), desi sunt nascuta în acest anotimp, dar mai spre sfârsitul lui, când se simt deja semnele de primavara. tin minte însa ca, în copilarie, pe Câmpul Postii, unde era casa noastra, au fost de multe ori troiene mari, în care noi, cei mici, ne aruncam si ne bucuram grozav de bataliile cu bulgari si de datul cu sania pe pârtii si pe derdelusuri. Asa cum eram teribil de veseli si când se întrerupeau cursurile si nu mergeam la scoala, mai rupând ceva timp de joaca, de zburdalnicii. Ei, dar copilaria e copilarie, e frumoasa, fara griji, si trece atât de repede! Ou sont les neiges d’antan? suna un vers cunoscut, evocând o multime de pareri de rau, de melancolii si nostalgie.
Dar sa revin la imediata realitate, la acest februarie cu zapezi cum n-am mai vazut, cu atâta dezastru, nenorociri si suferinta umana. Nu am sa comentez ce se stie deja, ce defazari au fost, ce gâlcevi strigatoare la cer între decidentii politici, ce nesimtire, delasare, neglijente, neputinte, nepriceperi, spaime si haos! Un tablou sumbru, nelinistitor, în care singurele dâre de lumina au fost cele venite dinspre partea oamenilor de omenie care au sarit în ajutorul napastuitilor. Si m-am gândit ca asta înseamna o tara stabila, puternica, nu neaparat bogata, ci una solidara. Solidaritatea oamenilor în aceste grele momente a fost cea care mi-a mai dat sperante ca nu e totul pierdut, ca avem resurse sa renastem, sa nu mai fim atât de dezbinati, sa ne implicam salvând ce este de salvat, omenia, compasiunea la suferinta celuilalt, în primul rând. Politicienii ar trebui sa fie atenti la aceste semnale si sa lase deoparte iarna vrajbei lor, spre binele acestui popor. Disputele, ciorovaielile lor, interesele, culoarea sub care s-au înregimentat, capitalul de imagine, vânat cu orice pret, nu au ce cauta în vremuri dure, când, pe lânga alte rele si neajunsuri, si natura se dezlantuie. Vesnica bombaneala autohtona, spectrul eternei dihonii, hipercriticismul la adresa altora, aruncatul pisicii în ograda vecinului, metehne vechi la noi, nu fac decât sa ne sporeasca si sa ne întretina nesansele. Sa vina mai repede primavara si sa aduca odata cu ea si dezghetul unor mentalitati sinucigase!
Carmen Mihalache