Accent: Si a fost Ziua Culturii Nationale

O fraza stupida, din vârful buzelor, a unei deputate din partidul de guvernamânt incrimineaza lipsa totala de cultura de care ar da, chipurile, dovada populatia iesita în strada ca sa protesteze. Iar un alt personaj din acelasi partid îi îndeamna pe oameni sa-si folosesca altfel timpul liber, sa mai vada un film, sa mai puna mâna pe o carte etc. Sigur ca ar fi fost mai potrivit ca Ziua Culturii Nationale sa se petreaca altminteri, sa fie cu adevarat o sarbatoare, dar cine este de vina pentru acumularea furiei si disperarii oamenilor? Când mai au acestia timpul si dispozitia necesare pentru participarea la un act cultural, pentru trairea lui? Fiindca un act cultural presupune sensibilitate, emotie împartasita. E nevoie pentru asta de o anumita relaxare, de iesirea de sub imperiul nevoilor elementare. În sensul acesta, da, cultura este un lux. Pe care si-l permit societatile relaxate, dezvoltate, constiente de importanta dimensiunii culturale a omului, societatile care încurajeaza si sustin creativitatea. Când cultura este mereu lasata la urma bugetelor, când e tratata mai rau decât o cenusareasa, cum sa te mai mire reactiile primare, distructive ale oamenilor? Abrutizati de lipsuri, traind în saracie lucie, acestia se manifesta instinctual, agresiv, ca doar singura cultura este cea care îmblânzeste animalitatea din noi. Doar ca ea este pusa la naftalina si scoasa la aer din când în când, de parada, la zile mari din calendar, la diverse aniversari semnificative. Atunci se rostesc vorbe pompoase, se pun la cale niste activitati festive, se dau premii, etc. Anul acesta de ziua de nastere a lui Eminescu, devenita si Ziua Culturii Nationale, s-au organizat manifestari de anvergura la Botosani, Ipotesti, Vorona, în centrele Institutului Cultural Român, la Chisinau, de pilda, si în multe alte locuri din tara si din strainatate. Ecoul acestor manifestari cultural-artistice si evenimente publice a fost însa umbrit de virulenta revoltelelor stradale. Faptele arata mai mult decât clar ca avem un serios, grav deficit la investitia în cultura pe termen lung, în educatie, în sanatate. Iar poporul „vegetal” da semne ca s-a trezit, ca nu mai poate fi atât de usor manipulat, mintit, înselat în asteptari. Rezolvarea problemelor vitale ale oamenilor si întoarcerea la valorile spiritului, la valentele lui formatoare sunt apeluri de urgenta ale acestor vremuri precare. Câta vreme cultura va fi marginalizata, educatia bramburita si subfinantata, de sanatate nu mai vorbesc, ca încep sa ma doara toate cele, starea de lucruri nu poate fi alta decât dezastruoasa, cu evolutii imprevizibile. Iar apropo de mitocanie, de felul în care sunt tratati la noi oamenii valorosi, personalitati reale, care au înfaptuit ceva la viata lor, reproduc vorbele lui George Vraca, îndemnat, la o sindrofie, cu un ton de sus, arogant, de un domn general: „Recita-mi si mie o poezie de aia, de a ta”. La care ilustrul actor a raspuns: „Si dupa aia, îmi tragi si dumneata cu tunul?” Dincolo de gluma e aici un adevar amar si, din pacate, noi avem prea multi „generali” cu mentalitate cazaniera, insi parveniti, cocotati la putere, gata oricând, dintr-un total dispret pentru oameni, sa traga în ei, sa-i calce în picioare.
Carmen Mihalache