S-au spus multe lucruri frumoase, de-a lungul timpului, despre Vaclav Havel, dar unul dintre ele mi-a ramas adanc întiparit în memorie, si-l reproduc: "singurul politician a carui fibra umana nu a fost alterata de exercitiul Puterii". Am auzit apoi, în nenumarate randuri, cum se tot deplangea faptul ca noi nu am avut un Havel. Dar îl meritam, oare? Pentru ca, se stie, fiecare popor are conducatorii pe care-i merita. Fostul presedinte ceh, a carui disparitie m-a întristat profund la acest sfarsit de an, era un erudit, un scriitor cu un verb plin de forta, un om sensibil si de o înalta moralitate. Un disident adevarat, care-si profesa convingerile, îsi traia ideile, nu renunta la idealuri, detestand demagogia, falsul, mistificarea. Nu si-a tradat niciodata credintele, luptand pentru ele pana la capat, nu a facut compromisuri, nu a cedat tentatiei de a deveni un fel de star mediatic, în pofida unei evidente, coplesitoare chiar, charisme. Era un om întreg, integru, de o cuceritoare simplitate si naturalete. Detesta locurile comune, poncifele, avea firesc, umor si candoare. I-am recitit, zilele trecute, cateva dintre piesele de teatru, fermecatoare prin inteligenta, spirituale, vivace, de o calda umanitate. Sunt multe lucruri de retinut din dramaturgia lui Havel, în primul rand, ideea ca raul profita de libertate mai mult decat binele. Aceasta îngrozitoare libertate a raului, nascuta din indiferenta fata de celalalt, din incultura, în ultima instanta, îi starnea cele mai mari îngrijorari, dramaturgului. Stilul sau e foarte personal si de o mare originalitate, amestecand elemente de satira politica necrutatoare, cu un umor svejkian si cu o profunzime kafkiana, dupa cum a remarcat cunoscutul critic de teatru, teoretician al absurdului, Martin Esslin. Havel a caricaturizat în piesele sale (amintesc Plecarea, Largo desolato, Garden party, Apa, Ispita) tot ce îi aparea drept aberant si periculos, deopotriva: malformatiile unui sistem, birocratia sufocanta si tentaculara, smecheria crasa a profitorilor, avand drept tragica urmare înstrainarea omului, transformarea acestuia într-un executant, un soi de robot, prin reificare.
Tragi-comicul din piesele sale este motivat în cartea de eseuri Tulburand pacea, astfel: "Este dificil sa explici, dar fara ras noi nu am fi pur si simplu capabili sa facem lucruri serioase. Daca i se cere cuiva sa-si croiasca seriozitatea dramatica a fetei în raport cu seriozitatea problemei cu care se confrunta, el s-ar pietrifica în scurta vreme si ar deveni propria statuie". Sunt de luat în seama spusele lui Havel, într-un timp în care prea multi indivizi se cred importanti, risipind vorbe mari, fluturand promisiuni desarte, dar nefiind în stare de nicio actiune concreta. Sa ne amintim de Vaclav Havel (cel care a scris atat de convingator despre puterea celor fara putere) intrand în noul an cu buna dispozitie, cu voie buna, razand sanatos despre ceea ce vrem sa lasam în urma, pentru a face lucruri serioase, temeinice, de care sa fim mandri. Si sa ne ferim de pietrificarea fiintei!
La multi ani!
Carmen Mihalache