Am ascultat cu stupoare cum cineva din lumea teatrului, nici nu vreau sa-i pomenesc numele, a rostit acele cuvinte penibile la definitiva plecare a unui important regizor de teatru: "Acum, Toca poate sa regizeze piese cu îngeri". Daca Alexandru Tocilescu, prin nu stiu ce minune, l-ar fi auzit, s-ar fi amuzat copios, fara doar si poate, s-ar fi zguduit de ras precum Falstaff, unul dintre personajele sale preferate.
Si la moartea cantaretei Malina Olinescu stirile si comentariile contineau, în chip invariabil, sintagma s-a dus sa cante la îngeri, cu îngerii. Dupa cum au remarcat deja unii oameni cu simtul ridicolului, chestia cu îngerii, invocati în astfel de triste situatii, a devenit un poncif, un sablon ieftin, repetat parca de o flasneta stricata. Nicio urma de decenta, de discretie nu exista în astfel de ocazii, desi uneori ele sunt cerute de membrii familiilor celor disparuti în mod tragic. Dar nimeni nu-i ia în seama, si circul mediatic se porneste, goana dupa rating fiind singura care-i mai anima pe niste indivizi carora le-a devenit straina notiunea de bun simt.
Ca sa revin la Tocilescu, pe care l-am cunoscut, vreau sa spun ca rareori mi-a fost dat sa întalnesc un om mai discret cu suferinta lui, mai împacat cu soarta, mai demn si mai curajos. Printre alte întamplari teatrale, în care ne-am intersectat, acum cativa ani am fost colega de juriu cu el, la Bacau, la Gala Star. Si l-am vazut cum evita orice discutie patetica despre boala lui, desi a fost dus la spital de vreo doua ori, de catre directorul teatrului, pentru dializa. Pe care o facea de doua decenii, si asta nu era singura lui suferinta, pentru ca si inima îi era afectata, nu numai rinichii. Dar cat echilibru avea Toca, cat umor! Nu te plictiseai în preajma lui, desi nu era ceea ce se numeste un tip placut, amabil, simpatic. Dimpotriva, era de o ironie muscatoare, virand spre cinism, si nu se cruta nici pe sine, autopersiflandu-se deseori. Îi displacea orice loc comun, avea oroare de banalitate, de sentimentalisme, de dulcegarie, de apa de trandafiri. Era un boem impenitent, cu un extraordinar spirit ludic, de care erau impregnate toate spectacolele sale, multe dintre ele adevarate bijuterii. Spectacole vesele (îi placea mult comedia), în care muzica juca un rol principal, Tocilescu fiind un mare iubitor si cunoscator de muzica, de cele mai diverse genuri. Era original în tot ce facea, cu risipa de imaginatie, de haz. Nu-l atrageau lucrurile cuminti, asezate, fugea de cararile batatorite, de adevarurile sleite, pedestre. Rebel nedomolit, cauta mereu altceva, fara astampar. Avea, cum zic francezii, le diable au corps si, cu siguranta, nimic de-a face cu îngerii. Primul spectacol pe care i l-am vazut, în 1978, "Nevestele vesele din Windsor", de la Piatra Neamt, cu slagarele boeme ale lui Nicu Alifantis, avea un ritm îndracit si un farmec desucheat. Sclipitor în ironiile, în poznele sale, ireverentios, Toca e de neînchipuit "regizand piese cu îngeri". Curat caraghios! Si mare tampenie este recursul asta la îngeri a unor minti lenese, împotmolite în clisee. Ce naiba, mai schimbati placa!
Carmen Mihalache
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
