Nu-mi plac lucrurile rutiniere, desi ele ne pandesc pe fiecare mai tot timpul. De pilda, rasfoiesc multe ziare, reviste si nu ma mai opresc la acei autori care se repeta, facand efortul vizibil de a acoperi un spatiu publicistic. Pentru ca un anumit gen, numit tableta, destul de raspandit printre scriitori e, de fapt, al naibii de greu, chiar daca unora nu li se pare. Daca nu ai o idee clara, nu stii exact ce ai de spus, de transmis cititorului, iese un articolas fabricat, caznit, un fel de peltea de care te poti lipsi cu usurinta. Sunt insa si autori de rubrici care-si iau treaba in mod foarte serios si reusesc sa-ti capteze atentia, sa nu te plictiseasca. Se vede ca sunt oameni cu priza directa la real, care nu plutesc pe deasupra lucrurilor. Ei se implica in dezbaterea subiectelor actuale, iau atitudine, isi exprima raspicat punctul de vedere, nu o scalda in toate apele, avand stiinta de a-si argumenta pozitia. Isi aleg teme de interes general, le expun cu finete si nuante in demonstratie, avand in permanenta preocuparea de a scrie fluent, atragator, sugestiv. Ma opresc mai ales la acel tip de scriitura directa, necautata, neartificiala, care dezvaluie un anumit tip de sensibilitate conectata la viata, la ceea ce ni se intampla in mod concret celor mai multi dintre noi. Si ma interesaza autorii care nu sunt posomorati, care detin secretul de a-si insenina zilele (ale lor, dar si ale altora), pentru ca nu-s opaci la frumusetea banala, la cea pe care o poti descoperi in orice fapt marunt. Oameni normali, care va sa zica, pretuind, ca o binecuvantare, fiecare clipa a existentei. E o stiinta si o arta in asta, fara nicio indoiala. Fericiti sunt aceia care nu cer prea mult si au mereu resurse de a iesi din monotonie, din griul apasator al traiului cotidian. Am vazut intr-un film italian un personaj teribil de simpatic. Era un batranel, fost prezentator la rubrica Meteo, de la televiziune. Cum aparea mereu intr-o ochioasa uniforma de colonel, oamenii au sfarsit prin a-i spune Colonelul. Ei bine, acest personaj isi incheia prestatia, atunci cand anunta vreme rea, in felul urmator: nu-i senin, dar se va insenina. incerca astfel sa le spuna oamenilor ceva placut, sa nu-i descurajeze, dimpotriva, sa le dea o bruma de speranta. si imi place, din peisajul nostru mediatic, Moise Guran, mereu surazator, foc de inteligent, prezenta destinsa, agreabila, explicand atat de simplu, pe intelesul tuturor, lucruri complicate de economie. Daca te uiti la emisiunea lui, te intremezi, moralmente. Nu mai vezi nimic la modul catastrofic, ci devii mai atent, mai vigilent cu ce ti se intampla, afland lucruri noi si interesante. Carora le patrunzi sensul, mergand de la cauza la efect, prin intermediul unui mediator sagace, si simpatic, pe deasupra. Pe mine, Moise Guran ma binedispune. Cum altminteri, cand spune, zambind cu toata gura, dar si cu ochii, ca noi ne vom salva din orice situatie, ca ne va fi bine, pentru ca romanii au iesit deasupra din orice situatie, isteti, descurcareti, vitali cum sunt. Asadar, daca nu e soare, se va insenina, asta nu e doar o gluma, e filosofie de viata. Una tonica, binefacatoare.
Carmen Mihalache
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
