Profesioniștii contabili, membri ai Filialei Bacău a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), s-au întâlnit din nou cu specialiști ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) și au analizat ultimele noutăți ale legislației fiscale.
La seminarul moderat de Radu Mihai Faghiean, președintele filialei CECCAR, au participat Elena și Bogdan Bărbieru – consilieri superiori la AJFP. „Cu o parte dintre profesioniștii contabili – a spus Elena Bărbieru – ne-am întâlnit și la sediul Administrației Fiscale, dar acum am adus la zi materialele pe care le-am prezentat atunci. Pentru Ordonanța guvernamentală de urgență 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, nici acum nu am primit normele de aplicare. Însă când vor veni, le vom dezbate. Noi am primit deja întrebări de la profesioniștii contabili pe tema modificărilor legislative, așteptăm și altele și le transmitem la ANAF”.
Modificările apărute la actele normative din domeniu sunt și acum destule, astfel încât profesioniștilor contabili le sunt utile astfel de întâlniri cu reprezentanții AJFP.
Și la această reuniune au fost prezentate modificări referitoare, între altele, la Codul fiscal, impozitul pe venit, impozitarea activităților din construcții, a veniturilor din agricultură și a activității asociațiilor fără personalitate juridică. De asemenea, s-au făcut precizări referitoare la TVA, la accize și impozitele și taxele locale, dar și la restituirea de taxe deja încasate.
Alte precizări au fost făcute cu privire la termenele și modalitatea pentru depunerea unor declarații fiscale obligatorii.
„Invitații din partea ANAF – a precizat Radu Faghiean – au răspuns întrebărilor puse de auditoriu și au clarificat, de exemplu, aspecte privind impozitul pe venit la facilitatea acordată angajatorilor care desfășoară activitate în construcții și au angajat persoane fizice cu contract individual de muncă și salariu minim de 3.000 de lei. Dar, s-a discutat și despre TVA”.