Deschidere de stagiune la Teatrul BACOVIA
Teatrul BACOVIA a ales pentru deschiderea stagiunii una dintre cele mai cunoscute piese ale unui mare dramaturg suedez expresionist, August Strindberg. "Domnisoara Julia", o piesa în doar trei personaje, dar intens dramatica si cu o atmosfera speciala, ne este prezentata în versiunea scenica a regizorului Dumitru Lazar Fulga. Tot mai des regizorii recurg, în ultima vreme, la astfel de operatiuni dramaturgice, din nevoia actualizarii unor texte. Se apeleaza la traduceri noi, "updatate", ceea ce e absolut necesar, pentru ca limba este în continua schimbare sau se fac adaptari, astfel ca prepozitia dupa este des întalnita pe un afis teatral si nu mai mira pe nimeni. Regizorul este un creator, fara doar si poate, si nu un executant, un reproducator de text, iar a fi dramaturg într-un teatru (ca în spatiul germanic, de pilda, dar nu numai) este o meserie de sine statatoare, diferita de cea de scriitor de piese literare.
Asadar, Dumitru Lazar Fulga nu se limiteaza la a pune în scena "un razboi al sexelor într-o bucatarie, dintr-o noapte de Sanziene", ci încearca o formula postmodernista de spectacol, destructureaza textul, deconspira conventia, demonteaza, la vedere, mecanismul acesteia, destramand iluzia prin procedee de teatru în teatru. Face unele trimiteri spre zona teatrului absurd (apeland la intertextualitate, la bricolaj), punand în gura Juliei vocabule ubuesti, jocuri de cuvinte din Jarry, si tot de la acest rebel "patafizician" împrumuta o serie de gesturi mecanice specifice marionetei umane. Numai ca nu duce pana la capat procedeul parodiei, al non-identitatii cu personajul, prin distantare ironica, astfel ca actorii revin destul de repede, dupa cateva scene din prima parte a spectacolului, la registrul realist-psihologic. Care, e drept, si la Sdrindberg, nu este unitar, ci are elemente de onirism si de naturalism, în egala masura. Totusi, raman la parerea ca formula stilistica adoptata de regizor contine o doza de indecizie si de de inconsecventa.
Altminteri, montarea se sustine, are relief scenic, transmite emotii, idei, si pune în valoare interpretii. Scenografia este semnata de Cristina Ciobanu, e simpla, expresiva, seamana cu o moderna instalatie, avand cateva obiecte cu putere de sugestie, cu rol distinct în desfasurarea actiunii scenice.
Ideea spectacolului este cea de incompatibilitate între doua lumi diferite, între doua naturi umane croite dupa tipare violent opuse. Ea vine de sus, el vine de jos. Si nu numai în ceea ce tine de clasa sociala si de educatie. Ci e vorba despre o structura sufleteasca, despre un fel de a fi al oamenilor, indiferent de originea lor. Julie este o excentrica, o "nebuna", o "zaluda", e fiica de conte, o aristocrata (chiar daca scapatata, între timp) care-si permite luxul de a fi ea însasi, adevarata, autentica. Dar e un lux pe care-l va plati scump, cu propria viata. Ea crede ca poate trece peste conventiile sociale, dorindu-si, din toate puterile, sa fie iubita pentru ea însasi. Julia e o fiinta vulnerabila, care-si scoate masca sociala, lasa garda jos, devenind o simpla prada. Se culca cu valetul Jean în noaptea de Sanziene, excitata de atmosfera magica, si viseaza sa fuga cu el în lume, sa înceapa o noua viata. Dar Jean nu este decat un tip meschin, amoral, un servitor conformist, lacheu cu suflet mic, de sluga. Este doar un servitor umil, ametit de bucurie cand îi vorbeste contele. Nu poate sa-si depaseasca stricta conditie, desi îi trec prin minte si visuri de parvenire, dar într-o latura practica, marunt afacerista. Degeaba îl implora Julia sa o ajute sa iasa din încurcatura, sa o salveze, el nu are cum, n-o întelege, barierele dintre ei fiind insurmontabile. Imprudenta domnisoara nu are nicio iesire. Singura pe care o gaseste e în moarte, lupta dintre Eros si Thanatos fiind si ea în centrul piesei.
În rolul Juliei, Eliza Noemi Judeu are exaltarea eroinei, dar si luciditatea ei taioasa, dispretul suveran, revolta, amaraciunea, disperarea. Actrita joaca nuantat complexitatea personajului (care-i vine manusa), si e foarte buna în mai toate momentele. Convingatoare este si în scena (gandita inspirat de regizor) în care se umileste, vacsuind cizmele contelui dar si pantofii lui Jean, stergand apoi si pe jos. E o subtila observatie psihologica aici, o inversare de roluri, o degradare, o decadere extrem de dureroasa, o înfrangere. Ceva din personajul Juliei, vulnerabilitatea extrema, neadaptarea, tragismul, aspiratiile spre altceva, pretul scump platit pentru sinceritate îmi poarta cumva gandul la Blanche du Bois (din piesa "Un tramvai numit dorinta"), careia actrita i-a dat, candva, o admirabila întruchipare. Jean, în interpretarea exacta a lui Bogdan Buzdugan, este un barbat chipes, viril si suficient siesi, un ins vulgar si cinic, atunci cand stapaneste situatia. Si care nu poate sa-si sara peste umbra. Într-o lume de lachei, el este în elementul lui. La fel, bucatareasa Kristin, logodnica lui, jucata cu precizie, cu profesionalism atent la nuanta si detalii de Anca Bucsa. Actrita contureaza chipul unei femei marginite, terre-a-terre, aparent placida, dar vicleana si buna negociatoare în momente de criza, cand stie ca totul e de vanzare, e pe bani.
Mi-a placut faptul ca Dumitru Lazar Fulga trece peste cunoscutul misoginism al lui Strindberg (acesta, influentat de Nietzsche, dar si de nefericitele sale experiente amoroase si matrimoniale, credea ca femeia are o natura dominatoare, tiranica, voind sa subjuge barbatii) si o vede pe Julia, cea cu suflet sensibil, de artista, ca pe o victima a unei lumi în care sentimentele autentice, frumusetea, nobletea, visul, onoarea nu mai exista. De fapt, asta a vrut sa ne spuna regizorul, ca traim într-o lume a valorilor terfelite, abrutizata, imbecilizata, lipsita de noblete, din moment ce a ajuns pe mana unor lachei de duzina, care nu stiu decat sa fure si sa profite de situatii ambigue, echivoce, atat de favorabile netrebniciei lor.
P.S. Si daca domnisoara Julia nu are nicio iesire, ca asa-i piesa, vreau sa spun ca, din fericire, la premiera s-a rezolvat intrarea spectatorilor prin usa din fata a teatrului, normalitatea intrand în drepturile ei.
Carmen Mihalache