In organizarea Primariei municipiului Onesti, a Fundatiei Nationale “George Calinescu” si cu sprijinul Bibliotecii Municipale “Radu Rosetti”, azi (vineri, 23) si sambata, 24 septembrie in municipiul de pe Trotus se va desfasura o noua editie – a 43-a, a “Zilelor Culturii Calinesciene”. Manifestarea va debuta la ora 10, la sediul Fundatiei Nationale “George Calinescu” cu vizitarea expozitiei permanente “Univers Calinescian” si cu o prezentare a unui panoramic editorial (in care redactori de la reviste de cultura din tara vor evidentia aspecte din activitatea acestora si despre continutul revistelor).
Festivitatea de deschidere a acestui prestigios colocviu calinescian va avea loc la Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” in seara zilei de vineri 23 septembrie, de la ora 17. Dupa saluturile ce vor fi adresate de la institutiile implicate in organizarea acestei manifestari, prof.univ. Ion Pop va sustine prelectiunea “Orientari in poezia romaneasca de azi”. Decernarea Premiilor “Zilele Culturii Calinesciene” si prezentarea a doua momente muzicale de catre interpreta onesteana Miruna Oprea si de pianista Ozana Kalmuski Zarea completeaza aceasta festivitate. Sambata, 24 septembrie, de la ora 10, la aceeasi institutie de cultura onesteana va avea loc colocviul pe tema “O traditie culturala, George Calinescu la Onesti”. Moderatorul acestui colocviu este cunoscutul critic literar Alexandru Stefanescu. “Zilele Culturii Calinesciene” cuprind si un recital liric, “Poetul in Cetate”, cu participarea poetilor prezenti la manifestare. Intre scriitorii, criticii literari si invitatii care sunt asteptati ca sa participe la acest eveniment cultural de rezonanta nationala initiat de omul de cultura Constantin Th. Ciobanu mentionam pe Ion Pop, Alexandru Cistelecan, Ioan Holban, Paul Cernat, Carmen Mihalache, Grigore Codrescu, Radu Aldulescu, Emil Brumaru, Petru Cimpoiesu, Dumitru Braneanu, Bogdan Hanu, prof. Elena Bulai, gen. (r) Vasile Apostol, editorul Ionel Rusei si altii. (I. Moraru)