„Gradina publica plangea…” (II)

SALCAMUL LUI DELAVRANCEA – aflat în satul Goiesti, din comuna Lungani, judetul Iasi – a fost norocos. Arborele – salcam japonez – face parte dintr-un ansamblu vegetal care l-a asistat pe scriitor cand a alcatuit trilogia Moldovei: „Apus de soare“ (1909), „Viforul“ si „Luceafarul“ (1910). Primarul din Lungani a anuntat ca va amenaja un parc dendrologic, pentru a ocroti si pune în valoare arborii-martori ai nasterii capodoperelor lui Delavrancea (Radio Iasi, 25.08.2010).
PARUL LUI IBRAILEANU, mai putin celebru, a avut un veghetor de nadejde. Gavril Istrate, ruda cu criticul literar, l-a ocrotit cat a putut, pentru ca se gasea în fata locuintei sale de pe strada – cum altfel? – Garabet Ibraileanu din Iasi. În 1994, cand a observat ca i se termina zilele – am aflat de la profesorul nonagenar acum trei ani -, a chemat-o pe fiica lui Lucian Vasiliu, directorul Muzeului National de Literatura al Moldovei, si au facut o poza langa venerabilul pom. Apoi si-a dat obstescul sfarsit sub fierastraiele celor de la Spatii Verzi: parul se uscase, dar trunchiul a fost depus în curtea Casei Pogor.
SALCIA LUI BACOVIA
Venerarea lui George Bacovia a cunoscut doua momente culminante, exprimate calendaristic: 1971 si 1981, cand s-au împlinit 90, respectiv 100 de ani de la nasterea sa. Primului îi sunt asociate dezvelirea statuii poetului, din centrul orasului, în prezenta Aghatei Grigorescu-Bacovia, moment în care au fost identificate mai multe repere concrete din arealul bacauan, între care si o salcie pletoasa, sub care, pe o banca, poetul statea si medita ori scria. „De-ar vrea bacauanii sa aiba grija de aceasta salcie“, a transmis atunci sotia poetului, cea care s-a batut ca o leoaica pentru existenta caselor memoriale de la Bacau si Bucuresti. „O inscriptie pe acest arbore ar da si mai multa culoare parcului“, propunea un ziarist în 1972. Numele lui este Roni Caciularu, iar articolul se intituleaza „Centrul Bacaului, de la un capat la altul“, publicat în ziarul judetean „Steagul rosu“, anul XXVII, nr. 6040 (7819), din 13 iul. 1972, p.1. Am dat citatele de mai sus, precum si detaliile bibliografice, pentru a combate zvonul, pus în circulatie în august 2010 (cand a fost taiata salcia), ca nu a existat vreodata o salcie a lui Bacovia în Gradina Publica. În anii ’80 si mai ales în anii ’90, Gabriel Bacovia, fiul poetului, si Octavian Voicu, memoria culturala a urbei, preferau ca pasii prin centrul orasului sa-i poarte pe langa aceasta salcie.
Ce-i de facut? Nu stiu exact, dar ceva trebuie îndreptat, cu mijloacele muzeologiei, dendrologiei si mai ales cu multa bunavointa din partea bacauanilor. Altfel, vom crede la nesfarsit spusele poetului: „Cand am plecat din Bacau,/ Gradina publica plangea…“
Ioan Danila