Cartea vietii lui Eugen Budau

Se numeste „Bacaul literar“ (Iasi, Ed. „Universitas XXI“, 2004) si aduna truda de aproape doua decenii a unuia dintre cei mai destoinici filologi pe care i-a avut urbea lui Alecsandri si Bacovia. Cine doreste sa masoare potentialul de creatie al acestei parti de tara are la îndemana o lucrare monumentala (820 de pagini, format academic), din care reiese limpede ca „fenomenul cultural-literar bacauan, prin valorile sale, se integreaza fenomenului national“ („Argument“) cu maxim folos. (Eugen Budau ar merita, pentru aceasta, titlul de „Cetatean de onoare post-mortem al judetului Bacau“.)
Aceasta „carte a cartilor“ (C. Dram) împlineste un deziderat mai vechi al cercetatorilor pe ogorul culturii, combinand fericit cronologia cu evaluarea critica. Pare incomod sa apelezi la sumar pentru a ajunge la numele unui scriitor (cartea începe cu Marco Bandini, primul scriitor-cronicar bacauan, din secolul al XVI-lea, si se încheie cu Bianca-Maria Marin, nascuta în 1993, la Onesti), dar cititorul accepta supliciul din obligatia consultarii mai degraba a unei istorii literare decat a unui dictionar. Din structura cartii, din calitatea discursului critic, dar mai ales din volumul de munca impresionant înmagazinat între copertele ei, se vede limpede ca a fost un exercitiu de vointa încheiat stralucit. Nu întamplator, la putina vreme de la aparitia monumentalei lucrari, a tiparit un compendiu confesiv-informativ, „Cartea care m-a tinut în viata“. Pentru cei ce stiu ca Eugen Budau (30 aug. 1951, Bacau – 16 mart. 2006, Cluj-Napoca) s-a luptat cu boala cu o demnitate exemplara, titlul post-textului tiparit de Editura SAM apare cat se poate de explicit. Si-a dorit sa închege o istorie literara bacauana si a reusit.
Nu este singura carte; altele, în colaborare cu Ioan Vicoleanu („Analize literare“, „Ghid de literatura universala“) sau cu Viorel Savin („Scriitori bacauani“, I-II), merg catre utilitarismul didactic ori, ca preambul al „Bacaului literar“, catre informatia culturala locala.
A doua dimensiune a personalitatii lui este cea de publicist. A întemeiat reviste sau rubrici în publicatii de cultura sau în cotidiene, a colaborat la presa pedagogica si cea culturala si a dirijat, împreuna cu mari profesori de romana ai Bacaului (Ioan Lazar, Sergiu Serban, Mihai Semenov, Rodica Miron s.a.), fenomenul literar-didactic local. A încurajat tinerele talente cum putini au facut-o si a coordonat, ca inspector scolar, cu rara competenta corpul profesoral din judet.
Si dupa marea trecere, Eugen Budau a slujit cauza localismului creator. Prin bunavointa sotiei, Eugenia, si a fiicei, Ozana, o buna parte din biblioteca sa se afla la temelia Societatii Cultural-Stiintifice „Vasile Alecsandri“ Bacau, alaturi de un foarte important fond de carte si publicatii, al lui Octavian Voicu.
Pe 30 august ar fi împlinit 60 de ani. Doamne, cate ar mai fi putut sa scrie, cate destine literare ar mai fi croit, cate ar fi întemeiat! Atat cat a fost, cu voia Celui-de-Sus, se va împlini precum „povestea de dragoste“ pentru o lucrare de minte si inima care „va fi cercetata/ în secolul viitor“ (Eugen Budau, Relicva, în „Jurnalul literar“, 1993).
Ioan Danila