Se poate trai din scris?
• Prof.univ.dr. Stefan Munteanu, scriitor:
„Iata o întrebare retorica, dar provocatoare! Daca o privesc din perspectiva gândirii lui Socrate, ea pare absurda, chiar inumana si, deci, antispirituala. Dar daca i-ar fi adresata lui Dan Brown, perspectiva se schimba în totalitate. Fiecare dintre cei doi, în felul lui, are dreptate, întrucât traiesc în epoci total diferite si sunt animati de scopuri opuse. În Grecia Antica, unde domina o viziune filosofica umanista, Socrate visa la o societate perfecta, în care oamenii sa se împlineasca. De aceea si-a dedicat întreaga viata, gratuit, pentru a-si ajuta semenii pe drumul umanizarii. Nu a scris nimic, nu pentru ca nu ar fi putut, ci întrucât considera ca este mult mai important sa-si transpuna ideile în practica decât sa si le consemneze în vederea comercializarii. De partea cealalta, în America zilelor noastre, unde domina viziunea politica pragmatica, Dan Brown viseaza sa dezvrajeasca lumea, din ratiuni politice si financiare.
Între aceste doua presupuse extreme, greu de contestat, voi încerca un raspuns. Nu ma obliga nimeni, dar nici nu cred ca este bine sa refuz oportunitatea de a formula un gând. Mai ales ca sunt martorul unor fenomene contemporane, românesti, puternic manipulatoare. Pornesc de la ipoteza ca o asemenea întrebare framânta, cu precadere, spiritul postmodern, dispus sa relativizeze toate reperele si sa se balaceasca într-o confuzie maladiva. Concret, am fost îndemnat sa cred, în urma cu vreo doua luni, ca si scriitorii români pot câstiga bani multi. Mai exact, în cotidianul „Adevarul” din 1 mai 2011, ziaristii Raluca Bâra Iacob si Petre Barbu, prezinta un „top 10” al scriitorilor români, în functie de câstigul obtinut prin vinderea propriilor carti, pe baza calculelor facute de revista «Forbes România».
Parcurgând acest articol-lobby, retin, mai întâi, ca primii trei scriitori cu cea mai mare piata de vânzare, pe tot parcursul vietii lor pâna în prezent, sunt: 1. Mircea Cartarescu (540.000 de dolari); 2. Gabriel Liiceanu (460.000 de dolari; 3. D.R. Popescu (446.000 de dolari). Retin, în al doilea rând, dincolo de acest articol, faptul ca, la sfârsitul lunii mai, revista «Forbes România» a publicat si un top al primelor 10 carti bine vândute, scrise de autori români în ultimii 45 de ani. În acest top, primele trei carti sunt: 1. «Orgolii», 450.000 de exemplare (Augustin Buzura); 2. «Niste tarani», 200.000 de exemplare (Dinu Sararu); 3. «De ce iubim femeile», 165.000 de exemplare (Mircea Cartarescu).
Ma abtin sa fac speculatii în jurul acestor informatii, desi tare sunt tentat. Pornind de la ele, oricine ar putea sustine ca iata se poate trai si din scris. Un asemenea raspuns trebuie însa nuantat prin evidentierea compromisurilor si a contextului socio-cultural. Las cititorului placerea acestor descoperiri. Eu îmi îngadui doar ipoteza ca peste cinci sute de ani, în constiinta culturala universala tot Socrate va fi prezent.
Gândesc asa întrucât ma bazez pe conceptia lui Eminescu privind actul de creatie si de cultura în general. Poetul-gânditor despre care nu cred ca ar fi putut vreodata sa scrie o carte comparabila cu «De ce iubim femeile». Drept dovada sa ne amintim de pozitia lui Mircea Cartarescu din revista „Dilema”, nr. 265/1998. Mai poate fi retinut si faptul ca, deloc întâmplator, în acest numar al revistei «Dilema» mai poate fi descoperit si un alt mare scriitor antieminescian, respectiv Nicolae Manolescu, pe locul opt în topul „vânzarilor”. Din pacate, H.R. Patapievici, tot antieminescian destul de bine «vândut», a ramas în afara topului.
Închei cu gândul la autorul «Luceafarului», cel care nu a trait din scris, dar a trait pentru a scrie si pentru a ne atentiona ca «Mintea oamenilor învatati, dar fara talent propriu, adica purtatorii fiintei moarte mi-o închipuiesc ca o sala întunecata, cu o usa de intrare si una de iesire. Ideile straine intra printr-o usa, trec prin întunericul salii si ies pe cealalta, indiferente, singure si reci» (manuscrisul 2287, f. 15). Creatorul autentic, atunci când scrie, nu se gândeste la recompensa”.
A consemnat, Ion Fercu
