Bric-Brac: Cum suna viitorul?

Caldura mare, monser! Dar si frisoane, la greu, pentru cei care dau examene. Nici n-a trecut febra cu pardalnicul de "bacaloriat", cum spunea madam Georgescu din binecunoscuta schita a lui Nenea Iancu, ca a venit valul rece al repartitiei la licee a absolventilor de gimanziu. Sa vezi si aici nedreptate, drame, tragedii! Daca nu ai stiut sa faci mai multe optiuni, ramai cu ochii in soare! Repartitia la licee e un alt dezastru, care lasa pe dinafara multi copii. Sigur, comentariile, inflamarile pe tema invatamantului sunt la ordinea zilei, sunt inflationiste. Toata mass-media toaca subiectul, il intorc fata si pe dos, cauta vinovatii. Si, ca de fiecare data, vinovati sunt ceilalti, nu cei care se afla de fata. Trebuie sa recunoastem insa ca subiectul este deosebit de complex, implicand guvernari, partide, parinti si copii. Ce rol are societatea civila intr-o astfel de chestiune de maxima importanta cum este invatamantul national?
Sunt o gramada de ONG-uri, de par examplu, care se bat amarnic, an de an, si obtin fonduri frumusele, consistente, dar vai, pentru cauze mititele, nearatandu-se, in schimb, interesate de marea problema a educatiei, a pregatirii generatiei de maine, a insertiei ei in societate. Cert este ca dupa atatea tentative esuate de reforma, scoala romaneasca a ajuns ceva jalnic. si ca, societatea civila e in continuare pasiva (avand o rabdare vecina chiar cu prostia, daca avem curajul s-o recunoastem), in ciuda isteriei care-i cuprinde, periodic, pe cei direct loviti, parinti si copii, cadre didactice. Una dintre cele mai mari intrebari ale mele se leaga insa de parinti. Nimic n-o sa ma poata clatina in convingerea mea ca totul incepe de acasa, de la cei sapte ani (sau sase, ma rog, in timpurile mai noi) petrecuti cu genitorii, in cel mai mare timp. Ce este de facut, asadar? intr-o carte (Parinti straluciti, profesori fascinanti), aparuta si in traducere romaneasca, Augusto Cury, psihiatru si psihoterapeut, face o analiza a societatii contemporane, si ajunge la concluzia ca, niciodata, oamenii nu au trait o singuratate atat de intensa cum este acum. Ne ascundem, reciproc, sentimentele, lacrimile, spune autorul citat, parintii se ascund fata de copii, acestia fac acelasi lucru, la randul lor, iar profesorii se refugiaza in autoritarism. Una dintre cele mai mari greseli este aceea ca plusam la cantitatea de informatii, de cunostinte, in dauna formarii capacitatii de a gandi a celor tineri. Or, a inmagazina si repeta cunostinte, nu e mare lucru. Important este sa le poti procesa in felul tau, sa le treci printr-un flitru, sa selectezi ce iti poate folosi, candva, la nevoie, in viata. intre parintii buni (care le dau totul pe tava copiilor, oferindu-le oportunitati, si nedandu-se in laturi in a le satisface si mofturile) si parintii inteligenti e o mare diferenta. Parintii inteligenti nu cedeaza in fata santajelor sentimentale, emotivitatii, si nu negociaza orice. Ei isi pregatesc copiii si pentru ce e greu, si pentru un esec temporar. Spun ei, nu, in primul rand, si ii deprind si pe copii cu acest fel de a se raporta fata de viata. Pentru ca viata nu iti face mereu daruri, si te mai trezesti si cu refuzuri. Vremurile nu sunt usoare, iar copiii nostri e bine sa stie asta, si sa fie obisnuiti sa infrunte lucrurile, sa nu devina sclavii problemelor lor, sa dramatizeze inutil atunci cand s-au impiedecat un pic. Cu nesiguranta, timiditate, nemultumire, panica, fobii, refugii in placeri de moment, narcotice, viitorul nu are cum sa sune bine. La asta trebuie sa fim atenti! Nu la ce bikini poarta doamna Udrea si alte parascovenii de genul asta, cu deplasari oficiale cu elicoptere, dar cu copii, si alte dracovenii de genul asta, minor si caraghios, in fond, pentru ca ne furam singuri caciula si ne pierdem timpul!
Carmen Mihalache