Eminescu si spiritualitatea indiana

La mijlocul lunii iunie, când parfumul florilor de tei se revarsa inmiresmând intreaga natura, revine in memoria noastra amintirea marelui poet Mihai Emienscu, simbol al spiritualitatii românesti, in creatia caruia ne regasim mai buni, mai umani, mai sensibili. El nu apartine doar spatiului cultural românesc, ci si spiritualitatii universale. Predispozitia si cerinta sa sufleteasca l-au atras spre India. Datorita fondului comun de simtire al celor doua popoare, român si indian, India a patruns adânc in sufletul poporului nostru. Scriind despre spiritualitatea româneasca, Lucian Blaga afirma: "Prin asimilarea totala, motivele de provenienta indica au intrat in insasi fiinta noastra, de unde ele nu mai pot fi smulse decât distrugând tesuturi vitale" (Mahatma Gandhi, cum l-am cunoscut, Saeculum 1943, mai-iunie). Prin profunzimea gândirii sale, fondul de sensibilitate, viziunea sa asupra omului, a existentei si a universului, Eminescu se apropie de gândirea si lirismul Indiei. Astfel, natura este des intâlnita atât in literatura indiana cât si in opera lui Eminescu. Imaginea lunii este asociata la ambele popoare cu sentimentul durerii. Eminescu scria: Când luna printre nori pe lume vegheaza./ Când fiece unda se-mbraca c-o raza/ Când cânta ai somnului ginii natângi/ Tu tremuri si plângi" (Când… Opere I, ed Perpesicius). Acelasi sentiment il regasim si in versurile lui Tagore: "Luna, tu trezesti valuri de lacrimi in oceanul tristetii mele." Eminescu, asemeni poetilor si scriitorilor indieni din toate timpurile, de la poetii vedici pâna la Rabindranath Tagore, si-a expus ideile filosofice invaluite in parfumul poeziei, deoarece sufletul omenesc se deschide ca sensibilitate si profunzime, mai mult si mai direct in fata creatiei lirice, fiind mai disponibil de a patrunde gândirea filosofica prin spectrul poetic. Conceptia despre dragoste a lui Eminescu porneste de la gândirea filosofica. Pentru Eminescu iubita e un inger (In Ingere palid) sau o cântare intrupata ("La o artista"). In "Locul aripilor", el se intoarce la divinizarea iubitei: "Azi iubesc a ta fiinta cum iubesc pe Dumnezeu". Aceasta viziune o regasim in creatiile indiene. Esenta literaturii vaisnave, din care face parte poemul de iubire mistica Gitagovinda, de Jayadeva, este unirea dragostei umane cu cea divina. In opinia lui Tagore, poetii vaisnavi au vazut-o pe iubita in Dumnezeu si pe Dumnezeu in iubita, conceptie impartasita si de Tagore. Atât la poetii vaisnavi cât si la Eminescu, aceasta divinizare a iubirii provine din dorinta de a-l descoperi pe cel necunoscut in cunoscut si de a ajunge de la finit la infinit. Exponenti ai culturii indiene s-au aplecat cu pasiune asupra studiului si traducerii operei eminesciene.
Un exemplu in acest sens este dr. Amita Bhose, ale carei cursuri am avut deosebita onoare de a le frecventa. In anul 1969 a aparut, la Calcutta, volumul Kavita (Poezii) de Eminescu, in traducera Amithei Bhose, fiind prima traducere a lui Eminescu in India, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. Teza sa de doctorat s-a numit "Influenta indiana asupra gândirii lui Eminescu, având ca indrumator pe prof.dr. Zoe Dumitrescu Busulenga, care remarca: "Este pentru prima data si momentul mi se pare incarcat de semnificatii ca o minte indiana se pleaca asupra operei eminesciene, judecând si nu in sine, ci in raport cu o straveche cultura a rasaritului. In anul 1978, la Editura Junimea, IasI, apare volumul "Eminescu si India" de dr. Amitha Bhose. Intreaga viata, dr. Amitha Bhose si-a dedicat-o raspândirii literaturii române in India. Datorita pasiunii pe care a manifestat-o in studiul operei eminesciene, când a parasit aceasta lume, aflându-se pe pamânt românesc, studentii sai au venit din toate colturile tarii pentru a-si lua ramas bun si a-i recita poezii de Eminescu.
Prin opera sa, Mihai Eminescu a creat o punte de legatura intre spiritualitatea indiana si cea româneasca.
Iuliana Chiper