Mihaela Babusanu Amalanci si a ei „Adevarata fericire”

Mihaela este un nume bine cunoscut in sfera creatorilor de haiku, a aparut in mai multe antologii, volume colective si reviste de specialitate din tara si strainatate, este o prezenta vie in cadrul concursului electronic de haiku de pe Romanian Kukai organizat de d-l Cornel Atanasiu din Bucuresti, haiku-urile sale fiind aproape de fiecare data foarte bine cotate ori câstigatoare.
Astazi Mihaela Babusanu Amalanci iese la rampa cu o carte de poezie in editie biligva: Adevarata fericire/True happiness.
Coperta sugestiva exprima exuberanta tânarului care vede viata nu cu ochii obositi, ci cu acel viu care emana din interiorul lui, ca o flacara. Cartea Mihaelei nu apare ca o surpriza, asemenea unui copil dintre flori, ci ca o asteptare, o implinire a unui cautator de pietre pretioase.
Hai sa deschidem aceasta carte impreuna, asa cum se deschide o fereastra, sa respriram aer curat, aer de poezie; sa facem impreuna o calatorie mântuitoare prin versurile Mihaelei.
Eu o vad pe o banca… intr-o gradina… stând ca un copil cu privirea visatoare, cautându-si implinirile si neimplinirile; intr-un moment de liniste, intra in marea tacere a sinelui, strânge unealta de scris lasând urmele pe hârtia alba. Urmele ei amestecate cu urmele celor care i-a iubit si pe care au iubit-o, de la care a simtit primul fior al dragostei, devenita mai târziu iubire: „se intrezareste ca o aripa care se intoarce la radacina” dupa cum marturiseste prefatatoarea cartii, d-na Melania Cuc.
Cineva il intreaba pe Budha: „ce este viata? viata prietene este lumea in care te privesti!”
In prima poezie, care da si titlul cartii, Mihaela se priveste cu inima; peste dealuri la Babusa, adunând d epe uliti, de pe dealuri, din paduri si de pe prispa casei fericire. Cum? E simplu, acolo sunt toti ai ei… si jarul, care poate fi orice; si foc in jurul caruia stateau toti noaptea…si iubirea care nu se stinge in inima ei. Ea este sigura ca iii gaseste acolo, ca o asteapta cu aceiasi dragoste ca la inceputuri. Si atunci in Ea explodeaza Fericirea. In acele momente viata Ei nu mai este proiectata ca un trecut, ci ca un Prezent palpabil, o realitate. Ea nu mai merge in linie dreapta, se ridica in spirala imprastiind fluidul peste memorie.
Intoarcerea in satul copilariei reprezinta un test de rezistenta prin care isi verifica trairile si sentimentele. Abia acolo realizeaza ca tot ce-i apartine satului ii apartine si ei. Care dintre noi, cei care scriem, atunci când ne simtim sufletul coplesit, descoperit, nu ne intoarcem, ca o Scarlet O Hara asa cum face si Miha (cum imi place mie sa ii spun), autoarea cartii Adevarata fericire spre locurile copilariei?
In poemele urmatoare: Eu, Sincron, Destin, Secretul gustului, Bumerang… prezentate sub forma de catrene, Miha se regaseste in puterea de nuantare, nu pierde directia de mers , dorinta de a merge pâna la capat este atât de puternica incât… chiar daca i s-au inecat corabiile, insista sa i se gaseasca cel putin catargele:
„Mare albastra, mare enigma…/Mi s-au innecat corabiile./Lasa-mi scafandrii sa-si faca treaba,/ Si sa-mi gaseasca macar catargele.”
Nu este indiferenta la tot ce se intâmpla in jurul ei, se implica in suferintele naturii, nu trece pasiva pe lânga tot ce vede si mai ales ca… peste tot duhneste a nepasare… lumina din fereastra se stinge cu flama… si iubirea incepe s-o doara…!
Primavara-si alearga vestitorii/ Peste locuri moarte cu oameni anosti/Aniversarea-mi bate grabita-n fereastra/ Pestii mor pe capete in ape otravite.
Alaturi de toate astea se poate auzi cum „in sufletul ei iubirea se tânguie… o inghite sufletul noptii… ii bulverseaza gustul…
„Cuvintele ranite permanent, /Curgând ca mierea dintr-un vis absent /Ma urmaresc aievea de strident”.
In poemele „A fost si Remember” arata puterea de resemnare; privind cu o aparenta indiferenta recunoaste in sinea ei adevarul care doare, dar nu iarta; „Tu ramâi coltul acela de stânca, de care am trecut atât de greu…Tot ce a ramas…regretul tradiv”
Dar asa cum anotimpurile se succed… cum zilele imping noptile, IUBIREA pentru tot ce a iubit nu dispare, osemintele bunicului mai au putere si dupa moarte…;
„Si iarasi inflorit-au ghioceii/Si-adulmec iar mireasma stravezie/Sarutul de dezghet/Pe-un pat de simtaminte moarte /Si urlet reprimat in susotire”
Miha crede, totusi, in iubire, ii place iarna in doi, ca soarele-si toceste maretia/peste trupurile noastre/bratul tau schiteaza peste mine poezie.
Cartile pe care le fac poetii sunt ca niste candelabre in templu; altele sunt felinare, oricum noi le preferam pe cele aducatoare de lumina, asa cum este si cartea „Adevarata fericre/True happiness”, a poetei Mihaela Babusanu Amalanci.