E ciudat cum un eveniment care ar trebui sa fie unul plin de satisfactie, de bucuria lucrului implinit, poate vira spre alte stari, nicidecum fericite. Ma refer aici la ceva strict actual, la tinerii care au absolvit o facultate, si au defilat, zilele trecute, in costumatia specifica acestei festivitati. in mod normal, ei ar trebui sa fie veseli, increzatori in fortele lor, in ceea ce vor izbuti sa faca intr-un viitor care le apartine, cum se spune cu o expresie destul de uzata. in realitate, lucrurile stau cu totul si cu totul altfel. Am citit reportaje, am ascultat declaratii ale tinerilor absolventi si am vazut ca par a fi fara speranta. Ceea ce e foarte dureros la varsta lor, una a inceputurilor in profesie. Unii dintre ei chiar sunt de un pesimism inadmisibil, cand afirma ca: "din pacate, totul se termina aici". Adica, odata cu terminarea facultatii. Altii, cu un gram mai optimisti, isi propun sa-si continuie studiile, sa se perfectioneze, sa dea un master, un doctorat, chiar. Din pacate, nici asta nu le garanteaza o reusita certa, realizarea pe care si-o doresc. In lume, in Occident, mai precis, sunt multi detinatori ai titlului de doctor, care, neavand incotro, cand nu-si gasesc locuri de munca pe specializarea lor, ajung la "munca de jos". Se stie ca doctoratul a devenit un soi de afacere, care a mers destul de bine, a prins si la noi moda, dar acest titlu nu ofera mai nimic in schimb. Citesc un rezumat al unui articol aparut, mai demult, in "The Economist", care cuprinde si dezvaluirea unei studente la doctorat. Ei bine, tanara relateaza cum, la intrebarea ei despre ce beneficii va avea la sfarsitul stagiului doctoral, in loc de oferte avantajoase de job-uri, cu pachet motivational, cum se zice, i s-a dat un raspuns sec, de-a dreptul cinic: "gaseste-ti un sot cu bani!". Cam la asta se reduce totul. Vedeti, nu numai prin ograda noastra se petrec astfel de lucrusoare, circuland legende (false, evident) cu cenusarese devenite ladies. Cum in viata se plateste totul, astfel de "fericite" nu o duc niciodata bine cu adevarat, destinul jucandu-le feste. Pentru ca, in existenta asta a noastra, scurta, cata este, nu conteaza decat ceea ce ai castigat, cucerit prin fortele proprii.Trebuie sa muncesti, ca sa fii, ca sa ai. Ce-i de haram, de haram se duce. Apropo de titluri inalte, academice, de savantlacuri, se pare ca, in lume, mai nou, mitul educatiei se cam duce de rapa. Nu mai creeaza oportunitati clare, ca altadata. Tinerii nostri, si, mai ales, parintii lor plini de ambitii si frustrari, care-si doresc ca odraslele sa o duca mai bine, sa fie "titrati", ar trebui sa deschida ochii. Tot meseria ramane "bratara de aur", iar scolile profesionale sunt ceva, cat de cat, mai sigure, oferindu-ti o calificare, ceva concret, palpabil. Nu exclud, desigur, invatamantul vocational, care presupune talent, daruire, o munca imensa, de-o viata, pentru performanta, autodesavarsire etc. Cred ca e mai bine sa pretuim ceea ce e realist, pragmatic, si sa orientam tinerii spre aceste lucruri, ca sa nu ne invartim in gol, in jurul cozii, intr-un sistem educational defunct, care nu comunica defel cu piata muncii.
Carmen Mihalache