14 noiembrie 2024

Poliţiştii îi cercetează pentru conducere sub influenţa alcoolului

La data de 17 ianuarie a.c., o patrulă de poliție din cadrul Poliţiei Oneşti, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în flagrant, un conducător auto în vârstă de 32 de ani, din comuna Gura Văii, care conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi ped. de art. 336 din C.P. urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.



La aceeaşi dată, în jurul orei 03.00, poliţiştii băcăuani au depistat în trafic un conducător auto în vârstă de 32 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, care conducea un autoturism, pe Calea Republicii, sub influenţa alcoolului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014