Bric-Brac: Oare ce ne mai paste?

Da’ multe se mai întampla în ultima vreme la noi, de zici ca misuna peste tot regizori care au pus mana pe niste scenarii de senzatie! Regizori de circ, pentru ca spectacolul e din prin zona aceea, n-are fineturi, ca le-ar sta în gat alor nostri, obisnuiti cu bucate îmbelsugate, înotand în grasime. Ca la un facut au fost extradati niste insi care au paraduit din greu tarisoara si au mai multe dosare pe rol, s-a produs, în premiera, o demisie “de onoare” (ca ministrul respectiv s-a executat scurt, la ordin, care începe tot cu “o”, dar e alta daravela, în cazul de fata, nici nu mai povestim, ca era prea la vedere totul), mogulul Vantu s-a dat în petic (la un mod cam “mongoloid”, asa mi s-a parut mie), etc., etc… Dar, sa nu uit, a fost si ceva legat de teatru, de cel adevarat, de pe scena, de data asta. Adica s-a produs o noua gala UNITER, una de o plicticosenie infinita. A fost un supliciu sa ascult discursul kilometric al principesei Iordaniei, ceva care dadea ca nuca-n perete la ceremonia anuala a oamenilor de teatru, unde se vine pentru premii, urmate de lungi, anoste, si chiar caraghioase multumiri. Singurul viu în mod real, un tip autentic în umorul lui muscator a fost Horatiu Malaele, si el nominalizat pentru stralucitul rol pe care-l face în spectacolulul “Dineu cu prosti” de la Nationalul bucurestean. El a rostit un monolog buclucas, din care se întrezareau multe din of-urile si tarele lumii teatrale, cu agitatele ei culise, lupte intestine, aprige interese ale grupurilor de influenta, marunte, dar zgomotoase coterii, si nesfarsita vanitate, bineînteles. Malaele e un artist total. E un comediant sclipitor, un caricaturist talentat, un regizor original, cu idei noi, si, pe deasupra, mai are si condei, pentru ca scrie bine, cu mult nerv si ironie acida. Dintr-un decalog sui-generis, alcatuit de el pentru uz personal, spicuiesc: ”Fii prietenul dusmanilor tai. Un proverb islamic spune ca numai iubindu-i poti sa-i distrugi”; “Daca pierzi teren, lasa impresia ca ai facut-o intentionat. Impune un principiu: am dat doi pasi înapoi, ca sa-mi pot lua avant”; “Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a ramane sus îti trebuie umanitate”; “Nu te întinde prea tare, risti sa pierzi controlul granitelor”. Si un ultim îndemn, care mi-a atras atentia în mod deosebit, pentru ca am gresit si eu cand m-am revoltat, în niste situatii, ignorand adevarul de viata continut în cele ce urmeaza: Nu lupta împotriva cabalelor întemeiate pe ambitie si frustrare. Îti pierzi vremea, iar lor le creezi scop”. Adica motivezi niste terchea-berchea, le dai prilej sa demonstreze ceva, sa se afle în treaba, si sa-ti tot taie calea, grozavindu-se cu ispravile lor. Cand cel mai întelept lucru ar fi fost sa-i lasi sa zaca în micimea lor lipsita de orice orizont. Oricum, o concluzie cinica ar spune ca nu se întampla decat ceea ce trebuie sa se întample. Fapt evident, dar care nu ne scapa de apasatoarea întrebare: oare ce ne mai paste în viitorul apropiat? Doamne ajuta, Dumnezeu cu mila, raspunde romanul evlavios, dar care nu prea stie (dupa cum reiese dinntr-un recent sondaj) care-i deosebirea dintre Craciun si Paste cand e cu nasterea, cand cu învierea. Asa ca ne tot uitam în sus, poate ceva-ceva o sa pice.
Carmen Mihalache