Bric-Brac: Cu capul sub fusta

Zilele astea, cand toate televiziunile parca dau in clocot si ne servesc, in serie, stiri despre scandalurile din lumea mondena, divorturi, nabadai, dezvaluiri "incendiare", la care se adauga acum subiectul gras cu fitoasa fata a fotbalistului Mateut (scapata rau din mana de niste parinti cam naivi, ingaduitori la modul stupid, periculos pentru odrasla lor), mi-au venit in minte spusele lui Emil Cioran. "Vin dintr-un colt de Europa unde nestapanirea, confidenta, marturisirea abrupta, impudica sunt fapte obisnuite, unde se stie totul despre toti, unde viata in comun devine un confesional public, unde tocmai secretul e inimaginabil, iar volubilitatea se invecineaza cu delirul". Curat delir! Cioran, de la nasterea caruia se implinesc astazi o suta de ani, face o caracterizare a romanilor extrem de exacta si teribil de actuala, din nefericire. Nu ne-am schimbat deloc. Traim in acelasi "confesional public", intr-un fel de groapa comuna a dejectiilor umane. Nu exista pic de pudoare, un minim de decenta in viata publica. E ca la zoo, unde maimutele isi scot fundul, printre gratiile custilor, ca sa-l arate vizitatorilor. Numai ca ele au ramas la nivelul lor, primitiv, ca de aia sunt primate, nu-i asa?, iar oamenii fac parte din alta rasa, superioara, cica-se. Astepti de la ei sa aiba ratiune, discernamant etc. Apropo de sarbatoritul (ca la centenar, normal) Cioran. Scriitorul era un om foarte discret, care nu si-a etalat "lenjeria intima" si nu a lasat scrisori de amor, din acelea compromitatoare, dupa cum afirma exegetii operei sale. Nici in caietele aparute postum, pregatite pentru tipar de Simone Boue, nu gasim detalii despre viata lui personala si nici comentarii despre cunoscutii, apropiatii sai. Cioran scrie despre starile lui de spirit, atat de schimbatoare, analizandu-le la infinit. Si, totusi, a existat o "bresa" in comportamentul originalului filosof a carui existenta a fost, intotdeauna, impotriva curentului. Cel care a fost mandru toata viata ca e lucid a cunoscut o pasiune ravasitoare cand trecuse de 70 de ani, picand in mrejele unei frumoase nemtoaice, profesoara de filosofie, numita Friedgard Thoma. "Ultima iubire a lui Cioran" nu s-a putut abtine, deh, a vrut si ea sa ajunga celebra, si a publicat o carte, dand la iveala scrisorile in care faimosul amorez ii facea o multime de inflacarate declaratii, spunandu-i ca nu mai vrea nimic altceva decat sa ramana toata viata "cu capul sub fusta ei". Mie mi s-a parut foarte amuzanta, atasanta, tulburator de omeneasca aceasta "ratacire" a unui filosof renumit pentru scepticismul lui dizolvant. Ehei, ce face amorul din om…
Carmen Mihalache