Povestea unui bacauan refugiat din Basarabia
Sarbatorile de Paste sunt mai speciale in acest an pentru Iosif Melinte. Chiar pe 4 aprilie va implini 100 de ani. Amintirile sale dintr-un secol de viata sunt vii, iar sufletul i-a ramas tânar. L-am vizitat si i-am ascultat cu interes si emotie marturisirile. Chiar la plecare, ne-a impartasit secretul longevitatii sale. La aniversare ii vor fi alaturi prietenul de o viata, finul si alti oameni care il iubesc.
Duminica, in ziua de Paste, Iosif Melinte va implini o suta de ani. Un secol de viata impartit in doua de Prut. S-a nascut in satul Nerusai, comuna Ismail, din Basarabia. Isi aminteste perfect anii copilariei, dar mai ales vremea primului razboi, când mergea la primarie sa astepte scrisori de la tatal sau, aflat pe front. Si nu poate uita cum il indemna mama sa invete carte. “A tinut sa am o meserie, ne-a povestit Iosif Melinte. Eram printre primii din clasa. Am ajuns secretarul comunei.” Viata se scurgea in ritm domol. S-a casatorit cu Raisa, “pe care o cunosteam de mica”. “Frumoasa, buna, dar apriga, asa cum sunt toate femeile daca nu faci cum vor ele”, il completeaza finul. Totul mergea de minune, insa cel de-Al Doilea Razboi Mondial i-a obligat pe tinerii soti Melinte sa lase in urma casa din Basarabia, parintii, fratii si prietenii. Functionari fiind, au fost obligati sa vina in România. Iosif Melinte a luat cu el atunci si a salvat arhiva comunei in care s-a nascut. “Am imbarcat-o la Chilia si au ajuns la Corabia. Dupa razboi, documentele au ajuns inapoi la primaria din Nerusai.” In România, refugiatii au fost priviti multi ani cu ura. Li se spunea ca au adus in tara comunismul. Daca s-ar fi intors in Basarabia ar fi fost stigmatizati ca tradatori de tara. “Asa scria pe vagoanele cu refugiati care se intorceau in Basarabia.” Târziu a aflat ca fratele si tatal i-au murit de foame in 1947. Doar mama si sora au supravietuit.
Au prins radacini in Bacau
Soarta i-a purtat pe Iosif si Raisa Melinte din sudul României in Ardeal si, de acolo, in Moldova. “Am fost initial evacuati in judetul Romanati, apoi am primit repartitie ca notar la Turda. Reforma monetara mi-a desfiintat meseria. Am invatat contabilitate si ne-am mutat in Bacau, acum 60 de ani, fiindca asa i-au recomandat medicii sotiei mele, suferinda de astm.” Au muncit si au reusit sa treaca peste toate necazurile. I-a ajutat mult grupul de prieteni basarabeni, refugiati si ei. Familiile Melinte, Mincu si Teodoru erau ca una singura, si la bine, si la rau. Amintirea sarbatorilor petrecute imnpreuna este de neuitat. Femeile erau gospodine desavârsite. De pe masa nu lipseau bucatele traditionale moldovenesti, toate gatite in casa. Din grupul de prieteni basarabeni refugiati i-a mai ramas doar Dumitru Mincu, de 95 de ani, si fiul acestuia, care ii este si fin. Cei doi prieteni petrec mult timp impreuna si ingrijesc mormintele sotiilor pe care le-au iubit nespus. La apusul vietii, ii leaga un trecut amar si zeci de ani in care s-au avut ca fratii.
Cumpatare si un paharel de tuica
La 100 de ani, regretele nu-si au rostul. I-a iertat chiar si pe cei care nu i-au dat pensia cuvenita dupa 42 de ani de munca. “Nu mi-au luat in calcul documentele si mi-au stabilit pensia la salariul minim. Nu conteaza. Am renuntat la procese. Mi-am adaptat nevoile la pensie.” Modest, om al legilor si al cifrelor, nu face mare caz de vârsta venerabila pe care a atins-o. “Secretul meu este cumpatarea. Asta le recomand tinerilor. Ah, si un paharel de tuica in fiecare dimineata. Eu beau 20 de grame, sa omor bacteriile.” Duminica, in apartamentul din Cornisa in care locuieste de 43 de ani, Iosif Melinte isi va primi oaspetii. Ii va servi cu bucate moldovenesti gatite chiar de el. Ii uram si noi “La multi ani”, un Paste fericit si sanatate de fier.
