De câte ori nu am auzit expresia „Viața bate filmul”? De nenumărate ori, și poate că de tot atâtea ori n-am crezut așa ceva, catalogând expresia drept o chestie comercială. Există pe lumea asta mare fel de fel de povești, care mai de care mai palpitante, unele care îți dau idei și îți deschid noi orizonturi, altele care doar te lasă pe gânduri. O astfel de poveste am descoperit de curând într-o carte nouă, categorisită de unii drept jurnal de călătorie iar de alții un fel de filosofie de viață. Chiar dacă nu pare nimic spectaculos până aici, lucrurile încep să devină fascinante când o cunoaștem pe autoarea acestei cărți.
Ea este Simina Cernat, are 26 de ani și este din Bacău. Cartea ei, „Samsara”, a apărut la finalul anului trecut şi a fost scrisă în urma experiențelor pe care autoarea le-a trăit în patru ani petrecuți prin Asia. Și să nu vă imaginați că în această perioadă Simina Cernat a huzurit prin hoteluri de nu știu câte stele și a participat la dineuri și seri pe care oamenii de obicei le petrec în vacanțe.
Până să-i dăm cuvântul Siminei, redăm o descriere a autoarei „Samsara” de pe unul din site-urile care pun în vânzare această carte: „Simina Cernat e una dintre acele ființe aflate în mijlocul unui drum în care nici nu se mai întreabă cine este, ci mai mult cine devine și cum se transformă în fiecare clipă. A renunțat la siguranța unei vieți confortabile pentru a se aventura într-o călătorie de explorare, care continuă să îi arate lucruri despre sine și despre lume.
Simina este una dintre acele ființe pe care vrei să le cunoști… După o călătorie de patru ani cu rucsacul în spate, prin Asia, «Samsara», care a început ca o carte cu povești de călătorie, a devenit un itinerariu mental și spiritual. Lumea se transformă intens în laboratorul emoțiilor și apoi erupe ilogic, așa cum e de fapt sufletul omenesc.
În postura de nomadă, Simina își disecă trăirile, își recunoaște limitările culturale și acceptă tot ce viața îi aduce în cale, dar, ce e mai important, sapă în interior după o esență mai onestă.”
Sunt convins că în urma acestei descrieri cititorul ar vrea să o cunoască altfel pe Simina Cernat, iar din această perspectivă am stat de vorbă cu autoarea „Samsarei”.
-Povestește-ne, te rog, despre copilărie și ce te leagă de Bacău.
-M-am născut în Bacău în 1992 și am locuit aici primii 19 ani, până am terminat liceul. Părinții mei sunt din sate din jurul Bacăului și majoritatea vacanțelor le-am petrecut la țară, la bunici. Mai exact, la bunicii din partea mamei, din Tamași, și la cei din partea tatălui din satul Ludași, comuna Balcani. Încă mă simt conectată cu satele bunicilor și le vizitez de fiecare dată când vin în România, chiar dacă ei nu mai sunt.
-Cumva ți-ai luat viața în mâini de mică…
-Într-adevăr. Părinții mei au plecat în Italia când aveam 7 ani. Când am împlinit 12 ani au vrut să mă ia și pe mine acolo, dar nu am vrut să merg. Îmi plăcea libertatea pe care încă o aveam în România copil fiind – mers singură la școală, jucat în fața blocului etc. Ai mei locuiesc şi acum în Italia, iar pe mine m-a crescut o mătușă până la 13 ani. Apoi am locuit împreună cu sora mea, până la 16 ani. Sora mea a plecat la facultatea de medicină din Cluj și s-a stabilit acolo, așa că o perioadă am locuit singură.
-Cum era în liceu?
-Sunt absolventă a Colegiului Național „Vasile Alecsandri”. În anii de liceu mă simțeam destul de sufocată în Bacău, mi se păre că nu se întâmplă nimic, că oportunitățile sunt reduse. Eram o elevă bună. Primeam bursă pe care o puneam deoparte, iar la final de liceu aveam strânși 2000 euro. Cu banii aștia am plecat cu iubitul meu, care era fotograf, în China, Tibet și Pakistan, unde el avea început un film documentar despre comunitatea Shimshal, din munții Karakorum. Din cauza situației politice, Bin Laden fiind ucis atunci în Pakistan, nu am primit viza și a trebuit să regândim călătoria. Din China am mers în Nepal și India. Vara următoare am plecat în Vietnam pentru trei luni, însă tot nu eram mulțumită de stilul de călătorie. Mi se părea că interacționez prea puțin cu localnicii.
-Așa ai dat de gustul călătoriilor, în timp ce studiai la facultate în capitală.
-Da. Mă mutasem în București și am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice. După ce am terminat facultatea eram deja despărțită de un an de iubitul meu, iar cei mai mulți dintre prieteni erau plecați prin lume. Eram detașată de tot și am decis să plec în Indonezia, să predau limba engleză timp de trei luni și eventual să mai călătoresc o lună sau două.
-Și cum te-ai descurcat?
-Aveam doar 2000 de dolari. Nu credeam că pot călători prea mult. Am folosit platforma couchsurfing, rețeaua locală de transport, auto-stopul, am stat mult în casele localnicilor, am găsit la fața locului oportunități de voluntariat. Am trăit un an și trei luni cu banii ăia.
-Ce a urmat?
-După o pauză de două luni în Europa m-am întors în Asia, pentru că mă îndrăgostisem de un indian. Am mai stat trei ani în Asia, iar din acești trei ani am stat foarte mult în India. Am început să fac mult trekking (conform wikipedia, Trek este un tip de călătorie aventuroasă și lungă, efectuată pe jos în zonele în care mijloacele comune de transport, în general, nu sunt disponibile. Trekking-ul nu trebuie să fie confundat cu alpinismul-n.r.), să urc munți mai înalți singură între care două vârfuri de peste 6100 metri, să organizez ture de trekking pentru români.
-Despre toate aventurile tale în Asia putem afla mai multe din cartea ta, „Samsara”. Când și în ce condiţii ai scris-o?
-De mai bine de trei luni m-am întors în România să-mi schimb paşaportul și buletinul, și îmi expirase și viza. În această perioadă am publicat „Samsara”, o carte cu povești de călătorie și un jurnal al transformărilor umane petrecute pe drum. Publicarea mi-a fost propusă de directorul editurii Cartex pe care îl știam încă din facultate. A citit fragmente din carte, a înțeles-o și a crezut în ea. Am avut lansarea principală la târgul de carte Gaudeamus din București și, ulterior, lansări în Bacău, Roman, Iași, Cluj, Oradea, Timișoara, cu un public cu vârste între 1 an și 70 ani. Am promovat-o la diferite televiziuni și posturi de radio locale.
În afară de turul României de promovare a cărții, patru weekenduri la rând am fost voluntară la Educab, în munți, un proiect care a creat patru puncte de lectură la patru cabane din Carpați. A urmat un proiect de antreprenoriat rural în Italia prin Erasmus+. Mă interesează dezvoltarea rurală pentru că aș vrea să dau ceva înapoi zonelor de suflet, care majoritatea sunt rurale și eventual să implementez ceva și în România.
Sperăm că v-ați făcut o imagine interesantă despre Simina Cernat, o tânără care prin cartea ei ne transmite de fapt că nimic nu e imposibil. Cât despre volumul „Samsara” pot spune că este o carte pe care nu trebuie să o ratați. Este o carte captivantă care nu te lasă să o lași din mână. În paginile ei vei cunoaște oameni intersanți, culturi diferite, dar și peisaje deosebite care sunt puse pe hârtie cu atâta acuratețe că poți să simți că ești acolo. Mai mult nu am să vă spun, pentru a nu vă strica bucuria de a descoperi lumi extraordinare, lumi aduse mai aproape prin trăirile Siminei Cernat, cuprinse atât de bine în cele 304 pagini ale cărţii. Nu mai vreau decât să aflăm de unde vine această denumire, Samsara, şi ce reprezintă.
Explicatia ne-a fost oferită chiar de Simina Cernat: „Samsara e un termen sanscrit care vorbește despre ciclul viață-moarte-viață. Renaștere. Mi se pare că, în timpul vieții, murim și renaștem de atâtea ori. Când eram mică îmi plăcea să scriu și mă gândeam că aș vrea să scriu o carte. «Samsara» a fost, inițial, un titlu temporar. Nu-mi venea niciun cuvânt în minte și văzusem un film care mi-a plăcut foarte mult cu un călugăr budist și filmul se chema «Samsara».”
Cartea „Samsara”, de Simina Cernat, a apărut la editura Cartex anul trecut și are prețul de achizitie de 29 de lei. Poate fi cumpărată din librării sau de pe site-uri de specialitate unde au apărut și diferite promoții. Lectură plăcută!
„Curajul meu nu a fost că am plecat singură la capătul pământului, ci că mi-am luat viața în mâini și am început să o modelez așa cum mereu am visat să fie, că am decis să-mi urmez chemarea interioară și să trec peste așteptările sociale și peste «treburi», care nu mă asaltau la tot pasul.”
Din notările Siminei Cernat cuprinse în „Samsara”