Lupta pentru trecerea Casei Memoriale "Vasile Alecsandri" la municipalitate continua. Atât conferentiarul universitar bacauan, cât si directorul Directiei Judetene de Cultura si Patrimoniu Cultural National Bacau au participat la o discutie cu prefectul Constantin Scripat, pentru a gasi solutii.
Subiectul Casa Memoriala „Vasile Alecsandri" nu s-a incheiat. Profesorul Ioan Danila continua demersurile pentru a reusi sa salveze Casa Memoriala a poetului. Ieri, 25 ianuarie, la Prefectura Bacau a avut loc o discutie pe aceasta tema. In acest moment se cauta solutii pentru ca imobilul sa treaca in administrarea Consiliului Local, si astfel sa poata fi restaurata. Ioan Danila, presedintele Asociatiei Culturale “Vasile Alecsandri”, este nemultumit de faptul ca aceasta cladire a fost lasata in paragina. "Am dat curs solicitarii domnului profesor Ioan Danila, presedintele Asociatiei «Vasile Alecsandri», o fundatie care doreste trecerea Casei Memoriale spre municipalitate si restaurarea acesteia", a declarat Constantin Scripat, prefect de Bacau. Acum atât imobilul, cât si terenul aferent sunt proprietatea unui cetatean italian, care a cumparat-o in vara lui 2010 de la o firma din Bacau. "Din pacate, in timp, acest imobil a intrat intr-un circuit comercial. Dupa anii ’90, aceasta a avut mai multi proprietari, atât casa, cât si terenul aferent. Pentru clienti, terenul este valoros, dar exista cladirea si terenul intra automat sub incidenta unei legi, Legea Patrimoniului Cultural National. Este o lege destul de dura, ce trebuie respectata si de proprietar. Vom face toate demersurile pentru ca in cel mai scurt timp sa rezolvam aceasta problema", a mai precizat Scripat.
Schimb de terenuri
La discutia cu prefectul au participat si reprezentantii Directiei Judetene de Cultura si Patrimoniu Cultural National Bacau. "Ori de câte ori ne cheama institutia prefectului, trebuie sa raspundem. Am stabilit aceasta discutie pentru a gasi solutii de salvare a acestui monument istoric. Solutia pe care prefectul o propune este sa chemam proprietarul si sa-i propunem un schimb de terenuri. In locul terenului pe care este constructia respectiva, autoritatile locale sa-i ofere un teren in alta zona din Bacau", a declarat Petre Cimpoesu, director al Directiei Judetene de Cultura si Patrimoniu Cultural National Bacau.
Reprezentantii Directiei sustin ca, in ciuda insistentelor facute de ani buni la Consiliul Local, acesta nu s-a implicat asa cum ar fi trebuit. "Am apelat de mai multe ori la Consiliul Local. Exista o hotarâre din 2007 sau 2008 prin care era delegat primarul sa inceapa negocierea pentru cumpararea acestei case. Din pacate, lucrurile au ramas in ceata, mai exact nu s-a intâmplat nimic. Restaurarea acestei cladiri depinde de implicarea factorilor din administratie: Consiliul Local, Consiliul Judetean si Prefectura", a mai precizat Cimpoesu. Posibilitatea ca aceasta casa sa fie cumparata de municipalitate este foate mica. Asta pentru ca din declaratiile date de consilierii locali, suma de 250.000 de euro ceruta de proprietar este prea mare si nu sunt bani pentru a face aceasta achizitie. Starea imobilului s-a degradat cu fiecare an scurs, fara ca autoritatile sa incerce exproprierea proprietarului in vederea salvarii cladirii de patrimoniu. Mai mult, in prima zi a lui 2011, casa a fost incendiata.
Sinziana Filimon