Bric-Brac: Recitindu-l pe Cehov

O buna optiune repertoriala a Teatrului "Bacovia", care si-a indreptat atentia spre Cehov, de asta data, este insotita si de o interesanta viziune regizorala. O tanara regizoare, Muriel Manea, semneaza o dramatizare dupa "Cerere in casatorie", punand-o in scena in cheia absurdului. Montarile clasice cu piesele lui Cehov (care a inventat un "personaj" numit atmosfera), unde se beau interminabile cesti de ceai, se vorbeste despre nimicuri, dupa care se astern lungi taceri, n-ar mai atrage pe nimeni acum. Ca sa retii atentia spectatorului de azi, trebuie sa-i propui ceva nou, sa-l provoci cumva, sa-l scoti din inertii si sa gasesti un limbaj scenic actual. Este ceea ce a facut Muriel Manea, imaginand un spectacol coerent, cu unitate stilistica, care denunta absurdul, inautenticul unor existente golite de sens, in care actele umane sunt repetitive, monotone, stupide, cu un caracter mecanic. Un mic mosier, Ivan Vasilievici Lomov, satul de burlacie, se duce la vecinul sau, Stepan Stepanovici Ciubukov, sa-i ceara in casatorie fiica, Natalia. Omul e insa cuprins de un frig interior, e timorat, n-are nicio farama de sentiment, si socotelile lui de acasa sunt date total peste cap de comportamentul aprigei Natalia, un fel de soldatoi, nefeminina la culme, artagoasa, astfel ca intalnirea lor degenereaza intr-o cearta strasnica, legata de niste proprietati, revendicate de amandoi. Imbracat la tol festiv, cu frac si cu un papion imens, de culoare rosie, Lomov este o aparitie bufa, teapana, personajul fiind zguduit, la intervale regulate, de un ras nervos, un soi de behait. In rolul caraghiosului pretendent la insuratoare din calcul maschin, Bogdan Buzdugan reuseste o caricatura veridica, un personaj cu relief scenic. Natalia, fata batrana, rigida, sumbra si coltoasa, avand pe ea un fel de sort de piele, care o face si mai dizgratioasa, este intruchipata de Eliza Noemi Judeu, care a intrat admirabil in pielea personajului, gradandu-i inteligent, expresiv si in crescendo, evolutia. Actrita si-a luat o infatisare crunta, care te ingheata, are ceva masculin, cazon, tine o pipa in coltul gurii, si tot framanta un aluat pe o planseta, in timp ce vorbeste cu musafirul, fara sa stie ce vrea acesta de fapt. In focul disputei legata de mosiile lor, ii arunca acestuia in obraz cate un pahar cu apa si faina, la un moment dat, rolurile inversandu-se, si Lomov preluand framantatul aluatului. Sunt scene de un comic enorm, la care participa si tatal Natasei, un ramolit, siret, in fond, bine intrepretat de Cristian Todica, intr-o compozitie puternic sarjata. Cei trei se comporta ca niste marionete dezarticulate, antrenate intr-o pantomima hilara, cu gesturi automate, rupta parca dintr-o scena de film mut. Asista la toata aceasta tevatura cu alunecari si inspre gotesc, si inspre burlesc, un servitor cu figura impenetrabila si cu un ce misterios in unele gesturi, figurat cu precizie de stefan Ionescu. Scenografia lui Cris Ciobanu este un spatiu metafora, o prelungire a personajelor, a neputintei lor de comunicare, a nefirescului si alienarii lor. In scena e intinsa o panza alba, sub care ghicesti cateva piese de mobilier, senzatia fiind de absenta, de gol, de ceva netrait, pustiu. Jucat intr-un stil modern, inventiv, spectacolul lui Muriel Manea e bine conceput, are ritm, o sucesiune cinematografica a scenelor, un decupaj ingenios, mizand pe efectul de contrast. Nefiind de o noutate absoluta (despre Cehov ca precursor al absurdului s-a vorbit), spectacolul pastreaza, ceea ce este esential, spiritul dramaturgului. Genialul rus, pentru care viata era "sfanta sfintelor", isi privea cu necrutare personajele, taind cu bisturiul in neputinta si nestiinta lor de a trai adevarat, cu rost si cu sens, si nu in falsitate, iluzii desarte, in absurd, de fapt.
Carmen Mihalache