Bric-Brac: Ca la 20 de ani

Niciodata nu m-am indoit de puterea femeilor. Cred ca ele au, pe langa o forta extraordinara, si multa tenacitate, vointa de luptatoare. Iar cand se izbesc de greu, se fortifica, exemplul dat de doamna Roosevelt in acest sens fiind foarte graitor. Ea zicea, facand o analogie, ca un ceai este cu atat mai intens, mai tare, cu cat apa in care este cufundat pliculetul este mai fierbinte. Asa se petrece si in cazul in care o femeie este nevoita sa treaca prin incercari extrem de dure, ea iese intarita din ele. Cum toata viata este o experienta din care inveti mereu (daca vrei, bineinteles), eu nu incetez de a cauta si exemple care sa ma sustina moral in incercarea de a-mi depasi limitele. Asa am gasit, zilele trecute, prin bunavointa unei cunostinte, un interviu acordat unei publicatii straine de o doamna, medic neurolog, care a implinit anul acesta 110 ani. Rita Levi-Montalcini, italianca de origine evreiasca, a luat Premiul Nobel in 1986 pentru cercetarile ei in domeniul neurologiei, si declara ca, la varsta ei fabuloasa, creierul i-a ramas la fel de tanar ca la 20 de ani. Savanta afirma ca, la om, numai trupul se zbarceste, ajunge sa imbatraneasca in chip inevitabil, in timp pe creierul nu cunoaste senilitatea. Chiar daca o multime de neuroni mor, altii le iau imediat locul, creierul uman fiind de o mare plasticitate. Numai ca exista un secret. Ca sa functioneze cat mai bine, el trebuie mentinut intr-o stare de multumire si in activitate continua. Doamna Montalcini, de pilda, careia nu-i plac aniversarile (si mie mi-au devenit dezagreabile dupa o varsta, cand prea incep anii sa se inmulteasca, fara sa-i cheme nimeni) nici nu vrea sa auda de pensionare, pentru ca ea "distruge creierul". Si cand te gandesti cati alearga dupa starea asta, de pensionar, cu limba scoasa, nu te mai mira de ce lucrurile merg asa de rau in lume. Ca sa-ti traiesti bine toti anii, spune marea doamna a neurologiei, trebuie sa-ti stimulezi neuronii, sa-ti mentii vie curiozitatea, preocuparile, sa-ti cultivi pasiunile. Ea a facut acest lucru toata viata. S-a dedicat stiintei, a renuntat la ideea de a avea o familie, copii, pentru ca a fost fascinata de "jungla sistemului nervos" si a decis ca va urma drumul cercetarii. Intrebata daca boli ingrozitoare ca Alzheimerul, Parkinsonul si dementa senila se pot vindeca, ea nu are un rapuns categoric in acest sens, spune doar ca ele vor fi tinute in frau, intarziate, minimalizate. O speranta, deci. Cel mai bun lucru pe care crede ca l-a facut in viata este ajutorul dat celorlalti, iar marele ei vis dintotdeauna se rezuma astfel: "sa reusim sa utilizam la maxim capacitatea de cunoastere a creierului nostru". |sta ar fi supremul terorism pentru cei cu mintea odihnita!
Carmen Mihalache