Bric-Brac: Maric de la Bacau loveste din nou

La Galeria „Alfa”, faimosul Ioan Maric, pictorul naiv mereu surazator, ne cheama astazi la serbare. A mai adaugat ceva ani si a scos pe simeze rodul lor, peste 150 de tablouri lucrate in vremea din urma. Proaspat iesita de sub tipar este si o carticica-album despre el, in format de buzunar, aparuta la Editura Vicovia. In paginile acesteia sunt reproduceri dupa lucrari, fotografiile fiind facute chiar de artist, despre creatia sa si despre om depunand marturie 44 de prieteni, cum ii numeste Badia sau Badita. Acesta este apelativul, plin de respect afectuos, folosit de toti cei care-l cunosc si-l admira. Astazi, modestul Ion de la Luncani este prezent la saloane importante de arta naiva din lume, invitat in tabere de creatie, la targuri de arta, la simpozioane, in fine, cariera sa este una internationala. A muncit mult pentru asta, decenii in sir, asa ca era firesc sa vina si recunoasterea valorii sale, ploaia de premii de care artistul se bucura sincer, aproape copilareste, ca doar nu degeaba e un „naiv”. Poate pentru ca sufletul sau e larg, bun si deschis, Ioan Maric nici nu pare atins de varsta. Anii la el se adauga senin, lasandu-i chipul luminos si zambetul plin de caldura. Nici urma de osteneala nu se vede la necontenita sa lucrare, opera ii creste arborescent, navalnic, ocupand noi teritorii, invadand realul cu nascociri viu colorate si sugubete la culme. Teama de gol il face sa depene la nesfarsit cate o poveste, sa improvizeze jucaus, sa puna in pagina mici scene doldora de umor sanatos, sa umple orice coltisor al panzei cu zeci de amanunte, cu detalii datatoare de mari delicii privitorului. E o pictura care-ti taie respiratia prin fabuloasa ei vitalitate, prin bogatia nesecata a filonului narativ. Intamplarile chisnovatice, peripetiile zecilor de personaje din scenele si imaginile de pe panze paca vor sa iasa din ramele tabloului si sa te prinda in vartejul lor. Pofta de viata si hazul popular, tonic, ce razbat din tablourile viu colorate cuceresc cu totul, Ion Maric detinand stiinta de a descreti fruntile oamenilor. A fost supranumit „campionul portretisticii de sorginte rurala”, „geniul histrionismului in arta naiva”, „un Chagall” al picturii populare, aprecierile comentatorilor artei sale curgand suvoi, prin contaminare cu luxurianta imaginatiei nestavilite a nascocitorului unei lumi de feerie burlesca. La Maric, lumea e intr-o sarbatoare continua, oamenii veselindu-se strasnic, asezati la ospete cu bucate gustoase, stropite cu tuica galbioara si nelipsitul vinisor de viata lunga, cu lautari care canta la felurite instrumente si sunt cocotati te miri unde, cu animale, oratanii amestecate hazos cu cheflii in tot acest iarmaroc de pomina. Ia mai zii, lautare, sa uitam de cele rele si sa petrecem, ca viata-i scurta si e pacat sa nu ne bucuram de ea, de frumusetea si darurile ei, acesta-i talcul povestii, morala sanatoasa a intamplarilor istorisite torential de hatrul Maric in panzele sale. Care alcatuiesc o vasta panorama cu secvente dintr-o civilizatie arhaica, cu obiceiuri, cu rosturi ce se pierd in negura timpului, salvate de la uitare de penelul unui artist viguros, ghidus, inzestrat cu o creativitate de invidiat, neostoita, si cu o filozofie de viata senina, optimista, straina de angoase existentiale. Cine vrea sa-si mai alunge uratul, sa-i viziteze expozitiile si sa se lase prins in iuresul ametitor al nazbatioaselor peripetii istorisite in lucrarile de pe simeze. Artist inconfundabil, de o verva imaginativa inepuizabila, cu un stil numai al lui, Ioan Maric este astazi, la 65 de ani, un fel de patriarh (inca in puterea varstei) a artei naive. La multi ani si la multe izbanzi artistice!
Carmen Mihalache