Bric-Brac: Un barbat bine-crescut

"Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu sunt fericit decat cand iubesc, si nu iubesc decat cand sunt iubit cu tandrete". Afirmatia ii apartine criticului literar Nicolae Manolescu si este facuta in "Viata si cartI – Amintirile unui cititor de cursa lunga", cea mai recenta aparitie editoriala a sa. E acolo un ultim capitol in care vorbeste despre el insusi, mai precis, despre viata lui sentimentala si femeile iubite. si trebuie sa va spun ca am fost placut surprinsa de marea delicatete care reiese din aceste randuri. Nu sunt propriu-zis niste confesiuni, nu ni se dau amanunte picante, doamne fereste, ca e supraproductie de asemenea marfa ieftina, ci totul e infatisat cu maxima discretie si decenta. Manolescu nu face parada de virilitate, nu-si aroga o aura de Don Juan, etalandu-si cuceririle. Dimpotriva, spune ca a ras cu pofta cand i-a auzit pe unii tratandu-l drept mare seducator. Recunoaste ca exista in el un côté féminin, explicandu-si astfel nevoia de tandrete, si precizeaza, cu umor, ca el a fost mai degraba sedus decat seducator. Adica nu lui i-a apartinut initiativa, ci femeilor. Si asta pentru simplul motiv ca, erotic, se considera un timid. Avand aceasta fire, e normal sa fi detestat aroganta masculina, machismul afisat. Adica genul de cuceritor infumurat, dominator, cinic, brutal, ca Ragaiac a lui Gib Mihaescu sau ca personajele din romanele lui Nicolae Breban sau Petru Popescu. tine insa sa precizeze ca "latura lui feminina" nu a incheiat niciodata un parteneriat cu latura de masculinitate a femeilor. A ocolit, ca urmare, tipele agresive sau acaparatoare. Cum era de asteptat, gustul sau de intelectual fin s-a indreptat spre un tip de femeie inzestrat cu inteligenta, cultura si multa sensibilitate. Vorbind despre femeile iubite de-a lungul vietii (prezente in carte doar cu initialele numelui), Manolescu se analizeaza cu luciditate si fara pic de partinire, asumandu-si partea de vina pentru fiecare dintre esecurile sentimentale. Spune, de pilda: "Pe A. (prima sotie, si mama lui Andrei, baiatul lui cel mare, n.m.) am facut-o nefericita pentru toata viata". Si noteaza, in continuare: "La douazeci si cinci de ani, cand s-a nascut primul meu copil, eram, ca mai toti barbatii tineri, idiot. Abia mai tarziu am descoperit bucuria paternitatii." Ei, asta m-a distrat teribil, m-a binedispus cu asupra de masura. Aceasta sinceritate absoluta, constand in totala recunoastere a imaturitatii barbatilor la o varsta tanara, m-a uns pe suflet. Intarindu-mi convingerea ca numai tipii superinteligenti si nebantuiti de crize de identitate si de personalitate sunt in stare sa se vada asa cum sunt (si cum erau intr-o etapa din existenta lor) si sa se autopersifleze, dand dovada de simturi sanatoase, de echilibru, ratiune si umor. De altfel, Nicolae Manolescu, marturiseste ca, observandu-se, a descoperit ca e nascut pentru fericire, ca Dumnezeu i-a daruit o fire vesela si un pic superficiala, "dispusa sa ia lucrurile asa cum sunt". Gandeste pozitiv, vede intotdeauna partea plina a paharului, asta ajutandu-l (urmeaza o declaratie amuzanta) sa-si faca prieteni printre pesimisti "care aveau nevoie de optimismul meu ca de un drog". In fine, notatiile memorialistice ale lui Manolescu, avand drept subiect femeile, sunt cele ale unui barbat bine-crescut (dupa cum se autocaracterizeaza, faptele relatate confirmand asta), a unui gentleman, care si-a respectat si pretuit partenerele de viata. Or, tipul acesta de barbat, neranchiunos, nechinuit de orgolii virile si de vanitate, cu un comportament elegant, e o specie rara de tot, si tocmai de aceea, incantatoare. Sub aspect spiritual, fireste, restul tinand de prea multe variabile, cat se poate de omenesti.
Carmen Mihalache0