26 noiembrie 2024

Anotimpurile inimii

Rasfoiesc un mic album de pictura care te încânta prin tot ce cuprinde. Este intitulat “Primavara la Bacau”, si îti dezvaluie un mic univers bucolic, idilic, plin de farmec ingenuu, autoarea lucrarilor care-ti primenesc privirea si sufletul fiind Catinca Popescu. Carticica-album, cu un format foarte prietenos, o tii usor în mâini si încape într-un buzunar (o poti purta cu tine, asadar), a aparut la Editura Vicovia, si arata foarte bine din punct de vedere grafic. Ea va fi lansata la ampla expozitie retrospectiva din creatia apreciatei pictorite naive bacauane, care se deschide astazi la Galeria ALFA. Vizitatorii acestei expozitii se vor întâlni cu lumea unei artiste autentice, de o mare naturalete în stil, care a stiut sa conserve o cultura arhaica, traditionala, venita de demult si de foarte departe, dându-i o expresie personala în opera ei. Filonul popular este foarte puternic în pictura Catincai Popescu, multe elemente din stravechea civilizatie rurala regasindu-se în lucrarile ei, într-o viziune solara, dominata de un sentiment tonic, încrezator în valorile vietii. “Gratia creatiei ei, aerul hâtru al unor comentarii sugubete, aluzive sau directe, au generat un fel de entuziasm colectiv cu nuanta retro si o solidarizare spontana în ordinea firescului”, noteaza criticul de arta Valentin Ciuca, adaugând la toate acestea observatia subtila ca artista simte în permanenta nevoia de a poposi în tarâmul amintirii, perspectiva asupra lucrurilor, în aceste reîntoarceri afective în timp, fiind una echilibrata, senina. Catinca Popescu picteaza, cu o sensibilitate muzicala, anotimpurile inimii, în culori calde, tandre, învaluitoare, parca soptite. Sunt ocruri si brunuri roscate, caramizii, culori de pamânt, aducând aminte de oalele de lut lucrate de stramosii ei, pe care, copil fiind, îi placea, atât de mult, sa le împodobeasca, cu linii, culori.
S-o vezi cum îi râd ochii când un tablou îi iese bine si când vorbeste despre treburile ei, e o încântare! În primitorul ei atelier, inundat de lumina, vezi primaveri zglobii, toamne cu atmosfera de chihlimbar, ierni cu jocuri de copii printre case ale caror acoperisuri parca-s din vata de zahar, veri dogoritoare, cu nesfârsite câmpuri de floarea-soarelui. Oameni la munca sau la petrecere, alaiuri de sarbatori, obiceiuri, traditii, scene cu împodobirea miresei, nunti, iarmaroace, cai rosii, animale de curte si felurite zburatoare, cosuri cu oua încondeiate, pe toate le gasim în tablouri senine, lucrate cu dragoste si mestesug, deopotriva. Pentru ca vine din prea-plinul unui suflet mare, generos si curat, puterea picturii ei este una tamaduitoare. Alunga urâtul, plictisul, gândul rau, deschizând calea spre bucurie. Cine-i priveste minunatele ierni, pline de veselie, din care parca se aud niste clinchete de clopotei si zurgalai, pica prada farmecului acestora . stiu câtiva rafinati cunoscatori de arta care si-au dorit neaparat sa aiba o iarna de Catinca Popescu în colectie. Dar daca îi veti vizita expozitia, veti descoperi o multime de lucruri care o sa va creeze o stare de bine, senzatie atât de rara în zilele noastre.
Carmen Mihalache





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014