„E unul care canta mai dulce decat mine?”

Versul-interogatie este continuat de alte trei care ni-l arata pe Vasile Alecsandri marcat de ceea ce azi am numi fair-play, iar cu un cuvânt înca nedemonetizat, noblete: „Cu-atât mai bine tarii, si lui cu-atât mai bine./ Apuce înainte s-ajunga cât de sus,/ La rasaritu-i falnic se-nchina-al meu apus“. Poezia este adresata „Unor critici“, care s-au grabit sa desconsidere statutul artistic al bardului de la Mircesti într-o vreme când admiratia pentru creatia lui Mihai Eminescu crestea vizibil. Nu atât faptul în sine îi producea mâhnire lui Alecsandri, cât armele cu care s-au napustit unii comentatori asupra versurilor sale. Poetul recunoaste micile pacate omenesti, glasu-i uneori slab, numarul prea mare de poezii produse („Am scris eu multe versuri si poate chiar prea multe“), dar nu a pretins „la nime cu drag sa le asculte“ si nici nu i-„a trecut prin minte trufas“ ca sa paseasca în fruntea tuturora. Autodefinirea sa este valabila si azi: Alecsandri ramâne „Poetul care cânta Natura-n înflorire,/ Simtirea omeneasca, a Patriei marire“, iar „greselile, imaginile slabe, cuvintele ce (…) par/ Lipsite de-armonie, erori chiar de tipar“ sunt ori inerente, ori chiar inventate de rauvoitori. Razboiul vorbelor seamana cu cele de azi, când asistam la deturnarea obiectivitatii, la nascocirea de pacate, la tehnica scoaterii ochilor adversarului cu reprosuri fara acoperire.
Despre acestea, dar înainte de toate despre demnitatea poetului nascut în Bacau, aflat fata în fata cu geniul eminescian, si despre etica evaluarii în general s-a vorbit la Lipova, pe 7 noiembrie. (O adevarata caravana, cu doua microbuze – de la S.C. NORMANS – si trei autoturisme, a plecat din str. Spiru Haret spre marginea judetului.) Tema a fost provocata de faptul ca studentii „de la stat“ au de curând un nume al universitatii lor. În fiecare an ei merg la Mecca bacauana (reamintim: Lipova este singura localitate de pe raza judetului învesnicita de pasul poetului, la 29 aprilie 1876), pe un itinerar devenit ruta obligatorie: biserica, scoala si casa natala a lui Gh. Vranceanu – toate din Valea Hogii –, scoala, muzeul, bustul poetului, la Lipova. Preotul Ioan-Dorin Mitrea ne-a promis ca va aseza în coltul muzeal fragmente din stranele, pictura si feroneria vechii biserici, directoarea scolii, Rodica Munteanu, înv. Maria Irimia si educ. Lidia Anchidin ne-au prezentat muzeul amenajat de Georgeta Simion-Potânga, iar Maria Vranceanu, cumnata academicianului, ca de obicei, ne-a lasat sa intram în toate colturile casei. Vasile Paduraru (n. 1915) a confirmat trecerea lui Al.I. Cuza pe acolo si ne-a dat întâlnire în 2011, iar o sala de clasa a devenit spatiul unui minicolocviu. S-au încins discutiile despre relatia literara Alecsandri-Eminescu, despre „Flacara“ lui Adrian Paunescu (un numar din anii ’80 prezinta „un pictor de astazi: Ilie Boca“), dar si despre formele corecte ale unor cuvinte: Valea Hogii sau Valea Hogei, cum e pe firma scolii? Ne lamureste logica gramaticala: genitiv-dativul femininelor si al unor substantive masculine se formeaza de la plural, la care se adauga articolul. Hoge, cu pluralul hogi, primeste articolul hotarât enclitic -i direct, rezultând hogii, ca si popa→popi→popii (nu popei). Martore: DOOM-ul din 1982 si cel din 2005. Strana devine la plural strane, nu strani, iar lemnul este mâncat de cari (un car, doi cari), nu de carii. (Ne-am întors la Bacau cu doua brate ale unor strane, foarte vechi, de care banuim sa se fi sprijinit si rudele lui Gh. Vranceanu.) Esarfa pusa de noi la bust, alaturi de o jerba, avea un text cu o virgula neclara: „Cu-atât mai bine tarii, si lui cu-atât mai bine“. Am lamurit-o si pe aceasta: daca si poate fi înlocuit cu iar, e un si adversativ si deci virgula este motivata.
La „tanti Rodica“ (asa-i spun satenii cumnatei academicianului) si apoi în fata bustului poetului din piateta comunei, ne-a cântat Razvan Raduca (de la „Ciobanasul“ lui Mitica Pricopie), iar Andreea, o fetita dintr-a doua, care nu s-a dezlipit de noi, ne-a pus în încurcatura: „Aici a învatat Eminescu?“; „Lui Mihai îi placea de Veronica Micle?“ Avem la ce medita pâna în 2011.
Am lasat si noi, pentru muzeu si pentru sateni: reviste, carti, culegeri de matematica (de la „Convorbiri didactice“, Editura „Egal“ si de la autori ca Georgeta Rusu-Manea, Octavian Iftimie, Nelu Dumbrava, Emil Colea, Coca Dimidof, dar si Viorel Savin, P. Isachi, Raluca Neagu, Marioara Popovici), chiar si obiecte de îmbracaminte.
Pe curând, adica la 135 de ani!