„Nu sunt decat un dascal…”

In memoriam Neculai Popa

„Sunt un cantaret de strana, din Tarpesti, de la Moldova“, explica Neculai Popa in „Cuvant de incheiere“ la „Lumea satului de altadata“, una din ultimele carti ale artistului popular. Tocmai incheiase „Cartea vietii mele“, o autobiografie scrisa cu har si „memoria treaza“, „Povestind pe larg trecutul, atat bune, cat si rele“. E o forma speciala de memorialistica, imbinand documentul cu arta literara.
Sigur Neculai Popa e unul dintre cei mai cunoscuti artisti populari din Romania. I-au dus faima in tara si in lume indeosebi mastile confectionate impreuna cu sotia sa, dar si sculpturile in lemn, modelajele etc., pe de o parte, si colectiile impresionante din variate domenii: numismatica, arheologie, etnografie, icoane si obiecte de cult. De fapt, eticheta corecta cred ca este cea de creator popular si colectionar. A strans din zona nu doar obiecte, ci si literatura populara, pe care a publicat-o. Practic istoria satului este pusa in valoare la modul deplin si expresiv, intr-un muzeu care surprinde prin diversitatea exponatelor si multitudinea lor, dar si prin profesionalism. Este drept ca familia artistului i-a fost de un real sprijin in acest efort. M-am convins de aceasta in mai 2010, cand l-am vizitat, in ajun de Inaltarea Domnului, si cand am obtinut cateva marturii de aur, de la inaltimea a peste 90 de ani de viata. (Poza e de atunci.) (Radio „Alfa“ a difuzat atunci un fragment din acest interviu.) Nu era singurul artist din familie. Aflu de la Laetitia Leonte ca fratele lui, preotul Vasile Popa, de la Valeni de Roman, avea acelasi interes pentru cultura populara. Viata satului si a comunei Petricani nu poate face abstractie de pecetea culturala Neculai Popa. Invatatoarele Anca Ario si Liliana Nutu i-au apropiat pe elevii lor de zestrea vie a satului, spre linistea, chiar si pentru scurta vreme, a familiei artistului.
Sambata, 23 octombrie, Neculai Popa a fost condus pe ultimul drum. Lasa in urma o opera incheiata si un asezamant cultural de inalta tinuta. O amaraciune tot l-a impresurat „acum, de la o vreme“, cand „toate merg spre neglijare“ si „Nu se mai pastreaza in sat datinile stramosesti“. Iata ca nu e de-ajuns sa asezi istoria in vitrine; traditia isi cere dreptul la viata… vie.