„Vointa divina l-a tinut in viata”

Si a fost Centenarul Laurentiu Stan: un eveniment care acopera integral sensul termenului. Cu larga deschidere, cu bucuria reîntalnirii unui prieten vechi, cu responsabilitatea unei institutii, cu bunavointa unei comisii de specialitate, s-a rotunjit o fapta culturala demna nu doar de varsta-tinta, ci mai ales de caratele personalitatii celui evocat. Fiecare dintre cei ce au vorbit vineri, 15 oct., la Muzeul de Arta din Bacau, a adus ceva nou: Dionis Puscuta l-a asezat printre pictorii de care Bacaul avea nevoie de mai multa vreme, Ilie Boca îl considera o valoare înca neexplorata, Constantin Calin a sugerat publicarea unui volum special cu textele pictorului-scriitor, iar subsemnatul a adus în discutie dominantele creatiei: constiinta artistica si, mereu vie, constiinta civica. În ordine, i-am ascultat pe Angela Scarlat (despre profesoara Tiberia Stan si artistul omagiat), pe Iulia Tudor (despre autorul de manuale de geografie Laurentiu Stan), pe Ilie Barzu (pictorul – cetateanul care face onoare urbei), pe Vasile Patrut, fost elev al sotilor Stan, la Buzau, si pe Valeriu Bogdanet, despre colegul de cancelarie de la Liceul „Vasile Alecsandri“. Ca director, a sesizat reteta unei lectii de succes: 20 de minute pentru predare, alte 20 pentru întrebari ale elevilor, iar cealalta treime, pentru raspunsuri.
Cel mai consistent cuvant l-a avut, cum era de asteptat, Laurentia Crîngu, fiica celui evocat, care a demonstrat ca gena artistica e activa… În 27 de minute a concentrat o viata de om, de la varsta constiintei de sine (3-4 ani) pana la senectute. Am aflat, printre altele, ca în timpul razboiului, Dumnezeu a vrut sa ramana în viata: o bomba a explodat în fata lui, dar schijele l-au ocolit; alta data doi camarazi care-l flancau au pierit, dar el nu; în sfarsit, aceleasi schije ucigatoare parca erau împinse la o parte de cineva care tinea cu tot dinadinsul sa-l pastreze teafar. (Scriu aceste randuri într-o zi „fatidica“, daca ar fi sa urmam previziunile fatalistilor: azi, 20.10.2010, e un fel de 20.12.2012 sau – ca sa urmam logica ocurentei – un 20.11.2011. Într-adevar, înca nu e ora 20,10…)
A meritat ocrotirea proniei, întrucat a fost autor doar de fapte bune. Exemplu în viata familiala, Laurentiu Stan si-a facut din colegii sotiei – profesoara si directoare a Liceului Pedagogic Bacau – prietenii cei mai apropiati. Înca din anii ’70, pana spre clipa despartirii de Bacau – 1994 –, în casa de pe strada Magura Casin, nr. 2, se reedita un „Five o’clock“ bacauan. Joia, la ora 17, Mariana si Theodor Tincu, Elena Bontea, Eugenia Petrea, Elena Parlea, Alexandra Costachel s.a. se întalneau la un ceai… vorbitor. În scenariul zilei intra obligatoriu vizita în atelierul de creatie al artistului. Asa se face ca Elena Parlea, ea însasi artista, l-a recomandat pe Laurentiu Stan maestrului Ilie Boca, iar de aici pana la prima expozitie girata de mai tanarul coleg nu a fost decat un pas. De la acestia, dar si de la dr.ing. Iulian Visoiu si de la Grigore Dalban au fost împrumutate pentru vernisaj tablourile mai vechi (din anii ’30) sau mai noi ale lui L. Stan. Ar urma botezul scolii din Letea Veche (directorul acesteia, Lucian Gora, si-a oferit sprijinul), idee argumentata de existenta unei adevarate dinastii culturale cu numele de Stan: tatal pictorului si fratele acestuia au cochetat cu slova scrisa.
(Duminica, 24 oct., la ora 10,20, Radio „Alfa“ va difuza o secventa din amintirile Laurentiei Crîngu despre tatal sau.)