Premiera la Teatrul de Animatie
Pe o tema mereu actuala, prostia omeneasca, regizorul Bogdan Ulmu a construit, la Teatrul de Animatie bacauan, un spectacol limpede, curat, ironic, vioi, care s-a bucurat, duminica, la premiera, de o foarte buna primire din partea publicului. Spectatori de toate vârstele au umplut sala Teatrului Bacovia si au aplaudat calduros, la scena deschisa, au batut din palme la cântecelele comice, participând cu vizibila placere la toate întâmplarile, pataniile personajelor din poveste. Bogdan Ulmu, autor al unei carti cu scenarii dupa povestile vestitului humulestean (numit "dramaturg fara voie") si al unui alt volum, "Bazil si Nelu", un "mozaic afectiv Alecsandri/Creanga", spune despre Povestea prostiei ca e "un pretext de sarcasm treimiist la adresa oligoizilor care ne împiedica sa supravietuim". Vorba ceea, cum zicea hâtrul Creanga, prostia e nemuritoare, iar de natângi, de blegi, de tonti si toante, te împiedici la tot pasul. Ca-ti vine sa-ti iei lumea-n cap, asa cum face gospodarul sastisit de soacra, nevasta si copil, tâmpi traitori sub amenintarea drobului de sare. Numai ca, în periplul sau, omul întâlneste cazuri si mai dihai, asa ca se va întoarce la casa lui. Prosti, prosti, dar ai nostri, ce sa-i faci, ajungi sa convietuiesti cu ei, totul e sa-ti iei masuri ca sa mai micsorezi dezastrul. Si sa ameliorezi starea de lucruri, fiindca prostii sunt rai si periculosi, acesta-i avertismentul, morala spectacolului. Prostia nu e deloc amuzanta, ci primejdioasa, nociva, nefasta, lipsa de logica în viata (de noima, de sens, de chichirez, spuneti-i cum vreti), ducând la tragedii. Ea trebuie numita, aratata cu degetul, urcata pe scena, sa vada toata lumea la ce duce lipsa de minte. Ceea ce si fac talentatii actori din distributie, Marlene Duduman Ulmu, Andreea Sandu Dominte, Puiu Marian Gheorghiu, Alina Neagu (un debut reusit pe scena bacauana), expresivi, hazosi, convingatori, jucând cu totala daruire. Un rol foarte bun realizeaza Laurentiu Budau, el fiind Povestitorul, adica rezoneurul piesei, cel care nu are partitura comica. Dimpotriva, e grav, îngândurat, întristat, pentru ca spectacolul prostiei nu e vesel, actorul stiind sa nuanteze cu finete starile personajului. În decorul sugestiv si viu colorat al Cristinei Ciobanu, pe muzica sprintara a lui Geo Sfaiter, carul cu prosti se rastoarna cu "schepsis" pe scena, pe un itinerariu plin de gropi ("groapa-i frate cu românu" suna un adagiu din piesa), transmitând (si prin vocea "cazuta din cer", de la demiurg, carevasazica, apartinând în fapt creatorului spectacolului, chisnovaticul domn Ulmu) un mesaj clar, direct, teribil de actual, polemic, amintindu-ne cât de mult putem sa pierdem daca ne punem cu cei cu mintea odihnita, si-i creditam în continuare.
Carmen Mihalache
