26 noiembrie 2024

O panorama a spiritualitatii bacauane

Recent, Cornel Galben ne-a oferit Personalitati bacauane, vol. al IV-lea (Editura Corgal Press, Bacau). Este cea de a douasprezecea carte a sa. Volumul respecta un criteriu formulat acum zece ani: „Am respectat pasul de cinci, de data aceasta anii inserati în dreptul zilelor de nastere sau de trecere la cele vesnice ale personajelor acestui dictionar începând sau sfârsindu-se cu 2 si, respectiv, 7”. Cincizeci de personalitati din domenii diverse si-au gasit locul în acest volum „din suita celor 350 care exista în baza noastra de date numai pentru aceasta noua incursiune în spiritualitatea bacauana”, scrie autorul. Printre aceste personalitati întâlnim scriitori (cei mai multi), poeti, profesori, compozitori, oameni de teatru si film, magistrati, medici, lingvisti, filatelisti, muzicieni, avocati si magistrati, bibliografi si militari, pictori, medici, istorici si prelati, interpreti de muzica populara, o soprana. Daca pentru unele personalitati „sterge colbul de pe cronice batrâne” – Ioan Caianu, muzician (1629-1687) – pentru a le reda istoriei, pe altele le gaseste trudind si prin alte civilizatii, precum Israelul. Consacrata sa acribie, talentul sau de arheolog al unui spatiu cultural generos ne ofera, dintr-o perspectiva inedita, noi fatete ale arealului spiritual bacauan. Cornel Galben consemneaza obiectiv, pe lânga elemente mundane ale fiintarii acestor personalitati – romantate, uneori, de marturisirile narcisiste ale unora – referinte selective privind opera/creatia/activitatea acestora, dar si prezenta lor în periodice si volume. Uneori propune ca remember – vezi cazul Ion Buleandra – solutii pragmatice: „Pentru toate trairile sale în teatru, s-ar cuveni ca edilii bacauani sa schimbe numele anonimei strazi Iernii cu cel al actorului, dramaturgului, poetului si directorului înca viu în inimile bacauanilor”. Rare sunt situatiile în care opereaza cu judecati de valoare, ca în cazul lui Calistrat Costin – „bârfitorul de la colt de univers (cu elevata trimitere la volumul acestuia, „Bârfitor la colt de univers”; n.n., I.F.) îsi are cu siguranta locul sau în cultura nationala” – sau al cunoscutului pictor Nicu Enea, despre creatia caruia crede ca „nu este integrata pe deplin valorilor culturii nationale, asteptând înca exegezele pe care le merita cu prisosinta”.
Întrucât autorul are remarcabile preocupari de întâmpinare a aparitiilor editoriale (cronici literare, recenzii), fiind si un creator de literatura tradus în câteva limbi, n-ar fi lipsita de interes, mai ales în cazul personalitatilor literare, elaborarea unor judecati de valoare. Pentru personalitatile din celelalte domenii, plasarea lor în ierarhii ar putea fi realizata cu ajutorul unor „ecouri” ale activitatii/creatiei acestora. Proiectul editorial „Personalitati bacauane”reprezinta deja un reper al domeniului în cultura noastra. Finalizat, el va oferi una dintre cele mai interesante panorame ale spiritualitatii bacauane; si nu numai.
Ion Fercu





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014