26 octombrie 2024
ContrasensDespre anumite cauze și anumite efecte

Despre anumite cauze și anumite efecte

Oricât de surprinzător ar părea, există anumite persoane care cred cu sinceritate că eliberarea din închisoare a celor condamnați de completurile de cinci judecători de la ICCJ este o decizie politică a ministrului justiției ori a guvernului corupt și prieten al pușcăriașilor, așa cum îl pictează propaganda. Sunt oameni, altminteri întregi la cap, care perpetuează această imagine în scopuri, evident, politice și sunt o sumedenie de cetățeni care cred cu sinceritate acest lucru, fără să-și pună nici un moment întrebări.

Din păcate, așa cum am anticipat în anii trecuți, a venit unul dintre acele momente în care nu mai contează faptele pentru care a fost condamnat cineva, ci modul în care s-a derulat procedura juridică. Or, în cazul celor condamnați de Înalta Curte de Casație și Justiție, a contat foarte mult faptul că nu s-a respectat legea. Adică, judecătorii care au condamnat persoanele respective nu au fost trași la sorți, așa cum ar fi fost normal. De fapt, patru erau trași la sorți, dar al cincilea, președintele completului, era numit. Iar acest lucru a fost declarat ilegal de către Curtea Constituțională.



Ca efect juridic imediat este faptul că toți condamnații pot cere rejudecarea proceselor și, până la rejudecare, eliberarea din pușcărie. Așadar, dacă o luăm logic, eliberarea condamnaților a fost decisă chiar de Justiție, pe baza procedurilor și a prinicipiilor care conduc, sau ar trebui să conducă, ideea de aplicare a dreptății. Cei eliberați nu sunt liberi decât până la rejudecare; unii, probabil, vor fi condamnați din nou, alții, probabil, vor fi declarați nevinovați. Pentru aceștia din urmă, vom plăti despăgubiri.

Întrebarea este de ce va trebui să plătim noi și nu cei care, cu bună știință – întrucât se presupune că sunt cunoscători ai legilor – au decis să încalce prevederile legale? De ce aceia care au decis să interpreteze legile după bunul plac ar trebui să mai rămână în posturile lor și să nu dea socoteală pentru aceste fapte? Noțiunea de Justiție a fost distrusă în România chiar de către cei care ar fi trebuit să o aplice. Iar acest lucru este inadmisibil și trebuie să se lase cu pedepse pentru ca, pe viitor, să nu se mai repete!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img