Presiunea femininului
Dacă ne pune cineva întrebarea din titlu, nici nu stăm pe gânduri şi răspundem: „Colindă, că doar nu conjug verbul a colinda”. „Bine, dar şi colindă este o formă a aceluiaşi verb şi tot la timpul prezent.” Puşi în dificultate, vom alege iar femininul, colindă, ca şi urătură, cel mai bun vecin al său.
Da, dar…
Frecvenţa celor doi termeni din titlu este aproape înjumătăţită, motiv pentru care DOOM-ul din 2005 ne permite să folosim ambele variante: colind şi colindă. Deşi nu se menţionează în vreo lucrare a Academiei Române, există o anumită specializare: neutrul colind pare să fie preferat de limba literară, iar femininul, de registrul colocvial.
Şi dacă-s mai multe?
Ni se întinde o capcană pentru primul: fiind substantiv neutru, avem de ales între desinenţele -e şi -uri (colinde, ca dividende, respectiv colinduri, ca ştranduri), numai că DOOM şi MDA, de sub egida Academiei, dau un singur plural pentru amândouă: colinde. (Păcat că IOOP IV, V sar de la colilie la coliniar, pedepsindu-ne să nu ştim nici variantele colindei, nici pluralul. Strămoşul său, din 1909, nu era ateu: „colind, -nzi”, ca verb, şi „colindă, -de”, ca substantiv.) Lipseşte total forma de plural „colinzi”, chiar dacă există „grinzi” sau „benzi”, cu alternanţa consonantică d/z. (În viaţa de zi cu zi, mi-a ajuns uneori la urechi *„colinzile”.) Pentru „colind”, cu sensul de „colindat”, nu ni se dă pluralul, ceea ce ne face să credem că e corect „colinduri”, după modelul „colindaturi” (şi acest plural lipseşte).
DOOM1, DOOM2
Suntem avantajaţi: din 2005 avem explicaţii: colind desemnează atât faptul de a colinda, cât şi cântecul. (DOOM2 a uitat să pună semnul exclamării înaintea lui „colind2/colindă”, aşa cum a făcut la „colind1”, în locul participiului verbului a colinda.)
De unde avem cuvântul?
Sunt două surse: slavul kolenda (de unde şi variantele în alte limbi: „sărbătoarea Crăciunului”, în bulgară, dar şi „cântec de felicitare în prima zi a Anului Nou”, în neogreacă) şi latinescul calendae/Kalendae („zi întâi a fiecărei luni, la romani”; Horaţiu vorbeşte despre tristes calendae, pentru că prima zi a oricărei luni era termenul de plată a datoriilor; de aici, ad calendas Graecas solvere „a plăti la calendele greceşti”, adică niciodată, grecii neavând calende).
Productivitate lexicală
Întâlnit în „Anonymus Caransebesiensis”, colind (derivat regresiv de la a colinda) şi verbul au generat derivate precum colindar „copil care umblă cu steaua”, colindare, colindat, colindaş (sinonim pentru colindător), colindăresc (referitor la colindători), colindătură, colindiş, colinduţă, colindiţă (ultimele trei, pentru colind). În limba veche, apărea şi un r în plus (a colindra, colindră, colindrător, colindreţ, colindroi; ultimul, cu sensul de „hoinar”) sau în locul altui sunet (a corinda, corindă). Colindeţ, diminutiv popular, este colăcelul sau pâinişoara (de fapt, orice oferă gazda) primit/primită în dar de colindători. Apare în expresia „a umbla cu colindeţele”, echivalentă cu „a umbla cu colindul”. Cuvântul, care mai înseamnă „colindă” sau „colindător”, este uitat de Dicţionarul normativ al limbii române („Corint”, 2009). Pluralul este colindeţe, dar şi colindeţi, iar regional apare în forma bolindeţ/bolindeaţă.
Au… cuvântul scriitorii băcăuani
DEXI reproduce două versuri din colecţia lui Vasile Alecsandri („Sculaţi, voi, români plugari,/Florile dalbe,/Că vă vin colindători”), iar NDULR, un enunţ din opera lui George Bacovia: „Colindători glăsuiau în noapte urări de Anul Nou”.
Ioan Dănilă
