Lecturi pentru weekend

Stiu: dumneavoastra sunteti, ca si mine, niste fiinte morale, nu aidoma depravatilor de occidentali care vineri la prânz pun telefonul pe silentium, mâna pe card si pleaca aiurea, pâna duminica seara, prin insulele Baleare, Zakynthos sau Corfu. Patrioti din fire, noi ramânem, si în weekend, lânga soacra, pe lânga casa (ca nu cumva sa dea hotii iama, pentru ca politistii sunt putini si foarte ocupati), cu telefonul la ureche (poate ne suna seful, patronul, haibaladârvala…). E posibil ca, desi sunteti acaparati atractiv de aceste tinte nobile, sa aveti unele mici momente de tradare a acestor idealuri, clipe omenesti de sictir sau de plictiseala, motiv pentru care va recomandam doua lecturi fundamentale pentru acest sfârsit de saptamâna. Sunt doua romane proaspete de tot si deja celebre…
Primul roman, Demolatorul, a aparut la editura Groparul. Eroii principali sunt Karaoski si, cu nume de cod, Demolatorul. Actiunea – ati ghicit! – se petrece în Iad. E un thriller de foc si smoala. Demolatorul (codificat astfel pentru infractiunea de desfiintare a echipei de fotbal FCM Bacau), înfratit cu o lopata sic-profesionista, arunca non-stop carbune sub un cazan încins care are formatul si design-ul unei mingi de fotbal prevazuta cu un interesant capac. Atunci când oboseste, sositii în vizita de curtoazie în Iad – Ghita Aristide, Dembrovschi, Ene Daniel, Rugiubei si alte figuri ale generatiei de aur – îi dau la gioale, obligându-l sa nu slabeasca ritmul dracesc al pedepsei divine. Karaoski, momit de celebrul Ghita Aristica, golkeeperul de poveste, cu înca un toi, pune trei draci cu bici suplimentar pe demolator, smoala din cazan face bulbuci de vulcan pus pe eruptie, în vreme ce alti trei draci cu staif se pregatesc sa-l arunce pe lopatar în marea fierbere neagra. În acest moment, romancierul recurge la un artificiu de pomina si arunca actiunea într-un suspans mai fierbinte decât smoala… E de pomina toata povestea! N-o ratati!
Cel de-al doilea roman pe care vi-l recomandam, Inima nu vrea catuse, are cerneala tipografica la fel de proaspata a editurii Fenta. Eroul, sensibilul Voy Ku, senator, om cu scârt la limba si lipici la subterana/euro, are o familie la fel de sensibila, chiar duioasa, naturel de ales al natiei, un cord la fel de vraiste ca al meu si, va imaginati, potrivit logicii si simtirii crestine, întrucât puscariile „îl decimeaza pe om” (citat din erou), Voy Ku nu poate fi arestuit cu una, cu doua. Motiv pentru care, aruncându-se într-un halat alb (simbol al inocentei, al puritatii moral-politice, al nevinovatiei acelui Adam înca necazut în pacatul adamic ), eroul cere azil de cord si-l primeste, cu toata dragostea, în acordurile linistitoare ale deja celebrului hit, fredonat în premiera, Inima nu vrea catuse. Romancierul asta, la fel de mintos ca si celalalt condeier (romancierii astia fac parte, cu totii, din familia marilor mintosi ai regnului uman), face, oameni buni, pe la jumatatea scriiturii, o voluta atât de shakespeariana, încât – tineti-va bine!- catusele încep, precum obiectele vrajite din Stapânul inelelor, sa… As fi un mare tikalos, daca v-as priva de placerea de a descoperi cu ochii personali si mintea din dotare aceasta minunata aventura mioritica a catuselor din Inima nu vrea catuse…
Daca apucati sa cititi cele doua romane în acest weekend, va asigur ca depravatii de occidentali, care-si ucid ca vai de mama lor plictisul prin amarâtele insule exotice amintite, vor fi în mare pierdere
fata de dumneavoastra.